În primele cinci luni ale anului, 47 de persoane și-au pierdut viața în urma a 510 accidente rutiere produse pe teritoriul Republicii Moldova, iar alte 601 persoane au fost rănite, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Autoritățile precizează că principalele cauze ale accidentelor rutiere rămân viteza neadaptată condițiilor de drum și trafic, responsabilă pentru peste 30% din totalul incidentelor, neatenția sau neacordarea priorității, precum și conducerea sub influența alcoolului. Totodată, potrivit datelor, numărul accidentelor înregistrate în această perioadă a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani.
La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) menționează că accidentele rutiere provoacă anual aproximativ 1,19 milioane de decese și reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul copiilor și tinerilor cu vârste între 5 și 29 de ani. Pietonii și bicicliștii constituie mai mult de un sfert din totalul deceselor în trafic, iar peste jumătate dintre victime sunt motocicliști, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice.
„Este important de menționat că aproximativ 53% din totalul deceselor rutiere implică utilizatori vulnerabili ai drumului, inclusiv: pietonii (23%), conducătorii de motociclete (21%), bicicliștii (6%) și utilizatorii de trotinete electrice (3%). Mersul pe jos și mersul cu bicicleta sunt forme esențiale de activitate fizică și mobilitate urbană, contribuind semnificativ la prevenirea bolilor cardiovasculare, diabetului, cancerului și tulburărilor de sănătate mintală. Totodată, acestea contribuie la reducerea poluării aerului, a nivelului de zgomot și a aglomerației din trafic, sprijinind dezvoltarea unor orașe mai prietenoase, mai sustenabile și mai echitabile pentru toți cetățenii. Cu toate acestea, infrastructura pentru pietoni și bicicliști rămâne insuficient dezvoltată în multe țări. Grupurile vulnerabile, precum: copiii, persoanele vârstnice, femeile și persoanele cu dizabilități sunt afectate disproporționat de străzile nesigure și lipsa condițiilor adecvate pentru deplasarea activă”, menționează ASP.
Pentru prevenirea tragediilor, autoritățile și experții recomandă dezvoltarea infrastructurii pietonale și a pistelor pentru biciclete, reducerea vitezei în localități și în apropierea școlilor, respectarea regulilor de circulație, utilizarea echipamentelor de protecție. De asemenea, sunt subliniate măsuri precum purtarea centurii de siguranță, evitarea consumului de alcool la volan, folosirea căștilor de către bicicliști și motocicliști și traversarea străzii doar prin locuri amenajate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Aproape 50 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, în primele cinci luni ale anului, în Republica Moldova apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA