Paul Stănescu (PSD), despre Ilie Bolojan: profilul unui premier obsedat de austeritate, dar și de propria persoană

Fostul secretar general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu îi aduce numeroase acuze prim-ministrului interimar Ilie Bolojan. Într-un comunicat de presă transmis joi de PSD, Stănescu, îi reproșează liderului liberal că nu a părăsit guvernul pentru a intra în opoziție după moțiunea de cenzură.

„Și-a pus cineva întrebarea de ce, acum, când nu mai este premier, Ilie Bolojan se agață de scaun? De ce nu a plecat direct în opoziție, rușinat măcar puțin de cele 281 de voturi care l-au concediat? Pentru că abia acum, în aceste momente de criză politică, se vede și mai clar cine este omul, dar și politicianul Ilie Bolojan”, se arată în comunicat.

Premierului interimar, Ilie Bolojan i se mai reproșează faptul că a luat decizii de unul singur și că a făcut din asta o obsesie.

„La început, cu toții l-am simțit un primar determinat să guverneze în interesul românilor. Pus pe treabă, cum s-ar zice. Dar, pe parcurs, în timp ce lua din ce în ce mai multe decizii de unul singur, ca la primărie, totul a deviat într-o obsesie. Să taie, să crească taxele, să mai scurteze pe ici, pe colo, să reducă deficitul cu orice preț. Și nu este deloc o exprimare tare sau deplasată. Pentru că asta înseamnă să impui taxe persoanelor cu dizabilități, să calci în picioare profesorii, să încerci să blochezi salariul minim, banii pentru pensionari sau să aprobi tot felul de contracte și acorduri toxice. Să scazi nivelul de trai al românilor înseamnă să fii obsedat de o singură idee. Iar realitatea este mai complexă de atât”, se menționează în comunicatul de presă semnat de Paul Stănescu.

„Un politician care a început să confunde interesul public cu propriile ambiții”

Ilie Bolojan ar fi „un monument de aroganță” sub masca seriozității, în opinia social-democratului Stănescu.

„Domnul Bolojan se simte puternic adorat de conturile false de pe Facebook, dar îl interesează din ce în ce mai puțin viața de zi cu zi a românilor. Pentru că obsesia lui s-a extins și mai tare. Nu mai este doar față de deficit, ci și față de propria persoană. Am ajuns să trăim vremuri în care ni se spune că nu se poate fără acest „conducător”. Ne amenință că, dacă el pleacă, problemele rămân. Ca și cum nimeni din clasa politică nu poate rezolva problemele României decât dumnealui. Iată că, sub masca seriozității, mai vedem ceva: un monument de aroganță. Un politician care a început să confunde interesul public cu propriile ambiții și cu interesele unui cerc restrâns de putere”, scrie Paul Stănescu.

Situația economică gravă în care se află România îi este reproșată tot lui Ilie Bolojan.

„Ilie Bolojan va rămâne printre puținii premieri care au guvernat împotriva propriilor cetățeni. Curg râuri de cifre negative: România este în recesiune, cea mai mare prăbușire a consumului de la criza din 2009, producția industrială este sufocată, inflația, cea mai mare din UE, și altele. Dar obsesia că el este salvatorul românilor, când deja i-a îngropat în taxe și impozite mărite, se vede deja de la o poștă. Domnule Bolojan, dați drumul României din lanțul administrării pentru calcule personale și ambiții politice. Ați avut șansa să demonstrați echilibru și responsabilitate. Ați ales austeritatea fără sens, tăierile fără reformă și deciziile luate departe de oameni”, se arată în încheierea comunicatului.

