Dorin Tudoran, despre prețul libertății: „Încă mai primesc note de plată”

Dialogul publicat în cadrul proiectului „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu” reconstruiește cronologic traseul unuia dintre cei mai cunoscuți scriitori disidenți români, de la debutul literar sub cenzura comunistă până la exilul american și criticile dure la adresa „memoriei selective” din România postdecembristă.

Autorul mărturisește că opoziția publică față de regimul comunist și apoi față de impostura postcomunistă a avut costuri pe care continuă să le plătească și astăzi: „Sunt foarte piperate. Deși am plătit cu vârf și îndesat costurile cu pricina, încă mai primesc note de plată”.

Debut sub cenzură

Dorin Tudoran povestește că manuscrisele sale de debut au fost respinse ani la rând pentru că „prezentau probleme”, iar autorul „nu se arăta deschis la sugestiile editorului”. Debutul său editorial a venit târziu și într-o formă mutilată de intervențiile cenzurii.

„Volumul de debut, Mic tratat de glorie, a fost atât de prescurtat de Cenzură, încât Editura Cartea Românească publica titlul poeziei pe pagina din stânga și poezia pe pagina din dreapta, pentru ca volumul să nu fie chiar de grosimea unei lame de ras”, spune scriitorul.

Experiența cenzurii și climatul ideologic al anilor ”70 l-au împins treptat spre conflictul deschis cu regimul Ceaușescu, a explicat el.

„Nu m-am putut adapta”

Tudoran spune că ultimul său volum înaintea emigrării în Statele Unite, în 1985, s-a numit ironic „Adaptarea la realitate”, deși tocmai incapacitatea de a se adapta l-a împins spre exil.

„Realitatea la care nu m-am putut adapta a fost cea care a determinat dezrădăcinarea mea survenită în 1985”, afirmă acesta.

Scriitorul vorbește și despre costul personal al libertății, mărturisind că nu ar mai repeta astăzi aceeași alegere.

„Eu, unul, am considerat că libertatea este o valoare pentru care merită să-mi pun destinul în joc. Am greșit însă când n-am ținut cont că pun în joc și viața familiei mele. Aș mai repeta acest pariu? Nu, niciodată”.

Exilul și pierderea

În dialogul cu Ionuț Vulpescu, Dorin Tudoran vorbește despre exil ca despre o experiență simultană de ruptură și continuitate. „De la Adam și Eva, ne aflăm cu toții în exil”, spune scriitorul, evocând o discuție purtată cu Vintilă Horia la Madrid.

„Cine pleacă, pierde. Este regula bursei literare românești”, afirmă Tudoran, explicând că exilul l-a transformat „din scriitor profesionist în scriitor amator” și că plecarea din România a însemnat și o ruptură profesională.

Despre disidență și tăcere

Scriitorul amintește și slăbiciunea solidarităților intelectuale din România comunistă și postcomunistă. „Cele care mor repede nu sunt, nu au fost cu adevărat solidarități. Sunt (…) simple mimări ale solidarității”, spune acesta.

Dorin Tudoran afirmă că nu a crezut niciodată în conceptul de „rezistență numai prin cultură”, criticând intelectualii care au evitat confruntarea directă cu regimul comunist.

„Rezistența numai prin cultură nu a fost suficientă”, afirmă acesta, adăugând că după 1989 mulți dintre cei care „au tăcut înțelept” au devenit „profesori de morală ai neamului”.

De asemenea, el evocă și unul dintre marile sale regrete morale. „Nu-mi amintesc, dar cel mai apăsător am simțit-o când am tăcut în momentul Paul Goma”, spune Tudoran, întrebat când a simțit pentru prima dată că tăcerea poate deveni complicitate.

Memorie și impostură

O parte importantă a dialogului este dedicată modului în care memoria colectivă poate fi manipulată și transformată într-un instrument ideologic.

„Manipularea memoriei și transformarea ei într-un instrument ideologic este proprie mai ales celor utilizând memoria selectivă”, afirmă Dorin Tudoran.

Scriitorul critică și mitologiile construite după 1989 în jurul unor figuri intelectuale și avertizează asupra imposturii morale: „Nu-ți reproșez că nu ai trăit ca mine, dar nu-mi spune că ai făcut-o. Simplu. Cu alte cuvinte, reacționez la impostură”.

Prietenii, polemici și Nicolae Manolescu

În interviu apar și numeroase referiri la relațiile sale cu scriitori importanți ai literaturii române, de la Nicolae Manolescu și Ștefan Augustin Doinaș la Mircea Dinescu, Nichita Stănescu sau Ion Negoițescu.

Despre Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran spune că dispariția criticului literar a lăsat „un gol imens”.

„Când moare un prieten de asemenea calibru, ca Manolescu, cu el moare și o parte din tine”, afirmă scriitorul.

„Cred că polemicile mai mult deformează un autor decât îl formează”, spune acesta, respingând ideea că polemicile l-ar fi definit ca autor.

„Există o singură moară de vânt”

Finalul dialogului revine la imaginea lui Don Quijote, personaj asociat frecvent cu Dorin Tudoran în exilul românesc.

Scriitorul explică însă că adevărata confruntare nu a fost niciodată cu lumea din jur, ci cu el însuși:„Există o singură moară de vânt cu care se luptă Dorin Tudoran – Dorin Tudoran”.

The post Dorin Tudoran, despre prețul libertății: „Încă mai primesc note de plată” first appeared on Nexta.ro.