Peste 40 de judecători au demisionat în primele 10 luni ale anului, iar statul va cheltui aproximativ 18,5 milioane de lei

Peste 40 de judecători au demisionat în primele 10 luni ale anului. Pentru achitarea indemnizațiilor unice de concediere, statul va cheltui aproximativ 18,5 milioane de lei. O parte din bani a fost deja achitată, în timp ce unii judecători încă așteaptă plățile.

Indemnizațiile unice de concediere sunt plăți speciale care se după o formulă specială, care este produsul dintre anii lucrați în sistem și 50% din salariu mediu lunar. Indemnizațiile sunt acordate doar judecătorilor care au plecat în „demisii onorabile”, adică acțiunile cărora nu au prejudiciat prestigiul justiției. Consiliul Superior al Magistraturii decide dacă demisia judecătorului este onorabilă sau nu, transmite Europa liberă.

Cei mai mulți judecători au plecat de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Conform planului autorităților, magistrații CSJ sunt primii care vor fi supuși verificării integrității etice și financiare, numită și vetting.

20 din 25 de judecători ai CSJ au demisionat înainte ca legea vetting-ului să fie votată în prima lectură. Unii magistrați au recunoscut public că au urmărit procesul de pre-vetting și nu au încredere în acesta.

Demisia judecătorilor CSJ a paralizat activitatea instanței supreme. Astfel, CSM a fost nevoit să transfere temporar la CSJ șapte judecători din alte instanțe, pentru a asigura funcționalitatea Curții.

Legea cu privire la vetting prevede că magistrații, care nu vor să fie verificați, pot demisiona în 20 de zile după ce primesc notificările cu privire la începerea evaluării. Astfel, după ce în august comisia vetting și-a început activitatea, încă doi din cei cinci judecători сare au rămas la CSJ s-au concediat.

Pentru plata indemnizațiilor primilor 16 judecători care s-au concediat, din bugetul de stat s-a alocat 10,6 milioane de lei. Pentru alți doi judecători, care au plecat în august curent, mai sunt necesari 1,4 milioane de lei.

Potrivit unui răspuns al CSM din 25 octombrie, suma de 1,4 milioane de lei nu a fost alocată până în prezent.

Indemnizațiile pentru judecătorii Curților de Apel

După vetting-ul CSJ urmează verificarea tuturor judecătorilor Curților de Apel.

Valul de demisii în aceste instanțe este unul moderat, deși autoritățile spun că ar putea demisiona aproximativ 30-40% din subiecții vetting-ului.

De la Curtea de Apel Chișinău au plecat cinci judecători, unul – în legătură cu atingerea plafonului de vârstă, alții – fără a explica public motivele. Solicitați de Europa Liberă, reprezentații Curții de Apel Chișinău au spus că pentru achitarea indemnizațiilor au nevoie de 1,5 milioane de lei, din care un milion a fost deja achitat pentru patru foști judecători, iar unul încă așteaptă plata indemnizației.

De la Curtea de Apel Comrat au plecat trei judecători, care urmează să primească în total aproximativ un milion de lei.

Indemnizații pentru judecătorii instanțelor de fond

Și judecătorii instanțelor de fond au început să demisioneze. Conform unui răspuns al Judecătoriei Chișinău, în primele 10 luni ale anului, șapte judecători s-au concediat, dintre care trei în legătură cu atingerea plafonului de vârstă.

Într-un răspuns trimis de CSM, se menționează că pentru patru foști magistrați ai acestei instanțe sunt necesari aproximativ 1,3 milioane de lei, iar Judecătoria Chișinău a spus Europei Libere că are nevoie de 967.000 de lei pentru achitarea indemnizațiilor.

Încă 535.000 de lei sunt necesari pentru plata indemnizațiilor la trei foști judecători din Judecătoria Strășeni. O fostă judecătoare de la Cahul a primit deja o indemnizație de 194.000 de lei.

Din judecătoriile Hîncești, Cimișlia, Anenii Noi și Căușeni au plecat câte un judecător. Conform unui răspuns al CSM, pentru plata a patru indemnizații este necesară suma de 952.000 de lei. Indemnizația minimă, 67.000 de lei, va primi fostul judecător care a lucrat patru ani, iar maximă, 370.000 de lei, o fostă judecătoare care are o experiență de 18 ani.

2,5 milioane pentru foștii membri CSM

Cinci membri CSM au plecat din funcții, împreună cu primul val de demisii din februarie 2023. Patru dintre ei au fost detașați la CSM de la CSJ și unu de la Curtea de Apel. Pentru indemnizațiile acestora au fost alocați 2,5 milioane de lei.

Ulterior, magistrații s-au adresat la noua componență CSM și au solicitat restituirea plăților pentru asigurarea medicală. Pe 10 octombrie, membrii CSM au respins cererea calificând-o ca neîntemeiată.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ

Medicul Diana Loreta Păun, despre injecţiile pentru slăbit: Există un tip de cancer tiroidian care contraindică radical terapia cu aceşti analogi de receptor de...

Medicul Diana Loreta Păun, şefa Secţiei de endocrinologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, a explicat, joi seară, că injecţiile pentru slăbit se...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Medicul Diana Loreta Păun, despre injecţiile pentru slăbit: Există un tip de cancer tiroidian care contraindică radical terapia cu aceşti analogi de receptor de...

Medicul Diana Loreta Păun, şefa Secţiei de endocrinologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, a explicat, joi seară, că injecţiile pentru slăbit se folosesc cu succes la anumite tipuri de pacienţi, în funcţie de indicele de masă corporală şi, obligatoriu, după realizarea unui set de analize. Orice persoană care doreşte să folosească tratament injectabil pentru scăderea în greutate ar trebui să verifice calcitonina.The post Medicul Diana Loreta...

Conform relatărilor presei de stat iraniene, SUA și Iran nu au ajuns la un acord

Axios, Reuters și AP au citat oficiali care au afirmat că acordul se află pe biroul lui Donald Trump pentru aprobarea finală și că va redeschide Strâmtoarea Ormuz. Însă, agenția de știri iraniană Tasnim afirmă că textul unui potențial memorandum de înțelegere nu a fost încă confirmat, potrivit unei surse apropiate echipei de negociatori iranieni. Sursa a declarat că Teheranul nu a informat mediatorul pakistanez că textul este finalizat și că...