Natalia Intotero (PSD), despre formarea noului Guvern: Suntem pregătiți, ne asumăm această guvernare și funcția de prim-ministru

Consultările de la Cotroceni și asumarea guvernării

Fosta ministră a Culturii a susținut că Partidul Social Democrat este pregatit să intre la guvernare și chiar să își asume și funcția premierului, însă nu a exclus opțiunea guvernului tehnocrat. De asemenea, a declarat că este foarte probabil ca președintele Nicușor Dan să desemneze premierul după următoarea rundă de consultări. 

„Sunt optimistă și cred că săptămâna viitoare vom avea un răspuns de la Palatul Cotroceni. Desigur, suntem pregătiți, ne asumăm această guvernare, ne asumăm și funcția de prim-ministru. De asemenea, în cazul în care în urma acestor negocieri se decide asupra unei propuneri o persoană tehnocrat, aici pot fi discuții, am avut o experiență cu un prim-ministru tehnocrat, desigur, nu este prima opțiune, dar nu putem generaliza”, a spus deputata PSD la RFI. 

Profilul premierului tehnocrat

Natalia Intotero a construi și profilul unui premier tehnocrat cu care social-democrații să fie de acord, precizând că acesta ar trebuie să fie un economist bun și deschis la dialog. 

„În primul rând să fie o persoană care să aibă cunoștință în domeniul economic, de asemenea să fie un foarte bun comunicator și, în egală măsură, o persoană care să aibă această capacitate de a dialoga cu toate partidele politice”, a punctat fosta ministră. 

Critici la adresa lui Ilie Bolojan și responsabilitatea deficitului

De asemenea, Intotero a lansat mai multe atacuri la adresa premierului demis al României, Ilie Bolojan, acuzandu-l de scăderea nivelului de trai al românilor prin măsurile de austeritate și de lipsa de comunicare. 

„Din păcate, domnul Ilie Bolojan nu a avut cunoștințe în domeniul economic.  deciziile luate de domnia sa, mergând doar pe parte de tăieri, de cheltuieli, fără a ajuta mediul economic, a făcut ca în momentul de față inflația să fie atât de mare, iar consumul să scadă atât de mult, fiind o povară pentru mare majoritate a cetățenilor români. a fost un mare minus pentru domnul Ilie Bolojan, faptul că nu a stat la discuții. Din păcate, ați văzut și dumneavoastră ă de foarte multe ori, când presa solicita anumite puncte de vedere, nu stătea la discuții nici măcar cu reprezentanții mass-media”, declară deputata. 

Referitor la deficitul bugetar mare pe care Ilie Bolojan  a trebuit să îl gestioneze, Intotero a blamat premierii PNL care au guvernat înainte de mandatul lui Marcel Ciolacu. 

„Acum deficitul a început să crească începând cu anul 2020. Odată cu începerea pandemiei, când la conducerea guvernului au fost prim-ministri de dreapta. Ludovic Orban, domnul Cîțu, ulterior domnul Ciucă. Deci, în primul rând, pandemia. De acolo au pornit toate greutățile pe buget”, transmite Intotero. 

The post Natalia Intotero (PSD), despre formarea noului Guvern: Suntem pregătiți, ne asumăm această guvernare și funcția de prim-ministru first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Americanii vor ca europenii să relaxeze restricțiile privind importurile unui produs din Belarus

Americanii cer Ucrainei și țărilor din UE să relaxeze...

România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile au continuat să crească și în aprilie

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut...

Americanii cer Ucrainei și țărilor din UE să relaxeze restricțiile privind importurile de potasiu din Belarus, potrivit Bloomberg. Washingtonul consideră că relaxarea sancțiunilor asupra acestui ingredient...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Americanii vor ca europenii să relaxeze restricțiile privind importurile unui produs din Belarus

Americanii cer Ucrainei și țărilor din UE să relaxeze restricțiile privind importurile de potasiu din Belarus, potrivit Bloomberg. Washingtonul consideră că relaxarea sancțiunilor asupra acestui ingredient cheie pentru fertilizatori ar putea ajuta la îndepărtarea Belarus de Rusia și la îmbunătățirea legăturilor occidentalilor cu Minsk. Belarus este un exportator major de potasiu. Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina și de impunerea de sancțiuni, țara exporta potasiu în valoare de 2,5 miliarde de...

Șeful NATO laudă România pentru doborârea dronei deasupra Estoniei: „Exact pentru asta ne-am pregătit”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a vorbit, miercuri, despre incidentul care a avut loc, marți, în spațiul aerian al Estoniei.The post Șeful NATO laudă România pentru doborârea dronei deasupra Estoniei: „Exact pentru asta ne-am pregătit” first appeared on Nexta.ro.

Șeful NATO laudă România pentru doborârea dronei deasupra Estoniei: „Exact pentru asta ne-am pregătit”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a vorbit, miercuri, despre incidentul care a avut loc, marți, în spațiul aerian al Estoniei.The post Șeful NATO laudă România pentru doborârea dronei deasupra Estoniei: „Exact pentru asta ne-am pregătit” first appeared on Nexta.ro.

România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile au continuat să crească și în aprilie

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut până la 3,2% în luna aprilie, de la un nivel de 2,8% în martie.The post România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile au continuat să crească și în aprilie first appeared on Nexta.ro.