The post Paul Stănescu (PSD), despre Ilie Bolojan: profilul unui premier obsedat de austeritate, dar și de propria persoană first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Bolojan trage linia în PNL: Nici clonă a USR, nici brelocul PSD

Ilie Bolojan a spus, vineri, la aniversarea a 151 de ani de la înființarea PNL, că România ca țară nu își mai poate permite ca...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Bolojan trage linia în PNL: Nici clonă a USR, nici brelocul PSD

Ilie Bolojan a spus, vineri, la aniversarea a 151 de ani de la înființarea PNL, că România ca țară nu își mai poate permite ca în opoziție să fie partide care, „în afară de a contesta, n-au demonstrat niciodată nimic”. Premierul demis afirmă că are încredere acum, după 10 luni de guvernare, că pot fi schimbate foarte multe lucruri din guvernare în așa fel încât să fie limitate efectele nocive...

Bolojan: Încă nu s-a inventat nicio corecţie fără să deranjezi pe cineva şi dacă nu vrei să deranjezi pe nimeni ajungi să îi deranjezi...

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri seară, că una dintre erorile pe care PNL le-a făcut a fost crearea de coaliţii mari, care nu au corectat greşelile din trecut. ”Încă nu s-a inventat nicio corecţie, nicăieri, fără să deranjezi pe cineva şi, la final, dacă nu vrei să deranjezi pe nimeni ajungi să îi deranjezi pe toţi, pentru că nu vei face nimic”, a spus Bolojan, în acest...

Primele concluzii ale anchetei în cazul elevului mort la școală în Bacău. Raed Arafat: „Telefoanele au arătat clar că e un caz urgent”

Noi informații despre cazul copilului decedat din Bacău. Șeful DSU a confirmat pentru Digi24 că, în acea situație, trebuia trimisă ambulanța cu medic. Raed Arafat a mai adăugat că, din informațiile pe care le are, doi medici erau în acel moment în tura de gardă, dintre care unul era disponibil pentru a prelua cazul, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.The post Primele concluzii ale anchetei în cazul elevului...

Primele concluzii ale anchetei în cazul elevului mort la școală în Bacău. Raed Arafat: „Telefoanele au arătat clar că e un caz urgent”

Noi informații despre cazul copilului decedat din Bacău. Șeful DSU a confirmat pentru Digi24 că, în acea situație, trebuia trimisă ambulanța cu medic. Raed Arafat a mai adăugat că, din informațiile pe care le are, doi medici erau în acel moment în tura de gardă, dintre care unul era disponibil pentru a prelua cazul, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.The post Primele concluzii ale anchetei în cazul elevului...

Soldații austrieci vor putea să își prindă părul în coc sau coadă. Decizia se aplică atât la femei, cât și la bărbați

O nouă directivă internă adoptată de Ministerul Apărării al Austriei va permite soldaților austrieci să poarte părul prins în coc sau coadă, arată AFP. Decizia, după ce un ofițer a refuzat să se tundă Decizia vine după ce un ofițer a depus plângere, deoarece a fost amendat cu 3.000 de euro din cauza refuzului de a se tunde. Ministerul Apărării a justificat pedeapsa invocând necesitatea unui „aspect uniform și a menținerii ordinii”. Însă,...

O femeie a murit după ce a fost lovită de un șofer care dădea cu spatele într-o parcare din județul Sălaj

O femeie de 68 de ani a decedat vineri, în localitatea Buciumi din judeţul Sălaj, după ce a fost acroşată de o maşină al cărei şofer efectua o manevră de mers înapoi, cu intenţia de a ieşi dintr-o parcare.The post O femeie a murit după ce a fost lovită de un șofer care dădea cu spatele într-o parcare din județul Sălaj first appeared on Nexta.ro.

O femeie a murit după ce a fost lovită de un șofer care dădea cu spatele într-o parcare din județul Sălaj

O femeie de 68 de ani a decedat vineri, în localitatea Buciumi din judeţul Sălaj, după ce a fost acroşată de o maşină al cărei şofer efectua o manevră de mers înapoi, cu intenţia de a ieşi dintr-o parcare.The post O femeie a murit după ce a fost lovită de un șofer care dădea cu spatele într-o parcare din județul Sălaj first appeared on Nexta.ro.