Grecia, în top 10 destinații pentru exporturile din Moldova

Grecia s-a clasat anul trecut pe locul 10 în topul destinațiilor pentru exporturile Republicii Moldova, cu un volum total de 81,5 milioane de dolari. Printre principalele produse exportate se numără grâul, sticla și ambalajele din sticlă, alcoolul etilic, semințele de floarea-soarelui și orzul, transmite IPN.

Agenția de Investiții a găzduit o delegație a Institutului pentru Afaceri Externe din Atena, în cadrul unei vizite dedicate consolidării relațiilor economice bilaterale. Discuțiile au vizat oportunitățile investiționale din Republica Moldova, contextul macroeconomic actual, evoluțiile din principalele sectoare, precum și instrumentele guvernamentale de sprijin pentru investitorii internaționali.

Potrivit Agenției de Investiții, în cadrul discuțiilor a fost subliniată importanța Planului de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova și rolul infrastructurii în atragerea investițiilor. Au fost analizate, de asemenea, perspectivele de implicare în reconstrucția Ucrainei, evoluțiile pieței imobiliare și competitivitatea fiscală a țării, în contextul consolidării interesului investitorilor eleni.

Pe lângă dinamica exporturilor, cooperarea investițională este în creștere. Stocul investițiilor străine directe din Grecia în Republica Moldova a ajuns la 78,6 milioane de dolari, înregistrând o majorare de aproximativ 2,5 ori față de anul 2020.

The post Grecia, în top 10 destinații pentru exporturile din Moldova appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Numărul alertelor false cu bombă în școlile transnistrene aproape s-a dublat într-un an

În 2025, în regiunea transnistreană au fost înregistrate 34...

Accidentul de la Boldurești: dezbaterile la Apel s-au încheiat, urmează ultimul cuvânt

Dezbaterile în dosarul accidentului de la Boldurești, aflat pe...

CSP a aprobat interimatul a doi adjuncți la Procuratura UTA Găgăuzia

Anatoli Arabadji și Dmitrii Ianac vor asigura interimatul funcțiilor...

Escrocherii cu „ruda implicată în accident”: tânără condamnată la 9 ani de închisoare

O tânără a fost condamnată la nouă ani de...

Prins beat la volan de trei ori. Un șofer, condamnat la închisoare

Un bărbat din raionul Ocnița a fost condamnat în...

Prins beat la volan de trei ori. Un șofer, condamnat la închisoare

Un bărbat din raionul Ocnița a fost condamnat în...

Marea Britanie devine prima țară G7 cu acord de liber schimb în regiunea Golfului

Marea Britanie a devenit primul stat din G7 care...

ULTIMA ORĂ

Numărul alertelor false cu bombă în școlile transnistrene aproape s-a dublat într-un an

În 2025, în regiunea transnistreană au fost înregistrate 34 de mesaje despre presupuse minări ale instituțiilor de învățământ. În acestea au fost vizate 86 de...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Numărul alertelor false cu bombă în școlile transnistrene aproape s-a dublat într-un an

În 2025, în regiunea transnistreană au fost înregistrate 34 de mesaje despre presupuse minări ale instituțiilor de învățământ. În acestea au fost vizate 86 de școli, licee și alte instituții educaționale. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru RIA Novosti de șeful așa-zisului minister de securitate din regiunea transnistreană, Valerii Ghebos, transmite IPN. Potrivit acestuia, în 2024 au fost înregistrate 15 alerte cu bombă. Ghebos susține că majoritatea ar fi...

Mario Iorgulescu a fost condamnat definitv la 8 ani și 8 luni de închisoare

Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv, joi, la 8 ani și 8 luni de închisoare, după ce Curtea de Apel București (CAB) a respins ca nefondată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care dosarul său a fost rejudecat. Magistrații au menținut joi decizia din 2024, emisă tot de CAB. Mario Iorgulescu este în prezent în Italia.The post Mario Iorgulescu a fost condamnat definitv la 8 ani și...

Zaharova: Orice agresiune împotriva cetăţenilor ruşi din Transnistria va primi un răspuns imediat

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat joi că orice agresiune împotriva cetăţenilor ruşi care locuiesc în regiunea transnistreană din Republica Moldova va primi un răspuns imediat.The post Zaharova: Orice agresiune împotriva cetăţenilor ruşi din Transnistria va primi un răspuns imediat first appeared on Nexta.ro.

FOTO Hidroelectrica a semnat, la a 3-a încercare, contractul de retehnologizare a hidrocentralei Râul Mare Retezat. Cine va presta lucrările. Valoarea investiției s-a majorat...

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a semnat astăzi, la a treia încercare, contractul de retehnologizare a hidrocentralei Râul Mare Retezat, cu putere instalată de circa 335 MW, după 2 tentative similare eșuate, anul trecut și în 2021.The post FOTO Hidroelectrica a semnat, la a 3-a încercare, contractul de retehnologizare a hidrocentralei Râul Mare Retezat. Cine va presta lucrările. Valoarea investiției s-a...

Directorul CNA va putea deține un al doilea mandat. Instituția preia dosarele privind fondurile europene

Centrul Național Anticorupție (CNA) devine principala instituție responsabilă de investigarea fraudelor care afectează fondurile din afara țării și din resursele bugetului Uniunii Europene. Totodată, se instituie o a treia funcție de director adjunct al CNA, iar directorul instituției va putea deține și un al doilea mandat.

Apel pentru eliberarea lui Victor Osipov din arest preventiv: 21 de semnatari, „gata să ofere garanții”

21 de persoane, printre care foști miniștri, jurnaliști, profesori universitari, un avocat și un fost ambasador, cer eliberarea pe durata anchetei penale a lui Victor Osipov, ex-vicepremier pentru reintegrare, deținut la Penitenciarul nr. 13. Semnatarii s-au adresat printr-un apel Avocatului Poporului, instanțelor judecătorești, procurorului general, inclusiv partenerilor de dezvoltare și menționează că sunt gata să The post Apel pentru eliberarea lui Victor Osipov din arest preventiv: 21 de semnatari,...

Accidentul de la Boldurești: Ciochină își va spune ultimul cuvânt pe 25 mai. Curtea de Apel finalizează examinarea dosarului

Examinarea la Curtea de Apel Centru a dosarului privind accidentul fatal de la Boldurești din 2024 se apropie de sfârșit. Ex-primarul de Boldurești, Nicanor Ciochină, care a lovit mortal cu mașina un adolescent și a fugit, și complicele său, Ion Andronache, urmează să-și spună ultimul cuvânt la ședința de judecată din 25 mai. Informațiile au The post Accidentul de la Boldurești: Ciochină își va spune ultimul cuvânt pe 25...