Casa lui Vladimir Andronachi din Valea Morilor, vizată într-un dosar penal: prejudicii de aproape un milion de lei

Oamenii legii au pornit o urmărire penală în cazul construirii unei case în Parcul Valea Morilor, pe un teren care ar aparține fostului deputat Vladimir Andronachi. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, pentru TV8, scrie newsmaker.md.

Conform sursei citate, Violina Moraru a declarat că, în martie 2026, Inspectoratul de Poliție Centru al DP Chișinău a inițiat o urmărire penală, în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de „diminuare a suprafețelor fondului forestier”. Până în prezent, nu există persoane cu statut procesual de bănuit sau învinuit.

Anterior, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a efectuat un control la fața locului și a constatat lucrări de terasament și construcția unui obiectiv locativ individual în interiorul parcului, zonă inclusă în fondul ariilor naturale de stat și protejată ca monument de arhitectură peisajera.

Prima încălcare constă în extinderea clădirii capitale pe o suprafață de 573 m² din terenurile Parcului Valea Morilor, pentru care a fost calculat un prejudiciu de 573 000 de lei. Cea de-a doua vizează distrugerea păturii vii și a stratului superior de sol fertil pe o suprafață de 1 456 m², prejudiciul estimat fiind de 407 680 de lei, astfel că daunele totale aduse mediului se ridică la 980 680 de lei.

Lucrările de construcție la casa luxoasă din Valea Morilor, atribuită fostului deputat Vladimir Andronachi, au fost reluate, în pofida dosarelor penale în care acesta este judecat și a deciziilor instanțelor ce au stabilit că o parte din terenuri ar fi fost obținute fraudulos.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Casa lui Vladimir Andronachi din Valea Morilor, vizată într-un dosar penal: prejudicii de aproape un milion de lei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Poliţia din Austria a înregistrat aproape 500 de tentative de atacuri cibernetice asupra Eurovision

Poliţia din Austria a înregistrat circa 500 de atacuri...

Poezia lui Vieru, celebrată la Chișinău și Ungheni: două distincții speciale oferite de Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău va acorda...

Lingoul de aur de peste 12 kg, atracția serii la BNM în cadrul „Nopții Muzeelor”

Banca Națională a Moldovei (BNM) se alătură, pentru al...

Doi români, judecați la Londra pentru că au înjunghiat un jurnalist iranian

Doi români sunt judecați într-un proces deschis luni, 18...

ULTIMA ORĂ

Poliţia din Austria a înregistrat aproape 500 de tentative de atacuri cibernetice asupra Eurovision

Poliţia din Austria a înregistrat circa 500 de atacuri cibernetice asupra concursului muzical Eurovision, desfăşurat la Viena, au spus luni autorităţile, scrie antena3.ro. Potrivit lui...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului, care arată că femeiea care a semnat cu pseudonimul Minodora Calistru-Prisacu se numeşte Rodica Calistru....

Important

Poliţia din Austria a înregistrat aproape 500 de tentative de atacuri cibernetice asupra Eurovision

Poliţia din Austria a înregistrat circa 500 de atacuri cibernetice asupra concursului muzical Eurovision, desfăşurat la Viena, au spus luni autorităţile, scrie antena3.ro. Potrivit lui Michael Takacs, comandantul poliţiei federale din Austria, tentativele de sabotaj cibernetic au fost dejucate. Atacurile au vizat nu doar site-ul Eurovision, ci şi sistemele pentru controlul accesului pe arena care a găzduit evenimentul. Autorii atacurilor au încercat să perturbe, să încetinească sau să dezactiveze sistemele,...

Peste 3.000 de morți în Liban de la reluarea conflictului dintre Israel și Hezbollah, în ciuda armistițiului

Atacurile israeliene au ucis 3.020 de persoane în Liban de la reluarea, pe 2 martie, a ostilităților dintre Israel și gruparea pro-iraniană Hezbollah, potrivit unui nou bilanț oficial publicat luni. Violențele continuă în pofida unui armistițiu intrat în vigoare la mijlocul lunii aprilie, relatează Agerpres.

(video) Violeta Gașițoi, după ce avocatele au fost impuse să transcrie materialele cauzei Vartic „în caiet”: Am sesizat oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile...

Avocata Violeta Gașițoi, care reprezintă succesorii victimei în dosarul privind decesul Ludmilei Vartic, anunță că a sesizat mai multe instituții internaționale și naționale după ce Procuratura sectorului Râșcani ar fi restricționat accesul apărării la materialele cauzei penale. „Prin ordonanța emisă de procuror, ni s-a comunicat foarte clar că avem dreptul să mergem la organul de urmărire penală, să stăm în biroul polițistului și să ne facem notițe într-un...

VIDEO Atac sângeros comis de un adolescent în Turcia: a ucis patru persoane şi a rănit alte opt

Patru persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite luni, 18 mai curent, de un adolescent înarmat în apropierea oraşului Mersin, în sudul Turciei, scrie adevărul.ro. Potrivit agenţiilor de ştiri private DHA şi IHA, suspectul, care este încă în libertate, a deschis mai întâi focul într-un restaurant, ucigând proprietarul şi un angajat şi rănind mai mulţi clienţi, înainte de a împuşca mortal alţi doi bărbaţi în timp ce...

Horoscop 19 mai – Veți intra într-o combinație partenerială pe sufletul vostru

Horoscop 19 mai - o zi chiar frumoasă. Avem inspirație, nici energia nu ne lipsește și o să ne putem atinge scopurile, să bifăm niște câștiguri. TAUR Or să vă fie recompensate niște eforturi și o să capătați bani, un titlu, să vă bucurați de o promovare, după o lungă perioadă de muncă susținută. Se poate să bateți palma pentru o vânzare-cumpărare și să deveniți proprietari sau poate fi vorba despre...

Ministerul Educației va oferi sprijin financiar profesorilor care aleg să predea limba română în școlile din Găgăuzia

Ministerul Educației și Cercetării va oferi, începând din acest an, stimulente financiare pentru cadrele didactice vorbitoare de limba română pentru a se transfera în unitățile de învățământ din Găgăuzia, în scopul creșterii ofertei educaționale în limba română de pe teritoriul regiunii autonome, a anunțat ministrul Dan Perciun.

Dronele rusești care survolează R. Moldova trebuie doborâte. Alexandru Flenchea: „Pentru asta avem armată”

Survolarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești demonstrează și necesitatea unor măsuri de apărare pentru securitatea țării, susține fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea. Expertul pledează pentru consolidarea capacităților de apărare antiaeriană ale Republicii Moldova.