Președintele Chinei, Xi Jinping, l-a primit pe liderul rus, Vladimir Putin, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Marea Sală a Poporului din Beijing, marcând începutul unui summit bilateral de nivel înalt, scrie Mediafax.
Vizita reprezintă prima deplasare externă a liderului de la Kremlin în acest an și evidențiază importanța relației cu Beijingul, în contextul izolării internaționale a Rusiei. Întâlnirea are loc la scurt timp după vizita în China a președintelui american Donald Trump, într-un moment de intensificare a contactelor diplomatice la nivel global.
Ceremonia oficială a inclus intonarea imnurilor de stat, trecerea în revistă a gărzii de onoare și participarea unor grupuri de copii care au salutat delegațiile. Ulterior, cei doi lideri au început discuțiile într-un format restrâns, urmate de negocieri extinse cu delegațiile.
În declarațiile oficiale, Xi Jinping a subliniat necesitatea unei cooperări mai strânse între China și Rusia pentru consolidarea unui sistem internațional „mai echitabil”, în timp ce Vladimir Putin a evidențiat dinamica pozitivă a relațiilor economice și rolul Rusiei ca furnizor de energie.
Pe agenda discuțiilor se află în special proiecte energetice, inclusiv o posibilă conductă care ar putea livra până la 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale anual către China. Beijingul rămâne principalul cumpărător de resurse energetice rusești, în pofida sancțiunilor occidentale.
În cadrul întrevederii, Vladimir Putin i-a adresat omologului său invitația de a efectua o vizită oficială în Rusia anul viitor, în contextul consolidării parteneriatului strategic dintre cele două state.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul China și Rusia își consolidează parteneriatul. Putin întâlnit cu mare fast la Beijing apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA