Republica Moldova va contracta un împrumut de 45 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de irigare

Republica Moldova va contracta un împrumut de 45 de milioane de euro de la Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigații din Călinești, raionul Fălești și Criulenii de Sus, raionul Criuleni. Totodată, țara va beneficia și de un grant în valoare de 11,2 milioane de euro, oferit de aceeași instituție, destinat implementării proiectului.

Comisia pentru politică externă a aprobat avizele consultative pentru semnarea acordurilor de credit și grant, care urmează să fie supuse ratificării în Parlament.

Proiectul prevede modernizarea infrastructurii de captare și distribuție a apei, lucrări de colectare a apelor pluviale, precum și implementarea unor sisteme de monitorizare a infrastructurii de irigații. De asemenea, sunt incluse servicii de consultanță agricolă și măsuri de consolidare a capacităților instituțiilor responsabile de gestionarea resurselor de apă.

Reabilitarea celor două sisteme va permite extinderea suprafeței irigabile cu cel puțin 3.000 de hectare și va contribui la o creștere estimată a producției agricole de minimum 50% față de media ultimilor zece ani.

Proiectul este implementat în cadrul Programului de Dezvoltare Integrată a Agriculturii și Irigațiilor (iDRIP), care are drept scop remedierea principalelor disfuncționalități ale pieței din sectorul agricol al Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Republica Moldova va contracta un împrumut de 45 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de irigare apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Lukașenko a anunțat o mobilizare țintită în Belarus: „Cu toții ne pregătim pentru război”

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a anunțat o mobilizare punctuală...

Alarmă meteo la nivel mondial: un „Super El Niño” extrem se formează în Pacific

Meteorologii avertizează că un episod de tip „Super El...

Chișinăul reacționează după lansarea fondului Vmeste la Tiraspol. Chiveri vorbește despre „o administrație defectuoasă”

Lansarea fondului „Vmeste” („Împreună”) de către administrația separatistă de...

Explicațiile poliției despre tuile bloggerului Grigore Manoli

Poliția Republicii Moldova a venit cu explicații după ce...

ULTIMA ORĂ

Lukașenko a anunțat o mobilizare țintită în Belarus: „Cu toții ne pregătim pentru război”

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a anunțat o mobilizare punctuală a unităților militare, în cadrul unor măsuri de pregătire a forțelor armate. „În continuare, așa cum am...

Profesorul Veaceslav Moșin, fondator al Alternativa Clinic, a fost desemnat în calitate de Ambasador al inițiativei europene EuMAR 2

EuMAR este un proiect coordonat de ESHRE și cofinanțat de Comisia Europeană prin programul EU4Health, care are ca obiectiv dezvoltarea unui registru pan-european pentru...

Important

Lukașenko a anunțat o mobilizare țintită în Belarus: „Cu toții ne pregătim pentru război”

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a anunțat o mobilizare punctuală a unităților militare, în cadrul unor măsuri de pregătire a forțelor armate. „În continuare, așa cum am promis, vom mobiliza punctual unități ale forțelor armate pentru a le pregăti de război. Dumnezeu să facă astfel încât să reușim să-l evităm. Totuși, cu toții ne pregătim pentru război”, a declarat Lukașenko. În acest sens, subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi cu...

Alarmă meteo la nivel mondial: un „Super El Niño” extrem se formează în Pacific

Meteorologii avertizează că un episod de tip „Super El Niño”, aflat în formare în această vară, ar putea atinge niveluri istorice de intensitate și ar influența semnificativ clima globală. Specialiștii susțin însă că fenomenul s-ar putea ”autodistruge”, favorizând ulterior revenirea fenomenului La Niña. Potrivit experților citați de FOX Forecast Center, toate cele cinci episoade majore de Super El Niño înregistrate după anul 1970 au fost urmate de o tranziție rapidă...

(stop cadru) „Moldova is on duty”. Cum și-a salutat Munteanu colegii, la începutul ședinței de Guvern

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a început ședința de astăzi a Guvernului cu fraza „Moldova is on duty”, din piesa lui Satoshi, cu care s-a clasat în finala Eurovision.

Curtea de Conturi ar putea avea mai multă autonomie financiară

Curtea de Conturi a Republicii Moldova ar putea beneficia de o autonomie financiară mai mare. Un proiect de lege în acest sens a fost examinat astăzi de Comisia pentru control al finanțelor publice a Parlamentului, comunică MOLDPRES. Inițiativa legislativă prevede ...

„Ne pregătim cu toții pentru război”: Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, ordonă o mobilizare prin rotație

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a anunțat o mobilizare rotațională a unor unități militare selectate „pentru a le pregăti pentru război”. Președintele belarus a declarat că această nouă abordare are ca scop pregătirea pentru o eventuală „operațiune terestră”, a relatat marți agenția de știri de stat Belta, scrie digi24.ro.

Tabere de vară pentru elevi: 25% dintre bilete, acordate gratuit

Autoritățile lărgesc lista categoriilor de copii care beneficiază de bilete gratuite în taberele de vară. În acest an, statul va oferi bilete gratuite și copiilor de etnie romă, celor care au suferit în urma violenței în familie, precum și refugiaților din Ucraina.

Viena 2026 în cifre: Statistici, recorduri și cele mai interesante detalii despre Eurovision

Cea de-a 70-a ediție a Eurovision Song Contest se conturează deja ca fiind una dintre cele mai spectaculoase ediții din istoria competiției. De la artiști cunoscuți și ecrane LED gigantice, până la camere cinematografice, costume „norocoase” și suficient cablu încât să traverseze un oraș întreg, tot ce se întâmplă la Eurovision 2026 impresionează.