Administrația Națională a Penitenciarelor a inițiat o anchetă internă la Penitenciarul nr. 3-Leova, după ce mai mulți deținuți au intrat în greva foamei. Totodată, în spațiul public au apărut informații privind presupuse cazuri de automutilare, însă acestea au fost respinse de instituție. Măsura vine după vizita efectuată luni, 19 mai, de conducerea penitenciarului, în contextul acțiunilor de consolidare a regimului de detenție și al măsurilor de sporire a siguranței instituționale, desfășurate începând cu 11 mai
„Scopul verificărilor este stabilirea completă și obiectivă a circumstanțelor de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile legale aplicabile. În cadrul anchetei vor fi audiate toate persoanele implicate, vor fi examinate înregistrările video, precum și alte materiale relevante pentru documentarea cazului.
Administrația Națională a Penitenciarelor reafirmă angajamentul instituțional pentru asigurarea transparenței și respectarea legalității în activitatea sistemului administrației penitenciare. Instituția va informa opinia publică despre rezultatele verificărilor și măsurile dispuse, în baza datelor oficiale obținute urmare a verificărilor demarate”, transmite ANP.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că luni, 18 mai, în cadrul vizitei efectuate la Penitenciarul nr. 3-Leova, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor a purtat discuții directe cu persoanele deținute, obiecțiile acestora fiind ascultate și consemnate. Totodată, directorul a informat că toate acțiunile desfășurate în cadrul instituției la data de 11 mai 2026, atât din partea administrației, cât și din partea persoanelor deținute, vor face obiectul unei anchete interne, în cadrul căreia vor fi cercetate și evaluate cu imparțialitate, în strictă conformitate cu prevederile legale aplicabile.
De asemenea, ANP a precizat că dialogul purtat reflectă angajamentul instituției față de respectarea procedurilor legale și a drepturilor persoanelor private de libertate. Cazurile de refuz al hranei sunt monitorizate permanent de personalul medical, cu respectarea drepturilor persoanelor private de libertate și a obligațiilor legale ale administrației privind protecția sănătății acestora.
Articolul Anchetă internă la Penitenciarul nr. 3-Leova, după ce mai mulți deținuți au intrat în greva foamei apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA