A prejudiciat moldovenii de 700 mii lei prin schema cu ruda în accident, iar acum va face pușcărie. Despre cine e vorba

O tânără de 27 de ani a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru că a mințit mai multe persoane prin schema „ruda implicată în accident”. Prejudiciul total cauzat victimelor depășește 700.000 de lei.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, tânăra făcea parte dintr-un grup criminal și contacta victimele prin telefon sau prin aplicația Telegram, anunțându-le că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier.

În mai 2023, aceasta a sunat o femeie din Chișinău și i-a spus că fiica sa ar fi provocat un accident în care a fost rănită o persoană. Sub pretextul că trebuie achitate serviciile medicale și că totul poate fi mușamalizat, i-a luat aproximativ 200.000 de lei. Împreună cu alți membri ai grupului, a obținut sume similare de la alte patru persoane, prejudiciul suplimentar depășind 500.000 de lei.

Pentru a părea mai convingători, după primul apel telefonic, o altă persoană din grup prelua discuția, dându-se drept polițist sau avocat și cerând ca banii să fie trimiși de urgență, altfel va fi deschis un dosar penal. Victimele pregăteau banii, iar tânăra se deplasa personal la domiciliile acestora pentru a-i ridica.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul A prejudiciat moldovenii de 700 mii lei prin schema cu ruda în accident, iar acum va face pușcărie. Despre cine e vorba apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Militarii care ar fi fost agresați grav de alți soldați: Ministerul Apărării confirmă cazurile

Ministerul Apărării confirmă cele două cazuri de violență, în...

Republica Moldova introduce reguli europene în comerț: Ce informații vor fi obligate magazinele să afișeze

Republica Moldova pregătește reguli noi pentru magazine și producători,...

Benzina și motorina se scumpesc vineri

Șoferii vor scoate puțin mai mulți bani din buzunar...

Înmatricularea vehiculelor cu defecțiuni majore ar putea fi suspendată automat: Proiect votat în Parlament

Înmatricularea vehiculelor cu defecțiuni majore sau periculoase, precum și...

ULTIMA ORĂ

Primarul Ciprian Ciucu a discutat cu Ilie Bolojan despre preluarea Elcen, pentru ca Bucureştiul „să nu mai stea iarna în frig”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu premierul interimar Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, în perspectiva preluării Elcen de către Primăria Municipiului...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Primarul Ciprian Ciucu a discutat cu Ilie Bolojan despre preluarea Elcen, pentru ca Bucureştiul „să nu mai stea iarna în frig”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu premierul interimar Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, în perspectiva preluării Elcen de către Primăria Municipiului Bucureşti, ca ministerul „să facă evaluarea activelor Elcen, evaluare de care se face că uită de mai mulţi ani”. Ciucu avertizează că „procesul de preluare va putea fi blocat iarăşi de către viitorul Guvern”, adăugând că deciziile corecte „nu trebuie să aibă culoare politică”....

Starmer, sub asediu după relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Opoziția numește decizia „nebunească”

Premierul britanic Keir Starmer este criticat de opoziție și de activiști pro-Ucraina după decizia guvernului de a relaxa sancțiunile asupra combustibilului pentru avioane și motorinei fabricate cu țiței rusesc. Londra susține că măsura este temporară și are rolul de a proteja consumatorii și lanțurile de aprovizionare. Stramer, atacat în Parlament pentru relaxarea sancțiunilor Decizia guvernului britanic de a acorda derogări pentru importurile de combustibil pentru avioane și motorină fabricate din țiței...

Apeluri înșelătoare și coduri SMS care te lasă fără bani: Peste 2 milioane lei, furate de escroci în ultimele 24 de ore. Avertismentul IGP

Poliția Republicii Moldova anunță că a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 21 de cazuri de escrocherii telefonice, iar prejudiciile raportate depășesc 2 milioane de lei.

Drumarii deszăpezesc Transalpina şi Transfăgărăşanul şi fac eforturi pentru finalizarea operaţiunilor pentru redeschiderea traficului – VIDEO

Drumarii continuă lucrările de deszăpezire pe Transalpina şi Transfăgărăşan, intervenind în zone unde zăpada are şi cinci metri înălţime. De asemenea, se fac lucrări de întreţinere a drumurilor, astfel încât circulaţia să fie deschisă cât mai curând.The post Drumarii deszăpezesc Transalpina şi Transfăgărăşanul şi fac eforturi pentru finalizarea operaţiunilor pentru redeschiderea traficului – VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Tensiuni în creștere în regiunea baltică: avertisment privind valul de incursiuni cu drone. „Vor fi tot mai multe incidente”

Țările baltice sunt tot mai des tulburate de incidente cu drone. Cel puțin șase astfel de evenimente – reale sau presupuse – au avut loc doar în ultima lună. În acest context, ministrul Apărării din Lituania, Robertas Kaunas, a declarat pentru Euronews că există o „probabilitate ridicată” ca alte incidente cu aeronave fără pilot să aibă loc în regiune.The post Tensiuni în creștere în regiunea baltică: avertisment privind valul...

Lift căzut în gol – Toate ascensoarele din incinta Palat CFR sunt oprite şi vor fi supuse unor verificări / Liftul din incident, supus...

Toate lifturile din incinta Palat CFR, clădirea unde un lift a căzut în gol mai multe etaje, au fost oprite şi vor fi supuse unor verificări suplimentare, au anunţat, joi, reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Compania de stat care administrează clădirea a anunţat că liftul implicat în incident era autorizat şi a fost supus cu o zi în urmă unei revizii majore, iar intervenţia este acum verificată.The post Lift căzut în...

Rusia a trimis muniţii nucleare în Belarus în cadrul unui exerciţiu militar major. Anunţul venit de la Moscova

Rusia a livrat muniţie nucleară către depozite de teren din Belarus, ca parte a unor exerciţii nucleare de amploare, a anunţat joi Ministerul rus al Apărării, relatează Reuters.The post Rusia a trimis muniţii nucleare în Belarus în cadrul unui exerciţiu militar major. Anunţul venit de la Moscova first appeared on Nexta.ro.