Un bărbat din Vâlcea, România a fost surprins în timp ce fugărea un urs cu lopata, după ce animalul a ajuns în apropierea unei locuințe. Scenele au fost filmate de martori și arată cât de rapid o situație aparent banală se poate transforma într-una extrem de periculoasă.
Potrivit informațiilor, un apel la 112 a anunțat prezența ursului în zonă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă oamenii speriați au încercat să alunge singuri animalul, apropiindu-se la doar câțiva metri de acesta și încercând să îl lovească, anunță Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
Salvatorii atrag atenția că astfel de gesturi pot provoca reacții imprevizibile din partea animalului și pot pune viețile oamenilor în pericol. Autoritățile reamintesc că, în cazul întâlnirii unui urs, cetățenii trebuie să respecte câteva reguli esențiale:
să nu se apropie de animal;
să nu încerce să îl lovească sau să îl alunge;
să se adăpostească într-un loc sigur;
și să sune imediat la numărul unic de urgență 112.
„Într-o astfel de situație, curajul nu înseamnă să te apropii de urs. Curajul înseamnă să iei decizia corectă”, au transmis salvatorii.
Articolul Cu lopata la urs! Momentul în care un bărbat din România ”fugărea” un urs prin pădure apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA