Ucraina a extins dubla cetățenie pentru 33 de state eligibile: România se află pe listă

Românii vor putea obține mai ușor cetățenia ucraineană, după ce Cabinetul de miniștri din Ucraina a extins sistemul de dublă cetățenie, prin includerea mai multor state, printre care și România.

În acest sens, România se află printre cele 33 de țări incluse pe noua listă aprobată de Guvernul Ucrainei, care prevede proceduri simplificate pentru dobândirea cetățeniei. Cabinetul de miniștri a extins lista de la 5 la 33 de state, măsura fiind prevăzută în Rezoluția nr. 589 din 8 mai.

Totodată, procedura simplificată de obținere a cetățeniei ucrainene se aplică și pentru cetățenii din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Grecia, Spania, Italia, precum și alte state incluse pe listă.

Anterior, în noiembrie 2025, Guvernul de la Kiev a aprobat o listă restrânsă de cinci țări ai căror cetățeni puteau obține mai ușor cetățenia ucraineană: Canada, Germania, Polonia, Statele Unite și Republica Cehă.

Legea privind dubla cetățenie, inițiată de președintele Volodimir Zelenski și adoptată de Rada Supremă la 18 iunie 2025, a intrat în vigoare la 16 ianuarie 2026.

Conform articolului 4 din Constituția Ucrainei, în țară există o singură cetățenie, iar regulile privind dobândirea și pierderea cetățeniei sunt stabilite prin lege. Totodată, modificarea Constituției nu este permisă în perioada legii marțiale.

În iunie 2025, Ministerul Politicilor Sociale, Familiei și Unității al Ucrainei a anunțat că legea privind cetățenia multiplă le oferă ucrainenilor dreptul de a obține oficial cetățenia unei alte țări fără a renunța la cetățenia ucraineană.

Articolul Ucraina a extins dubla cetățenie pentru 33 de state eligibile: România se află pe listă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Cazul minorului din Cahul ajunge în Parlament: Partidul Nostru cere comisie de anchetă în Armată

Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat proiectul de hotărâre privind...

VIDEO Putin, gata să discute cu Zelenski nu doar la Moscova: ce spune Kremlinul despre negocieri

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este pregătit să se...

Starea excepțională în economie din regiunea transnistreană ar putea fi prelungită. Până când?

Starea excepțională în economie din regiunea transnistreană ar putea...

FOTO Relațiile Moldova-România, discutate la București de Igor Grosu și Mircea Abrudean

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a început vizita la București,...

VIDEO Start la Festivalul de la Cannes: competiție strânsă pentru trofeul Palme d’Or

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de...

ULTIMA ORĂ

Cazul minorului din Cahul ajunge în Parlament: Partidul Nostru cere comisie de anchetă în Armată

Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor incidentelor grave, deceselor, cazurilor de suicid, vătămărilor...

ULTIMA ORĂ | Partidul Nostru cere control parlamentar extins asupra incidentelor din Armata Națională

Fracțiunea Partidul Nostru a înregistrat un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a examina incidentele grave și decesele produse...

Important

Cazul minorului din Cahul ajunge în Parlament: Partidul Nostru cere comisie de anchetă în Armată

Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor incidentelor grave, deceselor, cazurilor de suicid, vătămărilor și altor situații de risc produse în cadrul Armatei Naționale și al instituțiilor subordonate Ministerului Apărării. Inițiativa vine în contextul tragediei grave produse într-o unitate militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în circumstanțe neclare, iar un militar a fost...

Iulian Groza: Rusia are instrumente din ce în ce mai puține, iar Moldova – pârghii pentru a combate imixtiune

Moldova este în continuare vulnerabilă, dar a reușit să se adapteze și să se focuseze pe dezvoltarea sa, susține analistul Iulian Groza. Directorul IPRE a relatat la Forumul de Securitate al Mării Negre și Balcanilor că țara noastră a reușit să clădească un ciclu electoral sănătos, fiind conștientă de faptul că Transnistria este utilizată în operațiuni hibride. În opinia lui Groza, elitele din stânga Nistrului își dau seama că nu...

FOTO // Parlamentul a găzduit vizita unei delegații a membrilor Comisiei pentru afaceri externe a Seimului Republicii Polone

Parlamentul a găzduit vizita unei delegații a membrilor Comisiei pentru afaceri externe a Seimului Republicii Polone. Aceasta a avut loc în perioada 10–12 mai curent, informează MOLDPRES. Deputații polonezi au avut întrevederi cu președintele Parlamentul...

Caz șocant în capitală: Un tânăr de 25 de ani s-a strangulat în timp ce făcea live pe TikTok

Un tânăr de 25 de ani a fost găsit decedat în comuna Cruzești, sectorul Ciocana. Potrivit informațiilor, acesta s-ar fi sinucis în timp ce făcea live pe TikTok.

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorii și șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, cu prilejul Zilei Europei. Discuțiile au avut loc în contextul în care țara noastră se pregăte...

Reguli noi la admitere: Media „7”, obligatorie pentru Facultatea de Științe ale Educației

Media minimă de admitere „7” devine obligatorie pentru candidații la studiile de licență în domeniul Științe ale Educației și pentru programele de master, indiferent de specialitate. Măsura va fi aplicată începând cu sesiunea de admitere din acest an, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Fiodor Gagauz: Găgăuzia are nevoie de alegeri legale, transparente și recunoscute de toți

Politicianul Fiodor Gagauz, ex-deputat, apreciază faptul că autoritățile au început, în sfârșit, să caute soluții și nu să ignore problema legată de alegerile din Găgăuzia, în contextul în care a avut loc o nouă ședință a grupului de lucru privind situația alegerilor din Găgăuzia.