Cum se schimbă vremea în următoarele ore. Ploi, fulgere și rafale puternice de vânt în mai multe regiuni. Prognoza de la ANM, exclusiv pentru Gândul

Vreme capricioasă spre sfâșitul lunii mai, iar ploile și intensificările vântului fac parte integrantă din tabloul general al fiecărei zile. Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o atenționare cod galben, valabilă până astăzi, la ora 21:00.

„Vor fi intensificări ale vântului în Moldova, nord-estul Munteniei și sudul Banatului, cu viteze de 50…65 km/h”, transmite ANM.

Sursa – ANM

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în jumătatea de est a țării, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice și local în cele vestice și centrale. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă de 60…90 km/h”, se mai arată pe site-ul ANM.

ANM: „Local așteptăm averse, izolat însoțite de descărcări electric”

La solicitarea Gândul, ca în fiecare zi, meteorologul de serviciu al ANM a oferit, în exclusivitate, noi informații despre vreme.

Astăzi ne așteaptă înnorări mai persistente în partea de nord, de centru, de est și de sud-est a teritoriului.

  • Local așteptăm averse, izolat însoțite de descărcări electric.
  • Fenomenul de interes pentru astăzi, în special, va fi vântul, mai exact intensificările vântului.
  • Până la orele 21:00, va fi în vigoare o atenționare meteorologică cod galben care vizează Moldova, nord-estul Munteniei și sudul Banatului.

Sunt așteptate intensificări ale vântului cu vitezele rafală de 50-65km/h”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM, în exclusivitate pentru Gândul.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

The post Cum se schimbă vremea în următoarele ore. Ploi, fulgere și rafale puternice de vânt în mai multe regiuni. Prognoza de la ANM, exclusiv pentru Gândul first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ungaria pregătește o schimbare istorică: Regula care l-ar scoate definitiv pe Viktor Orbán din joc

Partidul „Tisza”, nou venit la putere în Ungaria, a prezentat primele sale propuneri de modificare a Constituției, inclusiv o măsură care ar limita mandatul...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Ungaria pregătește o schimbare istorică: Regula care l-ar scoate definitiv pe Viktor Orbán din joc

Partidul „Tisza”, nou venit la putere în Ungaria, a prezentat primele sale propuneri de modificare a Constituției, inclusiv o măsură care ar limita mandatul unui prim-ministru la maximum două mandate. Dacă amendamentul va fi adoptat, premierul Viktor Orbán nu ar mai putea conduce guvernul ungar, relatează publicația Telex, potrivit adevarul.ro.

Olesea Stamate câștigă litigiul cu PAS pe „apărarea onoarei și reputației profesionale”: Formațiunea, obligată să-și ceară scuze și să șteargă o postare cu Legea...

Partidul Acțiune și Solidaritate a fost obligat de Judecătoria Chișinău să dezmintă public informațiile considerate defăimătoare la adresa deputatei Olesea Stamate, să șteargă o postare publicată pe Facebook și să-i prezinte scuze publice. Decizia a fost pronunțată pe 20 mai 2026.

Furt spectaculos la Cannes: Ceas de 1 milion de euro, sustras într-o clipă în timpul unei busculade

Un ceas de lux Richard Mille, evaluat între 700.000 de euro și un milion de euro, a fost furat din interiorul Hotelului Palm Beach din Cannes, într-un incident petrecut în timpul nopții. O busculadă care a avut loc în apropierea toaletelor prestigiosului local de pe Croisette, l-a lăsat pe un bărbat fără bijuteria extrem de valoroasă. Victima a fost îmbrâncită de un individ și totul a durat o...

Grupare de infractori cibernetici, destructurată în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autorităţile din Franţa/ Membrii grupului au conceput un serviciu prin...

Poliţiştii au dezactivat, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autorităţile din Franţa, 13 servere ale unei grupări de criminalitate organizată, care a conceput un serviciu prin care utilizatorii îşi puteau ascunde identitatea pentru a desfăşura activităţi ilegale în mediul online, precum ransomware, malware as a service, phishing şi fraude privind mijloacele de plată. Cercetările au indicat că serviciul s-ar fi adresat exclusiv utilizării în scopuri de...

Aglomerație pe Everest: un număr record de alpiniști au escaladat cel mai înalt vârf montan din lume, într-o singură zi

Un număr record de 274 de alpiniști au escaladat Vârful Everest, miercuri, a declarat un oficial din domeniul expedițiilor montane, acesta fiind cel mai mare număr de persoane care au atins vreodată cel mai înalt vârf din lume în aceeași zi, de pe partea nepaleză, transmite Reuters.The post Aglomerație pe Everest: un număr record de alpiniști au escaladat cel mai înalt vârf montan din lume, într-o singură zi first...

UE extinde sprijinul pentru lucrătorii aflați în risc de concediere. Noi reguli adoptate de Consiliu

Consiliul Uniunii Europene a adoptat noi norme care extind accesul la sprijin prin Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG), astfel încât ajutorul să poată fi acordat și persoanelor aflate în risc de pierdere a locului de muncă, nu doar celor deja concediați. Potrivit unui comunicat oficial, măsura este luată în contextul restructurărilor din companii, care afectează angajații din mai multe state membre. Ținta acestei mișcări este să...

VIDEO | Sărbătoare mare în familia Irinei Vlah: La mulți ani, mamă! Cel mai important – să fii sănătoasă!

Mama Irinei Vlah – Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat mesaje de felicitare. „Ai 77 de ani, dar tu oricum îți faci griji dacă am mâncat și cum mi-a trecut ziua. Și sunt infinit de fericită că încă pot simți grija The post VIDEO | Sărbătoare mare în familia Irinei Vlah: La mulți ani, mamă!...