Sesiunea de examene 2026: aproape 1.000 de profesori vor evalua testele elevilor din țară

Peste 950 de profesori evaluatori vor verifica lucrările examenelor naționale din acest an, după ce Comisia Națională de Examene a aprobat, vineri, 15 mai, componența comisiilor republicane de evaluare pentru bacalaureat și pentru examenele de absolvire a gimnaziului.

Potrivit deciziei, pentru examenul național de bacalaureat vor activa 18 Comisii Republicane de Evaluare, formate din peste 550 de profesori, iar pentru examenele de absolvire a gimnaziului au fost constituite 5 comisii, cu peste 400 de cadre didactice.

Profesorii evaluatori au fost desemnați de organele locale de specialitate în domeniul învățământului, instituțiile de învățământ profesional tehnic și universități. Numărul membrilor fiecărei comisii a fost stabilit în funcție de volumul estimat al lucrărilor și de perioada destinată procesului de evaluare.

Autoritățile precizează că toți profesorii incluși în comisii au urmat cursuri speciale de formare organizate de Ministerul Educației și Cercetării și de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.

„Evaluarea lucrărilor se va desfășura în perioada 2–24 iunie 2026, în patru Centre Republicane de Evaluare pentru examenele gimnaziale și alte patru centre pentru bacalaureat. Rezultatele preliminare vor fi afișate pe 25 iunie, atât în centrele de examen, cât și în centrele de bacalaureat”, menționează MEC.

În același timp, Comisia Națională de Examene a aprobat condiții speciale de examinare pentru 95 de candidați. Dintre aceștia, 44 susțin examenul de bacalaureat, iar 51 participă la examenele naționale de absolvire a gimnaziului.

Condițiile speciale sunt destinate elevilor cu cerințe educaționale speciale care au studiat în baza curriculumului general și au solicitat adaptarea modului de examinare, pentru a beneficia de șanse egale la susținerea examenelor naționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sesiunea de examene 2026: aproape 1.000 de profesori vor evalua testele elevilor din țară apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Zelenski acuză Rusia că oferă cetățenie locuitorilor din Transnistria pentru a revendica regiunea

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Federația Rusă...

Accident la un drift în Chișinău: șoferul a pierdut controlul, mai mulți spectatori răniți

Un accident s-a produs în Chișinău în timpul unei...

GRAV! În ultimele ore, două femei din Chișinău au căzut în plasa escrocilor. Suma pierdută este enormă

În ultimele ore, Poliția capitalei a înregistrat două cazuri...

VDEO O femeie din Rîșcani le-a dat escrocilor peste 1 milion de lei. Momentul în care sunt reținuți infractorii

Ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Rîşcani și...

O femeie din Fălești a dispărut fără urmă după ce a plecat spre Bălți. Poliția cere ajutorul populației

Polițiștii din Fălești solicită ajutorul cetățenilor pentru găsirea unei...

ULTIMA ORĂ

(live) „Viva, Moldova” răsună pe scena de la Eurovision 2026: Satoshi va evolua în această seară cu numărul 16 în marea finală

Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026, urcă în această seară pe scena de la Viena pentru marea finală a competiției. Artistul va evolua...

Secretarul de Stat al Ministerului Justiției din Slovacia, în vizită la Curtea Constituțională a Moldovei

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Important

(live) „Viva, Moldova” răsună pe scena de la Eurovision 2026: Satoshi va evolua în această seară cu numărul 16 în marea finală

Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026, urcă în această seară pe scena de la Viena pentru marea finală a competiției. Artistul va evolua cu numărul 16.

LIVE TEXT, VIDEO | Finala Eurovision 2026, organizată la Viena, în direct la Moldova 1: Satoshi va urca al 16-lea pe scenă

În această seară, Viena devine capitala muzicii europene, odată cu desfășurarea marii finale a celei de-a 70-a ediții a Eurovision Song Contest. După două semifinale spectaculoase și luni întregi de pregătiri, 25 de țări luptă pe scena de la Wiener Stadthalle pentru trofeul celei mai urmărite competiții muzicale din Europa. Austria găzduiește ediția din acest an după victoria artistului JJ cu piesa „Wasted Love” la Eurovision 2025, organizat la...

Robert Lewandowski urmează să plece de la FC Barcelona

Anunț surprinzător în fotbalul european! Robert Lewandowski și-a anunțat plecarea de la FC Barcelona la finalul acestui sezon. Atacantul polonez a publicat o postare pe rețelele de socializare, însoțită de un mesaj emoționant pentru suporterii blaugrana. El a menționat că după 4 ani plini de provocări și de muncă intensă, este timpul să meargă mai departe. Robert Lewandowski a mai scris că va părăsi echipa cu sentimentul că misiunea...

LIVE // „Viva, Moldova!”, pe scena de la Eurovision 2026: Satoshi evoluează cu numărul 16 în marea finală

Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026, urcă în această seară pe scena de la Viena, unde va concura în marea finală a competiției muzicale. Artistul va evolua cu numărul 16, în a doua parte a show-ului, comunică MOLDPRES.   ...