Conducerea ADR i-a făcut plângere penală fostului șef, după ce acesta a fost ieri la DNA să-i denunțe pe Ghoerghiu, Darău și actualul șef ADR

Conducerea ADR i-a făcut plângere penală fostului șef, Dragoș Vlad. Nu mai departe de ieri, Dragoș Vlad fusese la DNA să îi denunțe pe Oana Gheorghiu, Irineu Darău și actualul șef, Giulescu.

 

În continuarea demersurilor inițiate prin emiterea Deciziei președintelui ADR nr. 287/15 mai 2026, prin care a fost dispusă anularea procedurii de achiziție publică inițiate în contextul implementării proiectului ”Platforma Națională de Interoperabilitate”, președintele ADR, dl. Aurel- Cătălin Giulescu a formulat astăzi, 20.05.2026, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înaltea Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat cercetarea dlui. Dragoș Cristian- Vlad sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în scopul aflării adevărului și recuperăii prejudiciului cauzat ADR.
Amintim că Decizia prin care s-a dispus anularea procedurii de achiziție publică s-a fundamentat pe constatarea unei serii de nereguli și abateri flagrante de la cadrul legal aplicabil în domeniul achizițiilor publice. Lansarea procedurii de achiziție publică a fost făcută prematur, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute expres de lege, în sensul în care, la data publicării anunțului, respectiv în 10.02.2026, nu exista adoptată o hotărâre a Guvernului privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții aferente proiectului ”Platforma națională de interoperabilitate – PNI”, act obligatoriu care deschide dreptul legal de a efectua cheltuieli din bugetul public și validează oportunitatea investiției.
Concret, deși Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a solicitat ADR suspendarea procedurilor de achiziție aferente proiectului PNI, dl. Dragoș Cristian- Vlad, la data comiterii faptei președinte ADR, a ignorat atât solicitarea Ministerului, cât și prevederile legale prevăzute expres de Legea 500/2002 privind finanțele publice, normă imperativă care presupune ca, anterior demarării procedurilor de investiție, ”documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii noi şi documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiţii (…) care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice, se aprobă de către Guvern, pentru valori mai mari de 100 de milioane lei”. Valoarea totală a proiectului ”Platforma Naționala de Interoperabilitate” este de 164.430.871,00 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă FEDR este de 123.239.785,16 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 41.191.085,84 lei.
Adițional, președintele ADR, dl. Aurel- Cătălin Giulescu a emis astăzi, 20.05.2026, Decizia cu nr. 294, prin care a dispus reluarea procedurilor necesare pentru ca investiția PNI să se poată realiza, dar cu respectarea cadrului legal și în condiții care să asigure cheltuirea judicioasă a fondurilor publice, concomitent cu asigurarea premiselor necesare pentru implementarea unor soluții corespunzătoare, corelate cu evoluția tehnologică”, a transmis ADR.

The post Conducerea ADR i-a făcut plângere penală fostului șef, după ce acesta a fost ieri la DNA să-i denunțe pe Ghoerghiu, Darău și actualul șef ADR first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Kylie Minogue a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer, pentru a doua oară, în 2021. „Am trecut peste asta”

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a dezvăluit într-un documentar Netflix că a fost diagnosticată cu cancer, pentru a doua oară, la începutul anului 2021, însă a...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Kylie Minogue a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer, pentru a doua oară, în 2021. „Am trecut peste asta”

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a dezvăluit într-un documentar Netflix că a fost diagnosticată cu cancer, pentru a doua oară, la începutul anului 2021, însă a ales să ţină secretă această informaţie, conform agenţiei de presă EFE.The post Kylie Minogue a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer, pentru a doua oară, în 2021. „Am trecut peste asta” first appeared on Nexta.ro.

Joc de forță în Strâmtoarea Ormuz. Iranul controlează traficul și decide cine trece: 26 de nave au traversat zona în ultimele 24 de ore

Marina Gărzilor Revoluționare din Iran a anunțat miercuri, 20 mai, că a permis trecerea a 26 de nave comerciale, inclusiv petroliere și portcontainere, prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore, transmite adevarul.ro.

Un post de radio local din Anglia anunţă din greşeală moartea regelui Charles al III-lea

Un post de radio local din sud-estul Angliei a prezentat miercuri scuze regelui Charles al III-lea şi ascultătorilor săi după ce a anunţat – din greşeală – moartea suveranului britanic, dând vina pe o defecţiune informatică, relatează AFP.The post Un post de radio local din Anglia anunţă din greşeală moartea regelui Charles al III-lea first appeared on Nexta.ro.

Un avion britanic de spionaj de tip Rivet Joint, neînarmat, ”interceptat în mod periculos” de două avioane ruseşti de vânătoare de tip Su-35 şi...

Un avion de spionaj aparţinând Forţelor Regale Aeriene britanice (RAF) a fost ”interceptat în mod periculos” de către avioane ruseşti deasupra Mării Negre, într-un incident care a avut loc luna trecută, anunţă miercuri într-un comunicat Ministerul britanic al Apărării, relatează AFP.The post Un avion britanic de spionaj de tip Rivet Joint, neînarmat, ”interceptat în mod periculos” de două avioane ruseşti de vânătoare de tip Su-35 şi Su-27 deasupra Mării...

Drone în spațiul aerian al Lituaniei: Liderii țării, adăpostiți

Președintele și prim-ministrul Lituaniei au fost evacuați în adăposturi, pe fondul unei alerte privind prezența unei drone. Și membrii Parlamentului de la Vilnius au coborât într-un adăpost. Traficul pe cel mai mare aeroport din Lituania a fost suspendat și au fost activate forțele de poliție aeriană ale Alianței Nord-Atlantice.

„A declanşat sistemele de urgenţă”. Londra acuză o interceptare „periculoasă” de către Rusia a unui avion britanic deasupra Mării Negre

Un avion de recunoaştere al Forţelor Aeriene Regale Britanice (Royal Air Force – RAF) a fost „interceptat în mod periculos” de avioane de vânătoare ruseşti deasupra Mării Negre, într-un incident care a avut loc luna trecută, a anunțat miercuri Ministerul britanic al Apărării.The post „A declanşat sistemele de urgenţă”. Londra acuză o interceptare „periculoasă” de către Rusia a unui avion britanic deasupra Mării Negre first appeared on Nexta.ro.

„A declanşat sistemele de urgenţă”. Londra acuză o interceptare „periculoasă” de către Rusia a unui avion britanic deasupra Mării Negre

Un avion de recunoaştere al Forţelor Aeriene Regale Britanice (Royal Air Force – RAF) a fost „interceptat în mod periculos” de avioane de vânătoare ruseşti deasupra Mării Negre, într-un incident care a avut loc luna trecută, a anunțat miercuri Ministerul britanic al Apărării.The post „A declanşat sistemele de urgenţă”. Londra acuză o interceptare „periculoasă” de către Rusia a unui avion britanic deasupra Mării Negre first appeared on Nexta.ro.