Ce va face Laura Codruța Kovesi după încheierea mandatului? Șefa Parchetului European: „Categoric nu voi intra în politică”

Șefa Parchetul European, Laura Codruța Kovesi, a declarat într-un interviu acordat G4Media că nu intenționează să intre în politică după încheierea mandatului său de procuror-șef european, care expiră în luna octombrie.

Întrebată ce va face după finalul mandatului, dacă se va retrage sau dacă își dorește o altă funcție în justiție ori în structurile europene, Laura Codruța Kovesi a spus că, în acest moment, nu are o decizie sigură.

„Tocmai am terminat un interviu săptămâna trecută, în care am spus că nu intru în politică. Am crezut că am fost foarte convingătoare și din nou, azi dimineață am văzut că sunt din nou zvonuri despre Kovesi și care își face partid. Deci, categoric nu voi intra în politică”, a declarat Kovesi.

Procurorul-șef european a mai spus că și-ar dori să se apropie mai mult de mediul academic și de pregătirea noilor generații de magistrați.

„Exact ce o să fac? Nu am un răspuns în acest moment. Cu siguranță ce mi-aș dori să fac ar fi să mă îndrept spre mediul academic. Mi-ar place foarte mult să fiu implicată în educație a tinerilor magistrați, în România sau în alt stat membru, depinde unde este nevoie de mine”, a explicat aceasta.

Ea a spus că este dispusă să ajute România cu orice ocazie în care experiența sa va fi de folos.

„Am să repet acest lucru, România, oricând va fi nevoie de mine și de experiența mea, sunt dispusă să o dau, nu-mi doresc o funcție politică, nu trebuie să fiu angajată pentru a face acest lucru, deci dacă România are nevoie de mine și o să fiu chemată să fac ceva în România, voi face”, a spus șefa EPPO.

„Însă în acest moment nu am luat în considerare să urmez o carieră în structurile europene sau nu, mai am încă câteva luni de mandat, probabil spre finalul mandatului o să am și un răspuns la acest lucru”, a afirmat Kovesi.

Până atunci, procurorul-șef european spune că prioritatea sa rămâne finalizarea mandatului în condițiile cele mai bune.

„În acest moment, deocamdată îmi canalizez toată energia spre a termina acest mandat și să-l termin cât se poate de bine, sunt multe opțiuni pe care pot să le iau în considerare”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

The post Ce va face Laura Codruța Kovesi după încheierea mandatului? Șefa Parchetului European: „Categoric nu voi intra în politică” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

BNR, avertisment dur: România, la un pas de criza din Grecia. Suprataxarea salariilor duce la demotivare

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, avertizează că România este...

Critici la Ierusalim după acordul SUA-Iran. Înalt oficial israelian: „Nu suntem parte”

Acordul anunțat de Statele Unite și Iran pentru încheierea...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Nanu, Finanțe: Direcția în care a mers România în ultimul an este bună, dar investitorii care împrumută statul vor să vadă că ne...

Direcția de consolidare fiscală în care România a mers de la mijlocul anului trecut este una bună, dar investitorii care împrumută statul vor să vadă...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

VIDEO Nanu, Finanțe: Direcția în care a mers România în ultimul an este bună, dar investitorii care împrumută statul vor să vadă că ne...

Direcția de consolidare fiscală în care România a mers de la mijlocul anului trecut este una bună, dar investitorii care împrumută statul vor să vadă eliminarea incertitudinii politice, precum și confirmarea că un nou guvern va merge în aceeași direcție, a declarat Ștefan Nanu, director general al Trezoreriei Statului, prezent la evenimentul PROFIT PIAȚA DE CAPITAL.FORUM.The post VIDEO Nanu, Finanțe: Direcția în care a mers România în ultimul an...

BNR, avertisment dur: România, la un pas de criza din Grecia. Suprataxarea salariilor duce la demotivare

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, avertizează că România este la un pas de un scenariu economic asemănător crizei din Grecia anului 2011. Rădulescu susține că introducerea unor taxe mai mari pe salariile de peste 2.000 de euro va bloca economia.The post BNR, avertisment dur: România, la un pas de criza din Grecia. Suprataxarea salariilor duce la demotivare first appeared on Nexta.ro.

Pesimism major în rândul românilor: 72% văd economia în termeni negativi, iar peste 40% ar băga orice ban în plus direct la pusculiță

Consumatorii români devin tot mai pesimiști în privința perspectivelor economice și politice ale țării, iar acest sentiment se reflectă în modul în care își gestionează bugetele, potrivit celui mai recent studiu privind percepțiile consumatorilor realizat de Boston Consulting Group (BCG).The post Pesimism major în rândul românilor: 72% văd economia în termeni negativi, iar peste 40% ar băga orice ban în plus direct la pusculiță first appeared on Nexta.ro.

Acordul anunțat de Statele Unite și Iran pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu a stârnit critici în Israel. Ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben Gvir, a declarat că înțelegerea nu este obligatorie pentru Israel și nu îi garantează securitatea.The post Critici la Ierusalim după acordul SUA-Iran. Înalt oficial israelian: „Nu suntem parte” first appeared on Nexta.ro.