Podul de la Ungheni a ajuns aproape la jumătatea lucrărilor, iar potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deschiderea circulației este planificată pentru toamna acestui an.
„Pe șantierul de pe malul Republicii Moldova a ajuns, astăzi, primul lot de tablier, elementul structural care va susține partea carosabilă a podului. În perioada următoare, pe șantier vor ajunge alte patru tronsoane de tablier metalic, transportate în cadrul a zece curse”, se arată într-o postare a MIDR.
Până în prezent, pe ambele maluri ale Prutului au fost finalizate lucrările de forare a piloților, culeele și pilele podului, iar pe partea română montarea tablierului este deja în desfășurare.
Podul va avea o lungime de 261 de metri și va conecta Republica Moldova la Autostrada Unirii și la rețeaua europeană de transport.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Podul de peste Prut de la Ungheni, aproape la jumătatea lucrărilor. Când va fi gata apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA