Tánczos Barna anunță măsuri pentru fermieri după scumpirea îngrășămintelor: „Este o situație destul de complicată”

Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a declarat miercuri, la sediul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, că autoritățile pregătesc măsuri de sprijin pentru fermieri, în contextul creșterii prețurilor la îngrășăminte.

Barna a spus că tema va fi discutată și la nivel european, după ce Comisia Europeană a prezentat un plan nou de acțiune pentru sectorul îngrășămintelor.

„Comisia Europeană a anunțat ieri încă un plan de acțiune pentru îngrășăminte. E un plan de acțiune prezentat în Parlament. Săptămâna viitoare, marți la Consiliu, vom avea o discuție pe această temă și aici am început să lucrăm la un sprijin imediat care să ajute fermierii în această situație critică aproape la nivel european, nu doar în România”, a declarat Tánczos Barna.

Ministrul interimar al Agriculturii a precizat că problemele vizează prețurile ridicate, în egală măsură cu cantitățile de îngrășăminte necesare pentru lucrările agricole de primăvară.

„Avem o situație critică în ceea ce privește prețul îngrășămintelor, cantitățile disponibile și posibilitatea sau imposibilitatea de a le folosi în timpul lucrărilor de primăvară”, a spus acesta.

Potrivit lui Tánczos Barna, în anumite cazuri, Comisia Europeană poate interveni cu fonduri pentru statele membre.

„În principiu, în cazul acesta, Comisia vine și cu bani și vine în sprijinul statelor membre cu fonduri accesibile pentru statul membru. În cazul cadrului temporal nu avem sume suplimentare de la Comisie, trebuie să ne descurcăm din bugetul național. Deci, în funcție de evoluția lucrurilor săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, vom veni cu detalii și cu privire la planul de acțiune privind îngrășămintele”, a afirmat ministrul.

Acesta a făcut câteva precizări și despre scumpirile semnificative din sectorul fertilizanților.

„Știm că în sectorul de îngrășăminte fertilizante avem o creștere substanțială de preț. La azot creșterea este de peste 100 de euro pe tonă, peste 57 de euro pe tonă la fosfor. Deci este o situație destul de complicată”, a declarat Tánczos Barna.

„Știm de asemenea că producția autohtonă acoperă doar 9% din necesarul național. Aici înțelegerea parafată practic între Romgaz și proprietarii de la Azomureș va deschide noi oportunități și pentru fermierii din România”, a explicat acesta.

Barna a precizat că au existat deja discuții cu reprezentanții Azomureș și cu membri ai Guvernului pentru accelerarea reluării producției.

„Am avut mai multe discuții atât cu reprezentanța Azomureș cât și cu colegii din Guvern. Cred că aici lucrurile se pot accelera și putem avea în cel mai scurt timp posibil producție autohtonă”, a spus Tánczos Barna.

„Desigur, provocări rămân pentru că Uniunea Europeană încearcă să protejeze în același timp fermierii și industria europeană de îngrășăminte”, a mai declarat vicepremierul.

The post Tánczos Barna anunță măsuri pentru fermieri după scumpirea îngrășămintelor: „Este o situație destul de complicată” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ce risc există ca în Europa să fie o epidemie de Ebola. „Bolile nu se opresc la graniţe”

Riscul unei infecţii cu Ebola în UE este „foarte scăzut” şi „nimic nu indică” faptul că europenii ar trebui să ia măsuri specifice în afara...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Ce risc există ca în Europa să fie o epidemie de Ebola. „Bolile nu se opresc la graniţe”

Riscul unei infecţii cu Ebola în UE este „foarte scăzut” şi „nimic nu indică” faptul că europenii ar trebui să ia măsuri specifice în afara recomandărilor obişnuite de sănătate publică, a afirmat miercuri Comisia Europeană, relatează AFP.The post Ce risc există ca în Europa să fie o epidemie de Ebola. „Bolile nu se opresc la graniţe” first appeared on Nexta.ro.

Vânzări de peste 1,2 milioane de lei pe oră pentru cel mai mare magazin online din România în 2025

Platforma eMAG, lider pe piața de comerț online din România în 2025, a raportat vânzări de 10,6 miliarde de lei, în creștere cu 3,9% față de anul anterior. The post Vânzări de peste 1,2 milioane de lei pe oră pentru cel mai mare magazin online din România în 2025 first appeared on Nexta.ro.

Bani pentru reziliență și securitate cibernetică! Olanda va oferi Moldovei 1,5 milioane de euro

Olanda va oferi Moldovei 1,5 milioane de euro. Anunțul a fost făcut urmare a întrevederii Maiei Sandu cu prim-ministrul Rob Jetten. Oficialul olandez a transmis că după invadarea țării vecine de către Rusia, Moldova a devenit un partener cheie pentru Ucraina și pentru restul Europei. Potrivit lui, Țările de Jos continuă să ne sprijine și ne susțin aderarea la UE. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! „Astăzi, am...

Spitalul din Câmpulung Moldovenesc a rămas fără medici ortopezi, după un scandal de mită. Pacienții sunt redirecționați

Situație de criză la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Unitatea a rămas fără niciun medic ortoped, după ce ultimii doi doctori angajați aici au fost prinși în flagrant că luau șpagă de la pacienți- bani și alimente.The post Spitalul din Câmpulung Moldovenesc a rămas fără medici ortopezi, după un scandal de mită. Pacienții sunt redirecționați first appeared on Nexta.ro.