Chicu, despre tragedia de la Cahul: Focul s-a deschis în fumoar. Militarii au pistoale care nu se securizează manual

Ion Chicu susține că militarii moldoveni folosesc arme Glock, care nu pot fi securizate manual. Declarația a fost făcută după ce la Cahul, un minor a fost împușcat într-o unitate militară, iar în Comisia securitate, apărare și ordine publică din Parlament au avut loc audieri.

Din spusele lui Chicu, tragedia a avut loc în fumoar. Deputatul a mai dezvăluit că rana de la împușcătură nu a fost observată imediat de medicii de pe ambulanță, deoarece nu sângera.

„A încălcat regulile interne. Avea misiuni exact stabilite pentru acea zi. Faptul că el a mers la acest loc, care este un fumoar, a fost o deviere de la traseul lui prescris pentru serviciu pe acea zi. (…) Este o armă care nu are un sistem manual de protecție, dar au fost aduse de către militari statistici, când cel puțin 50 de armate din lume această armă este purtată. E adevărat că nu chiar de toți militari, dar mai ales de subdiviziunile de elită”, a declarat Chicu.

Amintim că, pe 10 mai, un militar a fost rănit, iar un tânăr a murit, după ce la o unitate militară din Cahul s-au tras focuri de armă. Inițial, Poliția a anunțat că decesul minorului ar fi fost cauzat de un stop cardiac, însă ulterior a precizat că adolescentul a murit în urma unei împușcături.

Pe caz a fost deschis un dosar penal. Ministerul Apărării a inițiat o anchetă internă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor tragediei.

Pe 12 mai, soldatul de 20 de ani, suspectat că ar fi tras din armă, a fost arestat pentru 30 de zile. Ministrul Anatolie Nosatîi a declarat anterior că nu intenționează să demisioneze, urmare a tragediei.

Articolul Chicu, despre tragedia de la Cahul: Focul s-a deschis în fumoar. Militarii au pistoale care nu se securizează manual apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Maia Sandu, după decorarea cu Ordinul European de Merit: Distincția aparține oamenilor din Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat la Strasbourg...

Dosarul „kuliok”: Cumnatul unui judecător ar avea legătură cu PSRM. Iarmaliuc a cerut recuzarea

Cumnatul judecătorului Alexandru Negru, care examinează dosarul „kuliok”, ar...

Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland

Asociația pentru protecția animalelor Alga lansează cea de-a doua...

Usatîi, după tragedia de la Cahul: Nimeni nu verifică arma militarilor care vin la vizite

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a cerut, după tragedia...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Maia Sandu, după decorarea cu Ordinul European de Merit: Distincția aparține oamenilor din Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat la Strasbourg că Ordinul European de Merit, primit astăzi, aparține cetățenilor Republicii Moldova, care au susținut constant parcursul european...

Blogger: Dosar de falsificare a probelor la Procuratura Anticorupție: Vasile Plevan, fostul adjunct al Veronicăi Dragalin, ar putea fi cercetat penal

Bloggerul Eugen Luchianiuc scrie ca, Vasile Plevan, fostul adjunct al şefei Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, ar putea fi cercetat penal, alături de un fost...

Important

VIDEO Maia Sandu, după decorarea cu Ordinul European de Merit: Distincția aparține oamenilor din Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat la Strasbourg că Ordinul European de Merit, primit astăzi, aparține cetățenilor Republicii Moldova, care au susținut constant parcursul european al țării. În discursul susținut în Parlamentul European, șefa statului a afirmat că, timp de trei decenii, moldovenii și-au construit viitorul european, depășind dificultăți economice, apărând democrația și opunându-se tentativelor de capturare a statului. „Această distincție aparține oamenilor din Moldova. Ei sunt cei care au câștigat-o”,...

Blogger: Dosar de falsificare a probelor la Procuratura Anticorupție: Vasile Plevan, fostul adjunct al Veronicăi Dragalin, ar putea fi cercetat penal

Bloggerul Eugen Luchianiuc scrie ca, Vasile Plevan, fostul adjunct al şefei Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, ar putea fi cercetat penal, alături de un fost ofiţer CNA, Vasile Gangan. Conform sursei, acestea ar putea fi cercetat pentru falsificarea probelor în dosarul pretorului sectorului Ciocana, Sinilga Şcolnic şi a şefului adjunct al Inspectoratului de Poliţie Ciocana, Pavel Todica. "Analiza probelor în cadrul procesului a arătat că stenograma discuţiilor în baza căreia Sinilga Şcolnic...

„S-a făcut de râs”. Eurodeputat, după ce Cristian Rizea a întrerupt discursul Maiei Sandu din Parlamentul European (VIDEO)

Eurodeputatul Siegfried Mureșan consideră că fostul deputat Cristian Rizea „s-a făcut de râs”, după ce a întrerupt discursul președintei Maia Sandu din Parlamentul European, în timpul ceremoniei de decernare a Ordinului European de Merit și a acuzat-o că ar fi „dictator”. Oficialul, care a fost prezent la eveniment, a catalogat învinuirile lui Rizea ca fiind The post „S-a făcut de râs”. Eurodeputat, după ce Cristian Rizea a întrerupt discursul...

„S-a făcut de râs”. Eurodeputat, după ce Cristian Rizea a întrerupt discursul Maiei Sandu din Parlamentul European (VIDEO)

Eurodeputatul Siegfried Mureșan consideră că fostul deputat Cristian Rizea „s-a făcut de râs”, după ce a întrerupt discursul președintei Maia Sandu din Parlamentul European, în timpul ceremoniei de decernare a Ordinului European de Merit și a acuzat-o că ar fi „dictator”. Oficialul, care a fost prezent la eveniment, a catalogat învinuirile lui Rizea ca fiind The post „S-a făcut de râs”. Eurodeputat, după ce Cristian Rizea a întrerupt discursul...

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Ne propunem să construim administrații locale și regionale care să devină motoare reale de dezvoltare pentru comunități”

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și secretarul general adjunct, Alexandru Iacub, au discutat, astăzi, cu membrii Confederației Europene a Autorităților Locale de Nivel Intermediar (CEPLI). Discuțiile au vizat reforma administrației publice locale din Republic...

IQFEST #2 și Ziua Familiei au unit mii de oameni în centrul Capitalei. Iată cum s-a desfășurat festivalul

Peste 7 mii de copii, tineri și părinți, atât din Capitală, cât și din diverse regiuni ale țării, s-au reunit sâmbătă, 16 mai, în Piața Marii Adunări Naționale, la cea de-a doua ediție a IQFEST. Dedicat Zilei Familiei, acest festival urban de amploare a oferit un spațiu modern de recreere pentru toate vârstele. Agenda evenimentului a îmbinat armonios jocurile intelectuale și formatele educaționale cu tehnologia, creativitatea și competițiile interactive, transformând această...

Fermierii vor putea accesa mai ușor finanțări: AIPA pregătește noi politici de subvenționare

Fermierii vor avea noi oportunități pentru a obține bani pentru investiții în afacerii, datorită noilor politici de subvenționare pe care autoritățile planifică să le aplice, însă vor trebui să conformeze anumitor reguli. Anunțul a fost făcut la AgroFin Chișinău, eveniment care a unit zeci de producătorii agricoli, antreprenorii din mediul rural și investitori și care este dedicat accesului la finanțare în agricultură și dezvoltare rurală.