Șase pasageri ai navei de croazieră afectate de un focar de hantavirus au ajuns vineri în Australia, unde vor intra într-o carantină care este așteptată să dureze cel puțin trei săptămâni, scrie protv.ro.
Premierul Alexandru Munteanu a comentat decizia Rusiei de a simplifica procedura de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană. Munteanu a declarat pentru jurnaliști...
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....
Premierul Alexandru Munteanu a comentat decizia Rusiei de a simplifica procedura de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană. Munteanu a declarat pentru jurnaliști că pașaportul Federației Ruse nu mai poate fi privit ca un document al unui stat cu practici acceptate internațional.
„Pașaportul rusesc devine pașaportul unei țări agresoare, care nu este acceptată la masa civilizată”, a afirmat oficialul, subliniind că Republica Moldova continuă dialogul cu partea rusă,...
Lichior din coarne, usturoi negru obținut prin tehnologie japoneză, dar și cuptoare ce funcționează cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Toate pot fi descoperite la Horeca Expo, organizată la Moldexpo. Timp de patru zile, producători locali, chefi și companii din domeniul ospitalității își prezintă produsele și tehnologiile. Horeca Expo se va încheia în data de 17 mai.
The post VIDEO Lichior din coarne, usturoi negru și cuptoare cu AI. Inovațiile prezentate...
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, anunță că, începând de astăzi, 12 havuzuri din Chișinău vor fi puse în funcțiune, iar alte două urmează să fie verificate de specialiști și pornite în perioada următoare.
Festivalul Familiei este organizat astăzi la Grădina Botanică din Chișinău. Evenimentul, cu genericul „Familii, inegalități și bunăstarea copilului”, își propune să promoveze politici și inițiative care sprijină familiile, contribuie la reducerea i...
Festivalul Familiei este organizat astăzi la Grădina Botanică din Chișinău. Evenimentul, cu genericul „Familii, inegalități și bunăstarea copilului”, își propune să promoveze politici și inițiative care sprijină familiile, contribuie la reducerea i...
Lucrările la podul peste Prut din zona Ungheni înaintează, iar proiectul a ajuns la un grad de execuție de aproximativ 50%. Autoritățile române estimează finalizarea podului în acest an, acesta fiind primul pod rutier construit peste Prut după mai bine de cinci decenii. Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat că inaugurarea simbolică va avea loc pe 26 aprilie 2027, când va fi marcat evenimentul „Podul de Flori”.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în cadrul conferinței „Building Forward: Small but Resilient · LMC 2026” că statul a demonstrat în ultimii ani că poate deveni mai puternic, în pofida presiunilor externe și a provocărilor interne, inclusiv din partea Federației Ruse.
„Am ajuns la un punct în care mulți moldoveni au crezut că suntem prea mici pentru a influența cu adevărat lucrurile din țara noastră”, a spus șefa...