De ce statul nu va mai plafona prețurile la pâine și lapte? Explicațiile lui Radu Marian

Eliminarea plafonării adaosurilor comerciale pentru produsele social importante nu va duce la scumpiri necontrolate și îi va ajuta, în schimb, pe producătorii mici, susține președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian. Parlamentarul afirmă că vechiul mecanism a avantajat în special marile rețele comerciale, care aveau mai multă putere de negociere în raport cu producătorii locali.

„Mari comercianți au profitat mai mult de această măsură, nu oamenii vulnerabili”, a declarat Marian, comentând decizia de eliminare a plafonului pentru adaosurile comerciale la produsele sociale.

Deputatul susține că limitarea adaosurilor comerciale a afectat direct producătorii mici, reducându-le profitabilitatea.

„Comercianții mari pot presa producătorii mici, iar în final le rup din rata de profitabilitate”, a afirmat acesta.

În același timp, Marian a spus că statul nu ar trebui să intervină direct în formarea prețurilor, ci să ajute populația prin compensații și majorări sociale. „Eu zic că nu am nevoie de pâine cu adaos limitat”, a declarat deputatul, argumentând că susținerea persoanelor vulnerabile trebuie făcută prin pensii, indemnizații și salarii mai mari.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Infla%C8%9Bia_%C8%99i_cre%C8%99terea_pre%C8%9Burilor_Conflictul_%C3%AEntre_Prim%C4%83rie_%C8%99i_Guvernare.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Parlamentarul a oferit și exemplul cepei, inclusă în 2022 pe lista produselor social importante. Potrivit lui, plafonarea adaosului comercial ar fi avut efectul invers celui așteptat.

„Producătorii noștri de ceapă s-au dus în afară, unde nu era adaos limitat. Am rămas cu mai puține produse locale și au crescut prețurile”, a spus Marian. El afirmă că după eliminarea restricțiilor „piața s-a calmat”, iar producătorii locali au revenit în magazine.

În același timp, parlamentarul a respins afirmațiile privind scăderea numărului unităților HoReCa din Republica Moldova. Potrivit lui, datele Biroului Național de Statistică arată că în 2019 activau 1 677 de unități HoReCa, iar în 2024 numărul acestora a ajuns la aproximativ 2 600.

„S-au închis multe afaceri mici, dar per total numărul unităților a crescut”, a precizat deputatul.

Amintim că Republica Moldova a renunțat oficial, din 30 aprilie 2026, la plafonarea adaosurilor comerciale pentru produsele social importante, după abrogarea Regulamentului privind formarea prețurilor de comercializare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2016. Documentul stabilea anterior limite de până la 20% pentru adaosurile comerciale aplicate produselor sociale și de maximum 10% pentru pâine și colaci.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul De ce statul nu va mai plafona prețurile la pâine și lapte? Explicațiile lui Radu Marian apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Chișinăul reacționează după lansarea fondului Vmeste la Tiraspol. Chiveri vorbește despre „o administrație defectuoasă”

Lansarea fondului „Vmeste” („Împreună”) de către administrația separatistă de...

Explicațiile poliției despre tuile bloggerului Grigore Manoli

Poliția Republicii Moldova a venit cu explicații după ce...

Premierul Munteanu, întrevedere cu primarul din Bălți: Subiectele abordate

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut miercuri, 13 mai, o...

Post-Șor și alegerile din Orhei/Taraclia: Rețeaua a rămas, „ambalajul” s-a schimbat

În pofida retragerii oficiale a lui Ilan Șor din politică,...

ULTIMA ORĂ

„Ne pregătim cu toții pentru război”: Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, ordonă o mobilizare prin rotație

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a anunțat o mobilizare rotațională a unor unități militare selectate „pentru a le pregăti pentru război”. Președintele belarus a declarat...

Profesorul Veaceslav Moșin, fondator al Alternativa Clinic, a fost desemnat în calitate de Ambasador al inițiativei europene EuMAR 2

EuMAR este un proiect coordonat de ESHRE și cofinanțat de Comisia Europeană prin programul EU4Health, care are ca obiectiv dezvoltarea unui registru pan-european pentru...

Important

„Ne pregătim cu toții pentru război”: Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, ordonă o mobilizare prin rotație

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a anunțat o mobilizare rotațională a unor unități militare selectate „pentru a le pregăti pentru război”. Președintele belarus a declarat că această nouă abordare are ca scop pregătirea pentru o eventuală „operațiune terestră”, a relatat marți agenția de știri de stat Belta, scrie digi24.ro.

Tabere de vară pentru elevi: 25% dintre bilete, acordate gratuit

Autoritățile lărgesc lista categoriilor de copii care beneficiază de bilete gratuite în taberele de vară. În acest an, statul va oferi bilete gratuite și copiilor de etnie romă, celor care au suferit în urma violenței în familie, precum și refugiaților din Ucraina.

Viena 2026 în cifre: Statistici, recorduri și cele mai interesante detalii despre Eurovision

Cea de-a 70-a ediție a Eurovision Song Contest se conturează deja ca fiind una dintre cele mai spectaculoase ediții din istoria competiției. De la artiști cunoscuți și ecrane LED gigantice, până la camere cinematografice, costume „norocoase” și suficient cablu încât să traverseze un oraș întreg, tot ce se întâmplă la Eurovision 2026 impresionează.

Chișinăul reacționează după lansarea fondului Vmeste la Tiraspol. Chiveri vorbește despre „o administrație defectuoasă”

Lansarea fondului „Vmeste” („Împreună”) de către administrația separatistă de la Tiraspol este rezultatul unei „administrații defectuoase” a regiunii transnistrene și o nouă tentativă de manipulare politică. Declarațiile au fost făcute de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, pe fundalul crizei economice tot mai grave din stânga Nistrului, scrie BANI.MD. „Este rezultatul unei administrații defectuoase a regiunii de către un grup de cetățeni care țin în captivitate locuitorii din această regiune, cetățenii...

(live) „Am aflat din presa”. Prima reacție a Irinei Gutnic, după ce a fost demisă din funcția de viceprimar: O decizie ilegală, pe care...

Irina Gutnic a venit cu prima reacție după revocarea sa din funcția de viceprimar de Chișinău. „Știu că vor urma atacuri nu mă surprind, ele fac parte din stilistica primarului general”, a declarat aceasta, într-o conferință de presă.

Letonia va rata venituri de aproape 90 de milioane de euro până în 2030 din cauza jocurilor de noroc nelegale

În Letonia, în segmentul jocurilor de noroc online, o pondere semnificativă este deținută de operatorii nelegali. Conform datelor agenției H2 Gambling Capital (H2GC), în 2025 veniturile brute din jocurile de noroc pe piața neautorizată a țării au ajuns la 62 de milioane de euro, scrie Logos-pres.md. Conform calculelor H2GC, din cauza economiei gri, în decursul a cinci ani până în 2030, bugetul de stat al Letoniei va rata venituri de...

Gutnic rupe tăcerea după ce a fost demisă din funcția de viceprimar: „Ion Ceban este un pericol pentru Republica Moldova”

„A rămâne în tăcere înseamnă a fi complice”- cu aceste cuvinte, Irina Gutnic a reacționat public pentru prima dată după ce a fost demisă din funcția de viceprimar al Chișinăului de primarul Ion Ceban. La o conferință de presă de la IPN din 13 mai, aceasta a calificat actul de revocare drept ilegal și anunțat The post Gutnic rupe tăcerea după ce a fost demisă din funcția de viceprimar:...