Traian Băsescu știe cum se va sfârși criza politică actuală: „Ca om cu oarecare experiență, convingerea mea este că…”

Traian Băsescu și-a dat cu părerea, în cea mai recentă ieșire publică, despre actuala criză politică. Analizând ultimele evenimente, fostul președinte anticipează cum se vor sfârși jocurile care se fac acum în Parlament și este categoric în verdictul pus.

În opinia sa, doi factori au declanșat criza, ducând la situația în care se află România.

Cine va face majoritatea

Declanșând atacul la adresa lui Ilie Bolojan, PSD și-a făcut bine calculele, crede Băsescu. Iar acest lucru nu poate însemna decât un singur lucru, anume că acest „meci” este, deja, câștigat de tabăra social-democrată. În caz contrar, susține fostul șef al statului, liderii din Kiseleff nu s-ar fi aruncat în această luptă.

Mai mult, în intervenția sa la Digi24, Traian Băsescu a nominalizat și responsabilii pentru declanșarea crizei politice.

„Ca om cu oarecare experiență în politica românească, convingerea mea este că, dacă domnul președinte va da mandat PSD-ului, PSD-ul face majoritatea”, a declarat Băsescu. În momentul în care i s-a atras atenția că, deocamdată, nu ies 233 de voturi la calcule, Băsescu a insistat: „Doamnă, nu vă supărați, PSD-ului o să-i iasă!”.

PSD este cel mai experimentat partid în construirea de majorități parlamentare, crede Băsescu. Social-democrații știu să-și creeze coaliții mai mult sau mai puțin transparente. Și, chiar dacă numele grupurilor din Parlament pot varia, rezultatul va fi întotdeauna același.

Referitor la cine se face responsabil de criza politică în care a fost aruncată țara, Traian Băsescu nu are niciun dubiu.

„Primul responsabil a fost Grindeanu, care și-a dus voturile și influența în Parlament, la căderea Guvernului, într-un moment dificil”, a spus fostul președinte. Iar al doilea responsabil este, în opinia sa, Partidul Național Liberal. Potrivit acestuia, liberalii au blocat o soluție pentru România de dragul unui singur om, iar asta nu are justificare.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Dacă Delia Velculescu e în cărți pentru funcția de premier, înseamnă că suntem pe buza prăpastiei? Economiștii dau verdictul despre „Doamna de fier” a FMI și despre o posibilă intervenție a Fondului în România

Băsescu, despre un premier tehnocrat: „Ar fi un caraghios, vai mama lui”. Ce sfat i-a dat lui Nicușor Dan dacă nu se reface coaliția de guvernare

The post Traian Băsescu știe cum se va sfârși criza politică actuală: „Ca om cu oarecare experiență, convingerea mea este că…” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Lotul Egiptului pentru Cupa Mondială. Nu lipseşte căpitanul Mohamed Salah

Selecţionerul egiptean Hossam Hassan a făcut publică, miercuri seară, lista jucătorilor convocaţi pentru Cupa Mondială din 2026. Aşa cum era de aşteptat, căpitanul Mohamed Salah...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Lotul Egiptului pentru Cupa Mondială. Nu lipseşte căpitanul Mohamed Salah

Selecţionerul egiptean Hossam Hassan a făcut publică, miercuri seară, lista jucătorilor convocaţi pentru Cupa Mondială din 2026. Aşa cum era de aşteptat, căpitanul Mohamed Salah va fi prezent la cea de-a doua sa Cupă Mondială, după cea din 2018.The post Lotul Egiptului pentru Cupa Mondială. Nu lipseşte căpitanul Mohamed Salah first appeared on Nexta.ro.

Scandal violent izbucnit din gelozie, în Vaslui. Un bărbat a ajuns la închisoare după ce a intrat în casa rivalului său și l-a bătut...

Condamnat inițial de Judecătoria Huși la doi ani de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală, un tânăr în vârstă de 27 de ani va ajunge, totuși, după gratii. Curtea de Apel Iași a decis înăsprirea pedepsei, magistrații fiind de părere că bărbatul trebuie să ajungă în detenție deoarece gravitatea faptelor nu justifică o sancțiune cu suspendare. Astfel, el a primit o pedeapsă de trei ani cu executare. Ce s-a întâmplat, de...

„Reacția sălii a fost cea mai mare la prezența Moldovei”. Satoshi a făcut bilanțul evoluției la Eurovision VIDEO

Vlad Sabajuc, cu numele de scenă Satoshi, a făcut bilanțul evoluției Republicii Moldova la Eurovision 2026. Interpretul a spus că echipa țării noastre a fost una dintre cele mai dorite prezențe în cadrul concursului internațional. „Nu s-a scandat și nu s-a strigat de fericire mai tare decât la noi. Nu s-a aplaudat mai tare decât la The post „Reacția sălii a fost cea mai mare la prezența Moldovei”. Satoshi a...

Primarul Capitalei şi premierul Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, întâlnire în perspectiva preluării Elcen de către Primăria Generală, pentru ca „Bucureştiul să nu...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu premierul interimar Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, în perspectiva preluării Elcen de către Primăria Municipiului Bucureşti, ca ministerul „să facă evaluarea activelor Elcen, evaluare de care se face că uită de mai mulţi ani”. Ciucu avertizează că „procesul de preluare va putea fi blocat iarăşi de către viitorul Guvern”, adăugând că deciziile corecte „nu trebuie să aibă culoare politică”....