Dan Perciun: Salariul mediu al cadrelor didactice pentru anul 2025 a fost mai mare decât salariul mediu pe economie

În 2025, salariul mediu al cadrelor didactice din Republica Moldova a fost mai mare decât salariul mediu pe economie, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate. Oficialul a precizat că această evoluție reflectă eforturile din ultimii ani de majorare a veniturilor din sistemul educațional și că depășirea salariului mediu pe economie reprezintă un „prag psihologic” important.

„Am rămas și eu surprins, pentru că de mult nu am verificat statistica, dar știam că am făcut eforturi pe partea asta în ultimii ani. Salariul mediu al cadrelor didactice pentru anul 2025 a fost mai mare decât salariul mediu pe economie. Vorbim de toate cadrele didactice, și din învățământul general, și din învățământul superior, pentru că BNSE-ul nu prezintă datele dezagregate, le prezintă în general pe cadre didactice. Deja avem un nivel de salarizare peste salariul mediu pe economie al cadrelor didactice, ceea ce eu cred că a fost un efort în ultimii ani să ajungem aici și trebuie să ne ținem de această dinamică. Bineînțeles că este nevoie de salarii mai mari, dar am depășit un prag psihologic să ajungem să vedem salariile profesorilor ușor peste salariul mediu pe economie”, a declarat Dan Perciun.

Întrebat despre posibile majorări salariale începând cu 1 septembrie, ministrul a declarat că autoritățile „merg pe acest grafic”. Dan Perciun a evitat să ofere un procent concret al creșterilor, precizând că toate detaliile finale vor fi prezentate de Ministerul Finanțelor.
„-Noi avem aceste cifre, dar nu le vom prezenta, pentru că corect este Ministerul Finanțelor, cel care a făcut legea. Nu sunt în măsură să vă dau acum un interval. Ministerul Finanțelor va prezenta, sper cât de curând, calculele.
-Dar deja este clar că acest lucru se va întâmpla de la 1 septembrie sau nu?
-Lucrăm pe acest grafic. Hai să zic așa, întregul guvern lucrează pe acest grafic, mai sunt unele lucruri care trebuie să se întâmple în luna iulie, dar de principiu acesta este graficul la moment’, a adăugat oficialul.
Anterior, premierul Munteanu a anunțat că angajații din sectorul bugetar vor beneficia de salarii majorate începând cu luna septembrie, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Printre categoriile vizate se numără și profesorii, iar legea ar urma să fie definitivată în cursul verii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Dan Perciun: Salariul mediu al cadrelor didactice pentru anul 2025 a fost mai mare decât salariul mediu pe economie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Ministra Muncii: Aproximativ 286 de mii de persoane din țară, care au potențial de muncă, nu lucrează

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, afirmă că...

Siguranța care nu cere efort în plus: Protecție completă direct la OTP Bank

La OTP Bank, am redefinit modul în care clienții...

Consiliul de Supraveghere al TRM va examina vineri demisia lui Vlad Țurcanu

Consiliul de Supraveghere al Teleradio Moldova va examina vineri...

VIDEO Ucraina ia în calcul organizarea alegerilor în 2027

Alegerile din Ucraina ar putea avea loc în primăvara...

ULTIMA ORĂ

Chișinău: Dialog între experți din România și Moldova privind pregătirea IMM-urilor pentru integrarea în UE

Pe data de 19 mai 2026, GLIA Impact Hub a organizat masa rotundă „Drumul spre UE: dialog pentru o economie pregătită”, un eveniment dedicat oportunităților,...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Chișinău: Dialog între experți din România și Moldova privind pregătirea IMM-urilor pentru integrarea în UE

Pe data de 19 mai 2026, GLIA Impact Hub a organizat masa rotundă „Drumul spre UE: dialog pentru o economie pregătită”, un eveniment dedicat oportunităților, provocărilor și pașilor necesari pentru pregătirea mediului de afaceri din Republica Moldova în contextul integrării europene. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, ai societății civile și experți internaționali din Republica Moldova și România pentru un dialog aplicat privind pregătirea IMM-urilor pentru...

Mircea Abrudean, la aproape o lună de la demisia miniștrilor social-democrați: „Nu putem fugi de realitate. PSD să-şi asume guvernarea”

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL) atrage atenţia, miercuri, că au trecut 27 de zile de la dimisia miniştrilor PSD din Guvern şi 15 de la moţiunea de cenzură, dar PSD întârzie să vină cu o soluţie. „PSD trebuie să-şi asume guvernarea”, susţine liberalul, adăugând că un premier tehnocrat este nepotrivit, întrucât nu va face faţă măsurilor care trebuie adoptate pentru a se continua reducerea deficitului şi a cheltuielilor statului.The...

Poliția Română l-a dat în urmărire generală pe rapperul Wiz Khalifa, condamnat definitiv în țară după ce a fumat marijuana pe scenă

Poliția Română l-a dat în urmărire generală pe rapperul Wiz Khalifa, condamnat definitiv în țară după ce a fumat marijuana pe scenăThe post Poliția Română l-a dat în urmărire generală pe rapperul Wiz Khalifa, condamnat definitiv în țară după ce a fumat marijuana pe scenă first appeared on Nexta.ro.

ULTIMA ORĂ Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni

Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe & Country Head Romania at Groupe Renault, a venit la Guvern pentru o discuție cu premierul interimar Ilie Bolojan.The post ULTIMA ORĂ Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni first appeared on Nexta.ro.

NATO va proteja sediul din Bruxelles cu sisteme anti-drone BOREADES dezvoltate de compania franceză Sopra Steria

Potrivit companiei, sistemele BOREADES vor fi utilizate pentru apărarea sediului central al alianței și a reședinței Secretarului General NATO, pe fondul creșterii amenințărilor generate de dronele fără pilot, scrie Reuters. Valoarea contractului nu a fost făcută publică, însă oficialii companiei au precizat că selecția a fost realizată în urma unei licitații internaționale la care au participat zeci de producători din întreaga lume. Sistemele anti-drone BOREADES au fost folosite și la Jocurile...

Uzina Ford din Craiova a produs mașina cu numărul 1 milion. La cine va ajunge modelul aniversar

Angajații de la uzina Ford din Craiova au terminat de asamblat autoturismul Ford Puma cu numărul 1 milion, o bornă istorică atinsă la doar 7 ani de la lansarea modelului. Vehiculul aniversar este un model complet electric și va ajunge la o cumpărătoare din Marea Britanie. Un model foarte căutat Fabrica din Craiova a început să construiască modelul Ford Puma în toamna anului 2019. Acest model a devenit rapid cea mai...

Uzina Ford din Craiova a produs mașina cu numărul 1 milion. La cine va ajunge modelul aniversar

Angajații de la uzina Ford din Craiova au terminat de asamblat autoturismul Ford Puma cu numărul 1 milion, o bornă istorică atinsă la doar 7 ani de la lansarea modelului. Vehiculul aniversar este un model complet electric și va ajunge la o cumpărătoare din Marea Britanie. Un model foarte căutat Fabrica din Craiova a început să construiască modelul Ford Puma în toamna anului 2019. Acest model a devenit rapid cea mai...