În luna aprilie, prețurile medii de consum s-au majorat față de luna precedentă cu 1,8%, iar față de aceeași perioadă a anului trecut – cu 6,8%, informează Biroul Național de Statistică.
Maia Sandu a semnat un decret privind remanierile în Comisia Națională pentru Integrare Europeană. Drept urmare, au fost excluși din componență fostul președinte al Plenului...
Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită public demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, după ce, potrivit declarațiilor sale, autoritățile ar fi furnizat informații contradictorii...
Maia Sandu a semnat un decret privind remanierile în Comisia Națională pentru Integrare Europeană. Drept urmare, au fost excluși din componență fostul președinte al Plenului Consiliului Concurenței Alexei Gherțescu, fostul șef al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală Eugeniu Rusu, și ex-purtătorul de cuvânt al Președinției Igor Zaharov.
Din Comisie nu va mai face parte nici directorul Centrului de Management al Crizelor Serghei Diaconu. În același timp, președinta Comisiei Electorale...
Primarul satului Petrunea, raionul Glodeni, unde doi băieți de 10 și 11 ani au fost răniți după ce au găsit și au incendiat un obiect asemănător unei rachete antigrindină, care ulterior a explodat, a oferit detalii despre incident pentru Tvn.md. Potrivit edilului, Iurie Nastas, copiii au găsit un obiect explozibil și au încercat să îl cupleze, provocând astfel o mică explozie.
„Unul se află la Glodeni la spital, al doilea...
În municipiul Soroca a fost aprobată majorarea taxei pentru evacuarea deșeurilor. Decizia a fost votată în cadrul ședinței Consiliului municipal de luni 11 mai, unde majoritatea consilierilor au susținut modificarea tarifelor.
Astfel, pentru consumatorii casnici, tariful crește de la 24,40 lei la 26,78 lei pentru o persoană. Pentru agenții economici, tariful ajunge de la 380,94 lei la 412,92 lei pentru un metru cub de deșeuri, iar pentru instituțiile publice de...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a întrerupt luni, pentru scurt timp, o intervenţie, într-o conferinţă dedicată culturii, şi unei creatoare de modă ghaneze, Yayra Agbofnah, o activistă ecologistă, în cadrul Summitului Africa Forward, la Universitatea din Nairobi, în Kenya, chemând la ordine mai multe persoane din audienţă zgomotoase şi neatente şi cerând să se facă tăcere în sală, relatează agenția de presă AFP, citată de News.ro și Hotnews.

Ajutor din partea statului român pentru modernizarea Procuraturii Generale (PG) a Republicii Moldova. Instituția a beneficiat de sprijin financiar pentru procurarea a 100 de laptopuri menite să eficientizeze procesele operaționale în cadrul instituției.