Asociația Promo-LEX solicită președintei Maia Sandu, prim-ministrului Alexandru Munteanu și viceprim-ministrului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, să intervină de urgență pentru eliberarea lui Emilian Ceban, un tânăr deținut ilegal în regiunea transnistreană după ce a refuzat să continue serviciul în structurile paramilitare ilegale de la Tiraspol.
Promo-LEX cheamă autoritățile să mobilizeze sprijinul partenerilor internaționali, să includă cazul în dialogul cu Tiraspolul și să solicite accesul OSCE pentru verificarea stării sale de sănătate. Totodată, Asociația insistă ca respectarea drepturilor omului să fie condiționată în toate discuțiile privind sprijinul economic sau energetic acordat regiunii.
„La 18 ani, Emilian Ceban a refuzat să semneze un contract militar pe 10 ani cu structurile paramilitare ilegale de la Tiraspol. Două săptămâni mai târziu a fost răpit. Timp de o lună a fost ținut în regim incommunicado, în izolare totală: fără avocat, fără contact cu familia și fără ca apropiații să știe unde se află. Ulterior, a fost „condamnat” la 12 ani de închisoare pentru pretinsa „trădare de patrie”. Astăzi are 22 de ani și se află de aproape patru ani într-un regim de detenție ilegală, lipsit de garanții elementare, care îi pune în pericol sănătatea, siguranța și viitorul.
Cazul lui Emilian Ceban nu este unul izolat. El face parte dintr-un șir de detenții ilegale documentate în anul 2022, pe fundalul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și al intensificării controlului represiv în regiunea transnistreană. Regimul de ocupație de la Tiraspol a folosit astfel de cazuri pentru a justifica introducerea așa-numitei „alerte teroriste”, pentru a alimenta propaganda privind pretinsele amenințări externe și pentru a induce frică în rândul populației, inclusiv în rândul tinerilor înrolați în structurile paramilitare ilegale”, se arată în comunicatul emis de Promo-LEX.
Emilian Ceban are 22 de ani și este originar din Grigoriopol. Acesta a fost privat ilegal de libertate în anul 2022 la vârsta de doar 18 ani.
„În vara anului 2022, a fost „condamnat” la 12 ani de închisoare, fiind acuzat de „trădare de patrie”, și anume că ar fi transmis „informații secrete” referitoare la așa-numita „armată transnistreană” și la Grupul Operativ al Trupelor Ruse către serviciile secrete britanice. Structurile transnistrene ilegale și-au construit ”acuzația” în baza unei poze cu vehicul de transport al combustibilului. Așa-numitele „proceduri penale” desfășurate împotriva sa au avut loc cu ușile închise, iar dosarul ar fi fost clasificat, fapt care a împiedicat accesul la materialele cauzei. De asemenea, Emilian Ceban nu a avut acces la un avocat independent, capabil să îi apere drepturile și să conteste abuzurile comise împotriva sa. Practici similare au fost constatate și în zeci de alte cazuri de detenție ilegală documentate de Promo-LEX.
Cazul său este legat direct de refuzul de a semna un contract militar de lungă durată cu așa-numitul „minister al apărării” de la Tiraspol și de intenția sa de a părăsi sistemul paramilitar ilegal în care fusese format din copilărie. Anterior detenției, acesta fusese înrolat în așa-numita „armată transnistreană”, după ce studiase la „școala militară Suvorov”, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani, și, ulterior, la „institutul militar A. I. Lebed” din Tiraspol.
După înrolare, Emilian Ceban a fost supus în mod repetat presiunilor din partea reprezentanților așa-numitului „minister al apărării” pentru a semna un contract pe termen de 10 ani. Acesta a refuzat și și-a exprimat deschis intenția de a se muta pe malul drept al Nistrului pentru a-și continua studiile, a obține o educație recunoscută internațional și a-și construi un viitor mai bun. Cazul său a ajuns inclusiv în atenția pretinsei conduceri a „ministerului apărării”. La scurt timp după refuzul de a semna contractul, în iunie 2022, Emilian Ceban a fost contactat pe rețelele sociale de o persoană care pretindea că este jurnalistă și care i-ar fi propus bani în schimbul unor fotografii din unitatea militară. Potrivit informațiilor disponibile, singura imagine transmisă de acesta a fost fotografia unui vehicul utilizat pentru transportul combustibilului, observat constant în oraș. Mai mult, Emilian Ceban nu a avut niciodată acces la așa-numitele „informații secrete” pe care structurile transnistrene ilegale pretind că le-ar fi transmis”, transmite Promo-LEX.
Apoi, la aproximativ o săptămână, după ce a refuzat să mai comunice cu persoana respectivă, Ceban a fost reținut ilegal de reprezentanți ai așa-numitului „minister al securității de stat” („MGB”), care i-au confiscat telefonul și l-au informat că este acuzat de „trădare de patrie”. Potrivit informațiilor existente, contul de pe rețelele sociale prin intermediul căruia a fost contactat a aparținut unui reprezentant al așa-numitului „MGB”. Așa-numitele „proceduri penale” s-au bazat exclusiv pe această conversație online, transformată în „probă”. „MGB” a refuzat să prezinte alte informații în cadrul ”procesului”.
„Promo-LEX subliniază că, în condițiile în care regimul de la Tiraspol reprezintă un regim de ocupație militară rusă, invocarea acuzației de „trădare de patrie” nu poate constitui, sub nicio formă, un temei legal pentru privarea de libertate a persoanelor. Aceste circumstanțe arată că dosarul a fost fabricat pentru a pedepsi tentativa lui Emilian Ceban de a se retrage din sistemul paramilitar în care fusese format și pentru a descuraja alți tineri să încerce să părăsească structurile transnistrene ilegale de forță și securitate, într-un context marcat de multiple crize și de deficit de personal.
Informațiile disponibile indică deficiențe grave: lipsa accesului la medicamente și asistență medicală, întreruperi frecvente ale apei și electricității, alimentație de calitate extrem de joasă, presiune psihologică constantă. Vulnerabilitatea sa este accentuată de faptul că a fost privat ilegal de libertate la vârsta de 18 ani și și-a petrecut ultimii ani, esențiali pentru dezvoltarea personală, socială și psihologică, într-un regim de izolare, presiune și lipsă de protecție. Conform celui mai recent raport de monitorizare Promo-LEX, în 2024, cheltuielile pentru medicamente și servicii medicale au fost de aproximativ 6 USD per persoană pe an, adică circa 0,50 USD pe lună”, se arată în comunicat.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Cazul lui Emilian Ceban trebuie plasat în contextul regional mai larg al anului 2022, perioadă în care structurile ilegale transnistrene au recurs la privarea ilegală de libertate a mai multor persoane, în baza unor acuzații precum „trădare de patrie” și „extremism”. Aceste cazuri au avut loc într-un context geopolitic extrem de fragil, marcat de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, de instituirea așa-numitului „cod roșu de alertă teroristă” și de o serie de explozii suspecte produse în regiune.
Ulterior, aceste incidente au fost instrumentalizate pentru a justifica prelungirea repetată a „alertei teroriste” și pentru a consolida discursul alarmist potrivit căruia regiunea ar fi fost expusă unei pretinse amenințări externe din partea serviciilor de informații străine. În acest cadru se înscrie și cazul lui Emilian Ceban.
Mai multe informații găsiți aici.
Articolul Promo-LEX cere intervenția autorităților de la Chișinău pentru eliberarea unui tânăr deținut ilegal în stânga Nistrului apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA