PG, despre tragedia de la Cahul: A fost pornită o cauză penală pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei

Procuratura Generală (PG) a venit cu informații despre tragedia de la Cahul, unde un minor de 16 ani a decedat duminică, 10 mai, pe teritoriul unei unități militare, iar un militar de 18 ani a fost rănit de un alt soldat.

Organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Cahul, sub conducerea procurorilor din Cahul, a pornit o cauză penală pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, soldată din imprudență cu decesul unei persoane. Totodată, suspectul în vârstă de 20 de ani a fost reținut, iar în continuare urmează să fie recepționate concluziile experților privind cauza exactă a decesului minorului, pentru a fi decise măsurile procesuale ce se impun.

„Totodată de către procurori, au fost inițiate verificări ale acțiunilor personalului medical care a acordat primul ajutor pacientului, sub aspectul procedurilor realizate, dar și sesizării organelor de drept și furnizarea informațiilor despre starea victimei. Mai mult, s-a decis inițierea verificărilor asupra acțiunilor responsabililor din unitatea militară care au repartizat armamentul din dotare, responsabililor de respectarea Regulamentului Serviciul interior al Forțelor Armate a RM; Regulamentului serviciului de garnizoană și serviciului de gardă al Forțelor Armate a RM; Regulamentul instrucției de front al Forțelor Armate a RM, precum și altor instrucțiuni și regulamente care țin de evidența și folosirea armamentului din dotare”, transmite PG.

Dacă vinovăția tânărului în comiterea faptei va fi demonstrată, acesta riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare, potrivit art.373 alin.(2) lit.b) din Codul penal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Incidentul s-a produs în jurul orei 13:30, după ce un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în prezența mai multor persoane, inclusiv a minorului de 16 ani aflat în vizită. Un militar în termen de 18 ani a fost și el rănit, starea acestuia fiind stabilă.

Poliția Națională a precizat astăzi, 11 mai, că minorul decedat duminică, 10 mai, pe teritoriul unei unități militare din Cahul, nu a murit din cauza unui stop cardiac, ci preliminar a fost pătruns de glonțul care l-a rănit și pe militarul în termen.

Incident grav într-o unitate militară din Cahul: Un minor de 16 ani și-a pierdut viața

Articolul PG, despre tragedia de la Cahul: A fost pornită o cauză penală pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Explozia de la Petrunea, în care doi copii au fost răniți: Reacțiile primarului și ale localnicilor

Primarul satului Petrunea, raionul Glodeni, unde doi băieți de...

Scumpiri la Soroca: tarifele pentru evacuarea deșeurilor se majorează

În municipiul Soroca a fost aprobată majorarea taxei pentru...

Moldova are motorină pentru 16 zile și benzină pentru 18

Republica Moldova dispune în prezent de stocuri de motorină...

Moldova are motorină pentru 16 zile și benzină pentru 18

Republica Moldova dispune în prezent de stocuri de motorină...

Autorizația de mediu pentru stația de sortare a deșeurilor din Sîngera a fost suspendată

Autorizația de mediu a operatorului economic „Prest Energy” specializat...

Cinci trofee Notorium si zece ani pe piata – povestea brokerului de asigurari online care creste constant

Platforma TotalAsig.md a obtinut locul intai in categoria Brokeri...

ULTIMA ORĂ

AIPA a autorizat primele plăți pentru acțiunile prevăzute în Planul de creștere al Republicii Moldova

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat, în perioada 4-8 mai, primele plăți pentru acțiunile prevăzute în Planul de creștere al Republicii...

VIDEO | Partidul Nostru solicită crearea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul tragediei într-o unitate militară din Cahul

Partidul Nostru va depune un proiect de hotărâre în Parlament prin care va cere constituirea unei comisii de anchetă pentru examinarea circumstanțelor tragediei produse...

Important

AIPA a autorizat primele plăți pentru acțiunile prevăzute în Planul de creștere al Republicii Moldova

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat, în perioada 4-8 mai, primele plăți pentru acțiunile prevăzute în Planul de creștere al Republicii Moldova, precum și cereri de acordare a sprijinului financiar pentru fermieri în ...

Ultima oră! Viceprimărița Irina Gutnic a fost revocată din funcție. Dispoziția, semnată de Ion Ceban

Edilul capitalei Ion Ceban a anunțat revocarea din funcție a viceprimăriței Irina Gutnic. Edilul a declarat că a semnat dispoziția privind încetarea exercitării atribuțiilor delegate.

Ultima oră! Viceprimărița Irina Gutnic a fost revocată din funcție. Dispoziția, semnată de Ion Ceban

Edilul capitalei Ion Ceban a anunțat revocarea din funcție a viceprimăriței Irina Gutnic. Edilul a declarat că a semnat dispoziția privind încetarea exercitării atribuțiilor delegate.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor de compensare a accizei la motorină este 2 iunie

Agricultorii pot depune cereri pentru compensarea parțială a accizelor la motorina procurată în perioada 1 martie – 31 mai. Cererile pot fi depuse până pe 2 iunie, la subdiviziunile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Suma finală rambursată ar putea fi ajustată în funcție de numărul total de solicitanți, susține Diana Coșalîc, directoarea adjunctă a AIPA.

Grecia, lovită de un val de căldură înainte de debutul sezonului turistic: Sunt așteptate temperaturi de 35 de grade

Grecia, una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru moldoveni, se pregătește pentru un episod de încălzire accentuată a vremii chiar înainte de debutul sezonului turistic de vară. Meteorologii anunță o creștere rapidă a temperaturilor începând de luni, iar marți sunt așteptate cele mai ridicate valori termice din această săptămână, scrie adevărul.ro.

Grecia, lovită de un val de căldură înainte de debutul sezonului turistic: Sunt așteptate temperaturi de 35 de grade

Grecia, una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru moldoveni, se pregătește pentru un episod de încălzire accentuată a vremii chiar înainte de debutul sezonului turistic de vară. Meteorologii anunță o creștere rapidă a temperaturilor începând de luni, iar marți sunt așteptate cele mai ridicate valori termice din această săptămână, scrie adevărul.ro.

Peste 13 mii de tone de benzină și motorină, importate în ultima săptămână în Republica Moldova

Peste 11.400 de tone de motorină și circa 1800 de tone de benzină au fost importate în prima săptămână a lunii mai în Republica Moldova, potrivit datelor Ministerului Energiei, transmite MOLDPRES. Conform sursei citate, în prezent, rezervele exist...