Viorel Bostan explică de ce nu a rămas deputat: „Sunt om, nu o mașină de votat”

Viorel Bostan afirmă că funcția de deputat s-a dovedit a fi complexă, fiind întrebat de ce nu a rămas în Legislativ, după ce a fost ales pe listele PAS. Rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM) a declarat pentru Newsmaker că nu a vrut să fie „mașină de votat”.

Profesorul a precizat că a discutat cu Maia Sandu, înainte de a candida. Bostan susține că a făcut un schimb de opinii cu șefa statului privind situația politică din țară și a fost de acord că este important să fie păstrat parcursul european al țării. Rectorul a punctat că președinta nu i-a propus direct să candideze din partea PAS și nu i-a condiționat participarea la scrutin, iar ulterior a discutat cu liderul formațiunii, Igor Grosu, la întrevedere fiind abordată inclusiv tema participării sale la alegeri.

„Știți, este ca și cum ai fi admis la o facultate și ai înțelege că nu este pentru tine. Când începi să te gândești: „Oare am făcut pasul corect? Vreau să mă ocup cu asta în următorii 5 ani?”. (…) Munca de deputat o simplificam cumva în viziunea mea, dar ea s-a dovedit a fi mult mai complexă: înseamnă elaborarea legilor, cercetare și analiză. Ești responsabil pentru fiecare vot. Eu sunt om, nu o mașină de votat, ca să ridic mâna doar pentru că au spus colegii că așa trebuie sau că așa a decis conducerea partidului”, a declarat Bostan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La alegerile parlamentare din 2025, Viorel Bostan a fost candidatul nr. 17 pe lista PAS. La aproape două luni după scrutin, Parlamentul a luat act de demisia sa din funcția de deputat.

Pe 24 aprilie 2026, Viorel Bostan a fost reales pentru al treilea mandat în calitate de rector al Universității Tehnice din Moldova. Alegerea sa a fost marcată de scandalul privind fuziunea UTM cu Universitatea din Cahul. Conform noului Cod al Educației, rectorul instituției care absoarbe alta poate obține al treilea mandat consecutiv.

Viorel Bostan, care conduce Universitatea Tehnică din 2015 și a preluat mandatul de la tatăl său. Oportunitatea de a fi ales în funcția de rector pentru a treia oară, conform noilor reglementări, a generat mai multe acuzații și declarații controversate în spațiul public.

Ministerul Educației, Dan Perciun, a explicat că astfel șefului universității care va absorbi o altă instituție i se va acorda posibilitatea să finalizeze toate formalitățile.

Articolul Viorel Bostan explică de ce nu a rămas deputat: „Sunt om, nu o mașină de votat” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Pe muchie de cuțit: Tottenham Hotspur va încerca să evite retrogradarea din Premier League

Tottenham Hotspur nu scapă de grijile retrogradării din Premier League. În etapa a 36-a, echipa condusă de italianul Roberto de Zerbi a remizat, scor 1:1...

Fostul șef al administrației prezidențiale a Ucrainei, Andrii Iermak, pus sub acuzare într-o anchetă majoră de corupție

Andrii Iermak, fostul șef al administrației prezidențiale a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost pus sub acuzare în cadrul unei ample anchete de corupție,...

Important

Pe muchie de cuțit: Tottenham Hotspur va încerca să evite retrogradarea din Premier League

Tottenham Hotspur nu scapă de grijile retrogradării din Premier League. În etapa a 36-a, echipa condusă de italianul Roberto de Zerbi a remizat, scor 1:1 pe teren propriu cu Leeds United și are 2 punct avans în clasament față de West Ham United, formație aflată pe primul loc retrogrababil. Gazdele au deschis scorul în minutul 50 prin francezul Mathys Tel, iar oaspeții au egalat cu un sfert de oră...

Ucraina vrea ajutorul UE în facilitarea unui acord cu Rusia privind securitatea aeroporturilor

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiha, a propus Uniunii Europene (UE) să contribuie la negocierea unui acord cu Rusia privind încetarea reciprocă a atacurilor asupra aeroporturilor. Propunerea a fost lansată în timpul unei reuniuni a miniștrilor de Externe ai statelor membre ale UE, desfășurată la Bruxelles, transmite Politico.

Judecătoarea Natalia Mămăligă, trimisă la reevaluare după întrebările pe apartamentele pentru surori, a trecut Vettingul: CSM i-a aprobat raportul

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a aprobat raportul judecătoarei Natalia Mămăligă, care fusese trimisă la reevaluare după întrebările privind apartamentele pentru surori. Astfel, Mămăligă a trecut evaluarea și își confirmă statutul în sistemul judiciar.

Chișinăul va găzdui o conferință națională dedicată turismului intern. Evenimentul va reuni experți și parteneri europeni

Chișinău va găzdui pe 26 mai o conferință dedicată dezvoltării turismului intern, sectorului HORECA și competențelor profesionale în turism. Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților, mediului academic, industriei ospitalității și parteneri europeni din domeniu. Organizatorii spun că forumul este conceput ca o platformă de dialog despre dezvoltarea turismului intern, competitivitatea sectorului HORECA, educația profesională și conectarea Republicii Moldova la inițiativele europene din domeniu. Agenda va include paneluri dedicate dezvoltării destinațiilor și...

Mai mulți angajați ai Spitalului Raional Strășeni cer demisia directorului: Reacția conducerii

Un grup de medici și angajați ai Spitalului Raional Strășeni solicită demisia directorului instituției, Ion Mihăilă, invocând presupuse probleme grave de administrare și management. Nemulțumirile au fost exprimate într-o petiție semnată de 145 de persoane și transmisă Ministerului Sănătății, Guvernului, Parlamentului, precum și unor misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova. Potrivit semnatarilor, în ultima perioadă au fost tot mai frecvente îngrijorările legate de activitatea instituției medicale. „În ultima perioadă, tot mai...

Datorii istorice la TVA de peste 11 miliarde de lei: Autoritățile caută o formulă optimă pentru restituirea restanțelor

Statul datorează agenților economici 11 miliarde de lei – restanțe istorice la restituirea Taxei pe Valoarea Adăugată. Serviciul Fiscal de Stat și Ministerul Finanțelor urmează să identifice „o formulă optimă” pentru restituirea acestor sume, care să țină cont atât de activitatea agenților economici, cât și de capacitatea bugetară de a face față acestor plăți.

Chișinăul va găzdui o conferință națională dedicată turismului intern. Evenimentul va reuni experți și parteneri europe

Chișinău va găzdui pe 26 mai o conferință dedicată dezvoltării turismului intern, sectorului HORECA și competențelor profesionale în turism. Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților, mediului academic, industriei ospitalității și parteneri europeni din domeniu. Organizatorii spun că forumul este conceput ca o platformă de dialog despre dezvoltarea turismului intern, competitivitatea sectorului HORECA, educația profesională și conectarea Republicii Moldova la inițiativele europene din domeniu. Agenda va include paneluri dedicate dezvoltării destinațiilor și...