Ivan: Până în 2035 ne acoperim necesarul de gaze naturale, dar după vom avea nevoie de mai multe

„În urma unor analize foarte serioase asupra capacității de producție de gaze naturale a României pe următorii 25 de ani și a consumului de gaze naturale al României pe următorii 25 de ani, împreună cu vecinii noștri din Ucraina, Moldova, Ungaria, Slovacia și Austria, am ajuns la concluzia că acești oameni au nevoie de gaze naturale, pe care România le poate livra către ei”, a afirmat Ivan, marți seara, la Antena 3 CNN.

El a mai precizat că, în această perioadă, România își poate acoperi consumul intern, dar ulterior va deveni dependentă de volume suplimentare de gaze.

„Până în 2035 ne acoperim necesarul, dar după această dată o să avem nevoie de mai multe gaze naturale”.

Ivan a subliniat că, în opinia sa, este necesară o strategie energetică dublă, anume utilizarea eficientă a gazului intern pentru industrie și dezvoltarea infrastructurii de tranzit pentru gaze provenite din alte surse.

„Și din acest punct de vedere, va trebui să facem două lucruri ca să fim serioși pentru orice investitor în țara noastră. O dată, să avem o strategie prin care să consumăm în industria românească la cost de producție plus un profit reglementat, gazul natural din România. Și doi, acele gaze naturale care vin ca și propunere din partea sua prin Grecia, pentru toată regiunea, să poată să fie tranzitate prin România, nu prin alte porturi, ca să producă venituri pentru țara noastră și care, automat, (…) să asigure suficiente gaze pentru vecinii noștri, pe care nu pune presiune pe România”, a explicat Ivan.

Ivan a mai spus că s-a săturat de situția în care „se spune românilor: voi aveți, dar voi nu aveți ce să faceți cu ele”.

The post Ivan: Până în 2035 ne acoperim necesarul de gaze naturale, dar după vom avea nevoie de mai multe first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

O femeie moare la New York, căzând de la trei metri înălţime într-un canal tehnic, printr-o trapă în drum, după ce a coborât din...

O femeie în vârstă de 56 de ani a murit după ce a căzut printr-o trapă deschisă, pe un drum, în timp ce ieşea din...

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

O femeie moare la New York, căzând de la trei metri înălţime într-un canal tehnic, printr-o trapă în drum, după ce a coborât din...

O femeie în vârstă de 56 de ani a murit după ce a căzut printr-o trapă deschisă, pe un drum, în timp ce ieşea din maşina pe care o parcase în Manhattan, a anunţat marţi Poliţia din New York, relatează AFP.The post O femeie moare la New York, căzând de la trei metri înălţime într-un canal tehnic, printr-o trapă în drum, după ce a coborât din maşină, parcată în...

Unele ţări iau măsuri de ”precauţie” după ce OMS alertează cu privire la ”amploarea şi rapiditatea” răspândirii epidemiei de ebola în RDC

Mai multe ţări au anunţat măsuri de ”precauţie”, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a alertat marţi cu privire la ”amploarea şi rapiditatea” cu care se răspândeşte epidemia ebola în estul Republicii Democratice Congo (RDC), şi a avertizat că această nouă epidemie poate dura în această regiune izolată şi fragilizată de prezenţa unor grupări armate, relatează AFP.The post Unele ţări iau măsuri de ”precauţie” după ce OMS alertează...

Chelsea învinge Tottenham, la care Drăgușin a fost rezervă. Lupta pentru evitarea retrogradării în Premier League se va decide în ultima etapă

În urma acestei victorii, Chelsea urcă pe locul 8 în clasament, depășind pe Brentford. De cealaltă parte, Tottenham rămâne pe locul 17, la doar două puncte deasupra zonei retrogradării (ocupată de West Ham), fiind obligată să obțină un rezultat pozitiv în ultima rundă a sezonului. Enzo Fernandez a deschis scorul pentru Chelsea în minutul 18. Andrey Santos a majorat ecartul gazdelor, în minutul 67, după o pasă a lui Fernandez. Echipa...

Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de...

József Váradi, CEO-ul și unul dintre fondatorii Wizz Air, spune că industria aviatică intră într-o nouă etapă, marcată de costuri mai mari, presiuni din partea reglementărilor și schimbări tehnologice majore. El avertizează însǎ că operatorii low-cost trebuie să își reinventeze modelul de business pentru a rămâne competitivi, în timp ce decarbonizarea și noile tehnologii de propulsie vor schimba piața pe termen lung.The post Wizz Air: Când ești în pădure...

CFR Marfă și-a cerut falimentul. Vine Carpatica Feroviar

CFR Marfă a depus în instanță actul prin care își cere falimentul. Activele urmează să fie preluate de nou-înființata companie Carpatica Feroviar.The post CFR Marfă și-a cerut falimentul. Vine Carpatica Feroviar first appeared on Nexta.ro.