Maia Sandu, la Strasbourg: ”Moldova este pregătită să deschidă negocierile UE”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află pe 19 mai la Strasbourg, unde urmează să primească Ordinul European de Merit — distincție instituită de Parlamentul European cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la Declarația Schuman. Premiul este acordat personalităților care au contribuit semnificativ la promovarea valorilor europene și la consolidarea proiectului european.

În cadrul conferinței de presă susținute la Strasbourg împreună cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, șefa statului a declarat că Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor privind aderarea la Uniunea Europeană.

„Sunt profund onorată să fiu nominalizată pentru Ordinul European de Merit. Această onoare aparține poporului Republicii Moldova, acelor oameni care au ales Europa la urna de vot. Celor care au apărat această alegere atunci când nu a fost ușor, celor care fac munca grea zilnică de reformare pentru că ei cred într-un viitor mai bun. Și vrem să mergem înainte. Suntem pregătiți să deschidem negocierile pentru toate clusterele. Atât Comisia, cât și Consiliul susțin că suntem pregătiți. Moldova își onorează angajamentele pas cu pas. Procesul de accedere, bazat pe meritocrație, necesită eforturi de ambele părți”, a declarat Maia Sandu.

Roberta Metsola a declarat că instituția europeană va continua să sprijine Chișinăul și că Parlamentul European susține alocarea unor fonduri suficiente de preaderare pentru Republica Moldova în viitorul buget al Uniunii Europene.

„Dacă investim în Moldova astăzi, investim în Europa de mâine. Extinderea este un proces bazat pe merit. Dacă am decis că o țară merită statutul de candidat, următorul pas firesc este deschiderea negocierilor”, a declarat Roberta Metsola.

Maia Sandu se află la Strasbourg, unde are întrevederi cu oficiali și grupuri politice europene în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/video_2026-05-19_12-48-47.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul Maia Sandu, la Strasbourg: ”Moldova este pregătită să deschidă negocierile UE” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Carp, despre tragedia din Cahul: Au fost încălcate mai multe norme de securitate. Cum explică lipsa sângelui?

Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică,...

Vettingul justiției la patru ani: resetarea a început, urmează consolidarea

Patru ani de evaluare externă au resetat vârful sistemului....

OMS: Epidemia de Ebola provoacă îngrijorări în rândul sănătății publice: ce spun experții

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a...

ULTIMA ORĂ

FOTO // Colegiul Militar din Chișinău a fost vizitat de Principele Radu al României

Principele Radu al României a efectuat astăzi o vizită la Colegiul Militar „Alexandru cel Bun” din Chișinău, precum și la Brigada de Infanterie Motorizată „Ștefan...

VIDEO | Membră PAS, exclusă din partid după ce a acuzat șeful CNPF de corupție: „Îi închid gura și o dau afară”

Acuzații de corupție, presiuni politice și răfuieli interne în PAS. Membru Organizației Teritoriale Chișinău, sectorul Ciocana, Olga Tăbârță, a fost dată afară din partid,...

Important

Trăim în Moldova – cea mai săracă țară din Europa!

Moldova se află pe ultimul loc în Europa după...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului,...

FOTO // Colegiul Militar din Chișinău a fost vizitat de Principele Radu al României

Principele Radu al României a efectuat astăzi o vizită la Colegiul Militar „Alexandru cel Bun” din Chișinău, precum și la Brigada de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”, comunică MOLDPRES. La Colegiul Militar, Principele Radu a avut o ...

Strigăte pe o stradă din Chișinău! Mașină de lux parcată pe loc pentru persoane cu dizabilități, avariată la evacuare

Un șofer cu numere de înmatriculare străine a parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități, incidentul fiind observat de un trecător, care a solicitat ulterior intervenția unui evacuator. Totul s-a întâmplat astăzi, 19 mai, pe strada Alexandru cel Bun din Chișinău. În timpul ridicării, automobilul de lux ar fi fost ușor avariat. Conducătorul auto s-a arătat extrem de revoltat și a început să strige la persoana care efectua evacuarea....

Examenele de gimnaziu din 2026, supravegheate de 1.000 de observatori externi

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) vor desfășura, pentru al treilea an consecutiv, campania „Fii ONEST, nu copia!”, menită să promoveze integritatea și corectitudinea în cadrul examenelor naționale de absolvire a gimnaziului. În sesiunea din 2026, aproximativ 1.000 de observatori externi vor monitoriza desfășurarea probelor în toate centrele de examen din țară.

(foto) Din Efes până la Laodicea: Călătorie printre ruinele celor 7 Biserici ale Apocalipsei

Ruine antice impresionante, orașe care au dominat cândva lumea romană și povești despre primele comunități creștine. Un grup de jurnaliști din Republica Moldova și România a participat într-un press-trip organizat de TGA – Türkiye Tourism Promotion and Development Agency – pe traseul celor „7 Biserici ale Apocalipsei”, în vestul Turciei. Timp de câteva zile, am descoperit locurile menționate în Cartea Revelației a Apostolului Ioan, fiind ghidați de Alim...

Biblioteca Națională continuă serile dedicate filmului moldovenesc. „Moldova-Film” revine în atenția publicului

Cinematografia moldovenească va reveni în atenția publicului printr-o seară specială dedicată patrimoniului filmului autohton, organizată de Cinemateca Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, care continuă seria evenimentelor consacrate creației cineaștilor ș...

(video) „- Am rămas dezamăgit. – Nu confundați Parlamentul cu secretariatul și cu deputații”. Replici la consultările pe noul Cod al Legislativului, votat de...

Noul Cod al Parlamentului, votat de deputații PAS în lectura I, cu scandal și protest din partea opoziției, în ședința plenară din 7 mai, a fost supus dezbaterilor, astăzi, în cadrul Comisiei juridice pentru numiri și imunități. Nicolae Panfil, director de program Asociația Promo-LEX, a prezentat mai multe obiecții și propuneri din partea societății civile, iar secretarul general al Legislativului, Igor Talmazan, i-a răspuns cu replici.

VIDEO Carp, despre tragedia din Cahul: Au fost încălcate mai multe norme de securitate. Cum explică lipsa sângelui?

Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a oferit noi detalii despre tragedia produsă într-o unitate militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața după ce a fost împușcat accidental. Declarațiile au fost făcute după audierile organizate marți, 19 mai, în Parlament. Potrivit deputatului, concluziile preliminare indică faptul că militarul prin contract implicat în incident ar fi încălcat mai multe norme de...