Mircea Abrudean cere PSD să-și asume guvernarea. Ce spune șeful Senatului despre varianta unui premier tehnocrat

Liberalul Mircea Abrudean, unul dintre apropiații premierului demis Ilie Bolojan, cere Partidului Social Democrat să își asume guvernarea. Președintele Senatului nu crede în varianta unui premier tehnocrat, notează Mediafax.

Potrivit lui Abrudean, România are nevoie de stabilitate politică și continuarea reformelor economice.

Social-democrații, chemați să formeze Guvernul României

„România are nevoie de reforme”

În opinia sa, PSD trebuie să continue măsurile de reducere a deficitului bugetar. Într-o postare pe Facebook, Mircea Abrudean le cere social-democraților să preia hățurile guvernării.

„România are nevoie de reforme, nu de experimente politice care să anuleze tot efortul din ultimele luni. PSD trebuie să-și asume guvernarea! Majoritatea economiștilor, instituțiile financiare și agențiile internaționale de rating susțin necesitatea reducerii deficitului bugetar și continuarea reformelor prin care statul să devină mai eficient”, a scris Abrudean.

Mai departe, șeful Senatului i-a criticat pe inițiatorii moțiunii de cenzură, despre care a precizat că „au acționat împotriva interesului țării”. Potrivit acestuia, demersul dărmânării Guvernului Bolojan a afectat procesul de echilibrare bugetară început în ultimele luni.

„Nu putem fugi, așadar, de realitate. Se dovedește, prin urmare, că cei care au inițiat și votat moțiunea de cenzură au acționat împotriva interesului țării, pentru că a fost afectat efortul făcut până acum de echilibrare bugetară.

PSD are datoria acum să vină nu doar cu o nouă propunere de Guvern, dar și cu angajamentul că va continua reformele și reducerea deficitului. Soluția cu un premier tehnocrat este nepotrivită în actualul context, în care este nevoie de o guvernare care să își asume măsurile dificile și care să le treacă rapid, nu să fugă de responsabilitate”, a conchis liberalul Mircea Abrudean.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ciudata situație a lui Mircea Abrudean-PNL, omul 2 în statul român, președintele Senatului. Deși căsătorit de 7 ani, în acest weekend a făcut nuntă. A participat și premierul demis Ilie Bolojan. Liberal de frunte, pentru Gândul: “Acum are funcție, poate încasa mai mult!”. Locul petrecerii este deținut de “băieți deștepți din energie”

Dacă i s-ar propune, preşedintele Senatului nu ar refuza şefia SRI. Mircea Abrudean:”Nu pot să fiu ipocrit”

The post Mircea Abrudean cere PSD să-și asume guvernarea. Ce spune șeful Senatului despre varianta unui premier tehnocrat first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Oficiul Medicilor de Familie din localitatea Cîietu a fost renovat

Oficiul Medicilor de Familie Cîietu, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Baimaclia din raionul Cantemir, a fost renovat în cadrul unui proiect investițional realizat cu...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Oficiul Medicilor de Familie din localitatea Cîietu a fost renovat

Oficiul Medicilor de Familie Cîietu, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Baimaclia din raionul Cantemir, a fost renovat în cadrul unui proiect investițional realizat cu sprijinul financiar al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) ...

Pedro Almodovar a prezentat la Cannes filmul ”Crăciun amar”, iar Andy Garcia a lansat pelicula la care lucrează de 20 de ani

Un veteran al festivalului de la Cannes, regizorul spaniol Pedro Almodovar a pășit pe covorul roșu pentru premiera filmului său, ”Crăciun amar”. Pelicula se află în competiția pentru un Palme d’Or, trofeu care lipsește din palmaresul cineastului.The post Pedro Almodovar a prezentat la Cannes filmul ”Crăciun amar”, iar Andy Garcia a lansat pelicula la care lucrează de 20 de ani first appeared on Nexta.ro.

FOTO Therme a recrutat-o pe fosta șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România

Grupul austriac de wellness Therme, fondat de omul de afaceri român Robert Hanea, care deține și centrul de relaxare și wellness Therme, unul dintre cele mai mari din Europa, a recrutat-o pe Ramona Chiriac, fosta șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România.The post FOTO Therme a recrutat-o pe fosta șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România first appeared on Nexta.ro.

„Monstruos, rușinos și inuman”: activiștii „Flotilei Gaza” sunt forțați să îngenuncheze în Israel

O înregistrare video, publicată de ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, îi surprinde pe activiștii reținuți de pe nava ce ducea ajutor umanitar în Gaza îngenunchiind și cu mâinile legate, potrivit AFP. Răspunsul mai multor țări la înregistrare Mai multe țări au reacționat la înregistrare, condamnând ferm tratamentul aplicat activiștilor. Ministrul de externe francez, Jean-Noël Barrot, a declarat, miercuri, că l-a convocat pe ambasadorul israelian din cauza „acțiunilor inacceptabile” ale ministrului...

Cel mai scump râu din lume este un paradis pentru vânătorii de pietre prețioase

China este o țară vastă – și cu cât te îndrepți mai spre vest, cu atât devine mai întinsă. Este o regiune mai mare decât Franța, Germania și Spania la un loc, arată IFL Science. Peste o cincime din suprafața ei este ocupată de Taklamakan: cel mai mare deșert din China, care arată ca Sahara, dă senzația de Arctica și are un nume care se traduce, se pare, prin „locul...

Ce a răspuns Maia Sandu, întrebată dacă unirea cu România reprezintă „un plan B pentru integrarea în UE”

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a explicat în ce condiții ar lua în considerare scenariul unirii cu România. Ea precizează că țara vecină ar putea lua în considerare „alte opțiuni” dacă aderarea la Uniunea Europeană eșuează. Întrebată dacă unirea cu România reprezintă „un plan B pentru integrarea în UE”, Maia Sandu a subliniat că obiectivul principal al autorităților de la Chișinău este menținerea Republicii Moldova „parte a lumii libere”. „Îmi vreau...

Băsescu i-a mutat ora lui Banciu, la B1 TV, când era președinte. Dezvăluirea îi aparține chiar vedetei care a povestit cum l-a sunat președintele...

Radu Banciu a făcut o dezvăluire cu totul inedită în timp ce se afla la un podcast. Jurnalistul a povestit cum Traian Băsescu ar fi intervenit direct atunci când conducerea postului de televiziune B1 TV a decis să îi mute emisiunea la o altă oră de difuzare. Jurnalistul a povestit că episodul s-a petrecut în perioada în care Traian Băsescu era președintele României și urmărea constant emisiunea realizată de Banciu...