Satoshi, felicitat de mai mulți politicieni pentru calificarea în finala Eurovision 2026

Mai mulți politicieni au adresat un mesaj de susținere și felicitare pentru interpretul din Moldova, pentru prestația din seara zilei de 12 mai, în cadrul primei semifinale a concursului Eurovision. Interpretul a deschis competiția cu piesa „Viva Moldova” și a reușit să obțină calificarea oficială în marea finală a concursului.

Ministrul culturii, Cristian Jardan, a publicat un video emoționant, în care fiul său a sărit de bucurie când prezentatorii Eurovision au anunțat că Republica Moldova merge în final.

”Suntem finaliști!!! Moldova is on duty! Bravo Satoshi. Mergem mai departe!”, a scris Jardan pe pagina sa de Facebook.

O reacție a venit și din partea vicepreședintelui PAS, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, care a declarat că are convingerea fermă că șansele lui Satoshi și ale Moldovei sunt uriașe.

Acesta a subliniat importanța pregătirii infrastructurii pentru a primi oaspeți din întreaga lume, anunțând că Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a relansat licitația pentru extinderea terminalului, proiect ce va fi realizat integral din veniturile aeroportului. Până la începerea lucrărilor, ministrul a îndemnat la mobilizare pentru susținerea lui Satoshi în finală.

”Satoshi ne-a dus aseară în finala Eurovision și a invitat europenii în Republica Moldova. Am fermă convingere că șansele lui Satoshi ca și ale Moldovei sunt uriașe. Sarcina noastră este să fim pregătiți cu infrastructură, ca să fim gazde bune pentru oaspeții din întreaga lume”, a scris Bolea.

Liderul MAN și primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că sâmbătă, 16 mai, ora 22:00, Finala Eurovision va putea fi urmărită LIVE în Piața Marii Adunări Naționale, transmisă de Moldova 1.

”Astfel, vom încheia Festivalul Familiei, pe care îl organizăm sâmbătă, tot în PMAN”, a spus Ceban.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi,  l-a felicitat pe artist prin intermediul rețelelor de socializare: „Bravo, Satoshi! „Viva Moldova!” — Moldova merge în finala Eurovision Song Contest 2026!”.

În urma primei semifinale, alături de Republica Moldova, în finală au mai trecut alte nouă țări, printre care Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, Israel, Serbia, Croația, Lituania și Polonia. Cea de-a doua semifinală, în care vor evolua reprezentanții din Bulgaria, Azerbaidjan, România, Luxemburg, Cehia, Franța, Armenia, Elveția, Cipru, Austria, Letonia, Danemarca, Australia, Ucraina, Marea Britanie, Albania, Malta și Norvegia, urmează să aibă loc pe data de 14 mai, la ora 22:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

 

Articolul Satoshi, felicitat de mai mulți politicieni pentru calificarea în finala Eurovision 2026 apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Premierul Munteanu, întrevedere cu primarul din Bălți: Subiectele abordate

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut miercuri, 13 mai, o...

Post-Șor și alegerile din Orhei/Taraclia: Rețeaua a rămas, „ambalajul” s-a schimbat

În pofida retragerii oficiale a lui Ilan Șor din politică,...

Cine este noul director interimar al „Apă-Canal Chișinău”, după demiterea Irinei Gutnic

Diana Tacu preia funcția de director interimar al „Apă-Canal...

Acoperișul unei case din Parcani a fost făcut scrum după ce a fost lovit de un fulger: FOTO de la fața locului

Acoperișul unei case din satul Parcani, regiunea transnistreană, a...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Ucraina cheltuie 450 de milioane zilnic în război: ce spune ministrul de Externe despre pace

O zi de război costă aproximativ 450 de milioane de dolari pentru Ucraina, a declarat ministrul de externe Andrii Sibiga în cadrul unei conferințe. Oficialul a...

Profesorul Veaceslav Moșin, fondator al Alternativa Clinic, a fost desemnat în calitate de Ambasador al inițiativei europene EuMAR 2

EuMAR este un proiect coordonat de ESHRE și cofinanțat de Comisia Europeană prin programul EU4Health, care are ca obiectiv dezvoltarea unui registru pan-european pentru...

Important

VIDEO Ucraina cheltuie 450 de milioane zilnic în război: ce spune ministrul de Externe despre pace

O zi de război costă aproximativ 450 de milioane de dolari pentru Ucraina, a declarat ministrul de externe Andrii Sibiga în cadrul unei conferințe. Oficialul a precizat că impactul conflictului nu este doar financiar, ci și uman, aceasta fiind cea mai tragică „plată”. „O zi de război costă Ucraina în jur de 450 de milioane de dolari. Mai mult, plătim cu sângele soldaților noștri. Prin urmare, aceasta este cea mai mare...

VIDEO Ucraina cheltuie 450 de milioane zilnic în război: ce spune ministrul de Externe despre pace

O zi de război costă aproximativ 450 de milioane de dolari pentru Ucraina, a declarat ministrul de externe Andrii Sibiga în cadrul unei conferințe. Oficialul a precizat că impactul conflictului nu este doar financiar, ci și uman, aceasta fiind cea mai tragică „plată”. „O zi de război costă Ucraina în jur de 450 de milioane de dolari. Mai mult, plătim cu sângele soldaților noștri. Prin urmare, aceasta este cea mai mare...

Moldovenii vor putea urmări finala Eurovision pe ecranul din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău

Finala concursului internațional de muzică Eurovision 2026 va putea fi urmărită în aer liber, în centrul capitalei. Primarul general Ion Ceban a anunțat că, pe 16 mai, începând cu ora 22:00, Piața Marii Adunări Naționale va găzdui o transmisiune live pe unul dintre cele mai mari ecrane din țară, asigurată de Moldova 1. Edilul i-a The post Moldovenii vor putea urmări finala Eurovision pe ecranul din Piața Marii Adunări...

Un bărbat a fost condamnat la șase ani de închisoare după o tâlhărie violentă într-un magazin din Bălți

Un bărbat de 41 de ani a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare după ce a comis o tâlhărie într-o unitate comercială din municipiul Bălți, anunță MOLDPRES. Potrivit Procuraturii Generale, incidentul a avut loc în seara zilei de...

Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu primarul de Bălți: „Guvernul va continua să susțină proiectele care pot îmbunătăți viața oamenilor”

Guvernul va continua să susțină proiectele care pot îmbunătăți viața oamenilor și pot aduce mai multă ordine, dezvoltare și perspective pentru municipiul Bălți. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu, care a discutat astăzi cu primarul de B...

Premierul Munteanu, întrevedere cu primarul din Bălți: Subiectele abordate

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut miercuri, 13 mai, o întrevedere cu primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile de dezvoltare ale orașului. Potrivit premierului, au fost abordate subiecte legate de proiectele de infrastructură, serviciile publice și dezvoltarea urbană, considerate esențiale pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor. „În timpul ultimei vizite la Bălți am avut o discuție bună despre prioritățile municipiului și proiectele de care...

ALEGERI LOCALE NOI | Candidații pentru Primăria Orhei, dezbateri electorale la Radio Moldova și Moldova 1

Posturile publice de radio și televiziune, Radio Moldova și Moldova 1, dau, pe 13 mai, startul dezbaterilor electorale pentru funcția de primar al municipiului Orhei.