O zi de război costă aproximativ 450 de milioane de dolari pentru Ucraina, a declarat ministrul de externe Andrii Sibiga în cadrul unei conferințe.
Oficialul a precizat că impactul conflictului nu este doar financiar, ci și uman, aceasta fiind cea mai tragică „plată”.
„O zi de război costă Ucraina în jur de 450 de milioane de dolari. Mai mult, plătim cu sângele soldaților noștri. Prin urmare, aceasta este cea mai mare provocare pentru noi, pentru că plătim cel mai mare preț”, a spus oficialul ucrainean.
Totodată, ministrul de externe a subliniat că anul 2026 poate fi unul în care pacea poate fi atinsă.
„Acest an poate deveni unul decisiv pentru a atinge din nou pacea pentru noi”, a menționat Andrii Sibiga.
În acest sens, șeful diplomației ucrainene a evidențiat rolul Statelor Unite în eventualele negocieri cu Federația Rusă, subliniind că fără implicarea Washingtonului un proces real de pace nu este posibil.
„Nu cred, sau este nerealist să obținem un proces real de încheiere a eforturilor noastre de pace fără partea americană. Avem nevoie de implicarea lor, dar în paralel este nevoie și de influența și presiunea lor asupra Rusiei”, a conchis ministrul.
În septembrie 2025, Rada Supremă a Ucrainei a raportat că statul cheltuia aproximativ 172 de milioane de dolari zilnic pentru războiul cu Rusia.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Sibiga.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Articolul VIDEO Ucraina cheltuie 450 de milioane zilnic în război: ce spune ministrul de Externe despre pace apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA