Deputații PAS au respins în comisie un proiect legislativ al Partidului Nostru care propunea majorarea plafonului neimpozabil pentru coletele expediate din străinătate de la 150 la 500 de euro. Autorul inițiativei, deputatul Alexandr Berlinschii, acuză că pentru actuala guvernare diaspora contează doar în perioadele electorale.
Deputatul Alexandr Berlinschii a prezentat proiectul, miercuri, 10 mai, la ședința Comisiei administrație publică și dezvoltare regională. Inițiativa vizează modificarea Codului vamal și propune creșterea limitelor neimpozabile pentru trimiterile poștale și importurile fără caracter comercial, de la 150 la 500 de euro. Totodată, proiectul prevede ajustarea plafoanelor pentru bagajele personale ale călătorilor: de la 300 la 600 de euro pentru transport terestru și de la 430 la 700 de euro pentru transport aerian sau maritim.
„Pentru multe familii, coletele nu sunt un lux, ci un ajutor real — haine pentru copii, lucruri necesare pentru casă sau produse trimise de cei care muncesc peste hotare și își sprijină rudele. Plafonul actual de 150 de euro nu mai corespunde realităților economice.”, a declarat deputatul.
Berlinschii a criticat guvernarea, afirmând că diaspora este importantă pentru autorități mai ales în perioadele electorale, în timp ce inițiativele sociale concrete ar fi ignorate.
„Din păcate, deputații PAS nu susțin nici măcar astfel de proiecte concrete, așteptate inclusiv de diaspora. Asta arată încă o dată că pentru actuala guvernare moldovenii plecați peste hotare sunt importanți mai ales în campaniile electorale, când au nevoie de voturile lor. După alegeri însă, problemele reale sunt lăsate pe ultimul loc”, a declarat Berlinschii.
Deputatul a subliniat că Partidul Nostru va continua să insiste pe acest proiect: „Deoarece este despre respect pentru oameni și eliminarea unor taxe absurde pentru bunuri destinate uzului personal”.






