Munții Apalași dețin suficient litiu pentru a produce 500 de miliarde de telefoane mobile, au descoperit cercetătorii de la U.S. Geological Survey citați de Live Science. Ei au estimat că vechiul sistem muntos deține 2,5 milioane de tone din elementul critic. Rezerva uriașă poate fi extrasă și este suficientă pentru a produce, printre altele, 180 de miliarde de laptopuri și 130 de milioane baterii pentru vehiculele electrice.
Specialiștii au realizat un studiu pe care l-au publicat în revista Natural Resources Research. Ei au făcut calcule și au aflat că în ritmul actual al importurilor SUA de litiu, americanii ar putea renunța la tranzacții externe timp de 328 de ani.
Prin urmare, exploatarea acestui sistem muntos ar putea elimina dependența SUA de țări precum China, Argentina și Chile. Totuși, experții avertizează că efectele asupra mediului ale unei operațiuni uriașe în Munții Apalași sunt neclare.
Ce este litiul
Litiul este o componentă esențială în electronică, echipamente militare și baterii pentru vehicule electrice. De asemenea, este utilizat în industria aerospațială și pentru realizarea lubrifianților industriali.
Cererea de litiu, în special pentru producerea de baterii, a crescut brusc în SUA în ultimii ani, evidențiind un decalaj mare între aprovizionarea și nevoile interne. Practic, cercetătorii cred că SUA are unele dintre cele mai mari rezerve de litiu din lume însă importă masiv acest element.
O descoperire bună pentru afaceri, o problemă pentru mediu
Rezervele de litiu s-au format în urmă cu 250 de milioane de ani, odată cu apariția Munților Apalași. Exploatarea acestor zăcăminte ar implica deschiderea unor gropi uriașe și distrugerea habitatelor faunei sălbatice, afectând peisajul și biodiversitatea regională. De asemenea, industria este foarte poluatoare producând reziduuri care intră în pământ și în apă. În plus, utilajele grele necesare pentru spargerea rocilor dure din Apalași ar pompa cantități uriașe de dioxid de carbon în atmosferă.
The post Descoperire rară. Locul unde există un element folosit pentru a produce 500 de miliarde de telefoane mobile first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






