Ungaria. Viktor Orban ar putea să nu mai revină la putere. Partidul Tisza vrea să limiteze durata mandatelor premierilor

Partidul Tisza din Ungaria, al lui Peter Magyar, care se află la putere în urma alegerilor parlamentare din luna aprilie, a înaintat miercuri seara Parlamentului un proiect de amendament prin care mandatele premierilor ar fi limitate la cel mult opt ani.

Conform proiectului de amendament publicat pe site-ul parlamentului, citat de Reuters, cei care au deținut anterior funcția de premier al Ungariei timp de cel puțin opt ani „nu pot fi aleși prim-miniștri”.

Această prevedere se aplică mandatelor de prim-ministru exercitate după data de 2 mai 1990, iar în acest scenariu l-ar viza și pe fostul premier ungar Viktor Orban.

Noul premier al țării, Peter Magyar, a declarat că își va folosi majoritatea absolută din parlament pentru a anula și modifica legislația adoptată de partidul Fidesz al lui Orban, inclusiv Constituția, pentru a restabili echilibrul democratic al puterilor.

Actuala legislație nu prevede un număr concret de mandate pe care un premier le poate avea. Proiectul de amendament prevede că prim-ministrul ar trebui să părăsească funcția după un total de opt ani sau două mandate.

Viktor Orban a pierdut alegerile parlamentare din luna aprilie, după ce a fost premier al Ungariei timp de 16 ani.

The post Ungaria. Viktor Orban ar putea să nu mai revină la putere. Partidul Tisza vrea să limiteze durata mandatelor premierilor first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Guvernul declasifică arhivele MAE din anii '90: mineriadele, vizita Regelui Mihai în 1992, prăbușirea URSS. Când vor fi făcute publice

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, declasificarea arhivelor MAE din anii ’90. Potrivit Oanei Țoiu, este vorba de peste 5.000 de dosare care vor...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

Guvernul declasifică arhivele MAE din anii '90: mineriadele, vizita Regelui Mihai în 1992, prăbușirea URSS. Când vor fi făcute publice

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, declasificarea arhivelor MAE din anii ’90. Potrivit Oanei Țoiu, este vorba de peste 5.000 de dosare care vor fi făcute publice treptat, de minister.The post Guvernul declasifică arhivele MAE din anii '90: mineriadele, vizita Regelui Mihai în 1992, prăbușirea URSS. Când vor fi făcute publice first appeared on Nexta.ro.

Guvernul a aprobat declasificarea a peste 5.000 de dosare din arhivele diplomatice ale tranziţiei, din perioada perioada 1 ianuarie 1990 – 31 decembrie...

Guvernul României a adoptat, joi, la propunerea MAE, o hotărâre de Guvern privind declasificarea documentelor elaborate de Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1 ianuarie 1990 – 31 decembrie 1992. Printre titlurile de dosare, păstrând ortografia originală a vremii, se numără: „Reacţii în URSS faţă de Revoluţia din 22 decembrie 1989″; „Reunificarea Germaniei (1990)”; „Relaţii bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai”; „Tratat de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie cu URSS”.The...

Liderul suprem al Iranului a ordonat ca uraniul îmbogăţit să rămână în ţară, potrivit surselor Reuters

Liderul suprem al Iranului a emis o directivă conform căreia uraniul ţării de calitate apropiată de cea necesară pentru fabricarea unei arme nu trebuie trimis în străinătate, au declarat două surse iraniene de rang înalt, ceea ce înseamnă că poziţia Teheranului cu privire la una dintre principalele cereri ale SUA la negocierile de pace se radicalizează.The post Liderul suprem al Iranului a ordonat ca uraniul îmbogăţit să rămână în...

Ministerul Sănătăţii: Au fost identificate întârzieri şi depăşiri financiare la mai multe obiective de investiţii din PNRR / 6 spitale şi 2 centre de...

Ministerul Sănătăţii a analizat situaţia proiectelor din cadrul PNRR, constatând că, în cazul a 6 spitale şi 2 centre de pregătire continuă, se înregistrează costuri suplimentare care depăşesc valorile prevăzute iniţial, valoarea totală a acestor depăşiri fiind estimată la aproximativ 1,2 miliarde de lei. Constructorul de la Institutul Marius Nasta a retras personalul din cauza întârzierilor la plată.The post Ministerul Sănătăţii: Au fost identificate întârzieri şi depăşiri financiare la...

Când se taie vița de vie: ce se întâmplă dacă nu o tai și la ce sunt buni lăstarii pliviți

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce în unele cazuri vița de vie este plină de struguri, iar altele abia produc, răspunsul este simplu: tăierea corectă, făcută la timp. De ce este esențială tăierea viței de vie În timpul iernii, vița de vie intră în repaus vegetativ. Este perioada în care planta nu mai crește, ci își păstrează energia în rădăcini și în lemnul matur. Acesta este momentul ideal pentru intervenție, deoarece...

Mark Rutte consideră că multe țări NATO nu cheltuiesc suficient pentru Ucraina

Multe țări NATO nu alocă suficiente resurse financiare pentru sprijinirea Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, joi, și a cerut o dezbatere privind sprijinul minim per țară, potrivit Le Figaro. Sprijinul „nu este distribuit uniform în cadrul NATO. Este concentrat asupra unui număr mic de țări, inclusiv Suedia, care depășește așteptările în sprijinul acordat Ucrainei, precum și altor țări precum Canada, Germania, Olanda, Danemarca și Norvegia, ca...