Concluzia expertului român care a participat la expertiza medico-legală repetată, după exhumarea corpului neînsuflețit al Ludmilei Vartic, nu a fost întocmită încă. Declarația aparține avocatei Gabriela Kornacker, care reprezintă rudele femeii decedate.
Jurista a făcut precizarea pe rețelele de socializare, după ce ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că urmare a expertizei repetate nu s-au stabilit noi circumstanțe ale decesului.
„În calitate de avocate a succesorilor părtii vătămate Ludmila Vartic, informăm opinia publică că expertul din România nu deține, nu a formulat și nu a transmis nicio concluzie preliminară care să valideze sau să infirme raportul medico-legal anterior.
Dacă concluzia preliminară a fost transmisă ministrei de către unul dintre experții medico-legali din cadrul Centrului de Medicină Legală din Republica Moldova, înainte de definitivarea expertizei în comisie, situația capătă o turnură juridică gravă. Care a fost scopul acestei intervenții ilegale?”, a scris Kornacker pe rețelele de socializare.
În opinia sa, dacă șefei MAI i s-au comunicat informațiile despre expertiza în desfășurare, ar fi fost încălcate normele procedurii și ar însemna suspiciuni privind lipsa de integritate la efectuarea investigațiilor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, pe 20 mai, Daniella Misail-Nichitin a spus jurnaliștilor că nu există „elemente suplimentare” după expertiza efectuată urmare a exhumării Ludmilei Vartic. Oficiala a mai precizat că autoritățile așteaptă raportul scris al specialiștilor.
Articolul Avocata Kornacker: Nu există încă concluzia expertului român după exhumarea corpului neînsuflețit al Ludmilei Vartic apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA






