Grecia: Un cetățean azer a fost condamnat la peste șapte ani de închisoare pentru spionaj

Bărbatul a fost arestat în luna iunie a anului trecut după ce autoritățile au constatat că acesta monitoriza baza navală Souda, o facilitate folosită de forțele navale ale Greciei, Statele Unite ale Americii și NATO. 

Cetățeanul azer deținea un permis temporar de ședere emis de Polonia și ajunsese în Grecia în ianuarie 2025 și, din luna iunie, era cazat într-un hotel cu vedere directă către baza navală, relatează Reuters

Surse din cadrul poliției au precizat că bărbatul ar fi făcut fotografii și materiale video cu instalații militare, pe care le-ar fi transmis unor actori statali. 

În camera de hotel a suspectului, anchetatorii au descoperit o cameră foto de înaltă rezoluție cu teleobiectiv, un trepied, cititoare USB, carduri de stocare și un laptop pe care era instalat un sistem de criptare. 

Cu toate acestea, echipa sa de avocați a transmis că bărbatul nu a avut intenția de a spiona și că a fotografiat „o priveliște accesibilă oricui”. 

În decursul acestui an, autoritățile din Grecia au mai reținut un bărbat de 36 de ani, suspectat că ar fi spionat aceeași bază militară. La baza militară Souda a staționat și portavionul american USS Gerald Ford pentru reaprovizionare. 

The post Grecia: Un cetățean azer a fost condamnat la peste șapte ani de închisoare pentru spionaj first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Operă chineză și mașini de epocă pe Calea Victoriei. 25 de weekenduri de „Străzi deschise”

Potrivit Primăriei Capitalei, programul din acest weekend aduce pe Calea Victoriei momente inspirate din cultura chineză, dar și o expoziție de mașini istorice folosite de-a...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Operă chineză și mașini de epocă pe Calea Victoriei. 25 de weekenduri de „Străzi deschise”

Potrivit Primăriei Capitalei, programul din acest weekend aduce pe Calea Victoriei momente inspirate din cultura chineză, dar și o expoziție de mașini istorice folosite de-a lungul timpului de ambulanță, pompieri sau armată. Cultura chineză pe Calea Victoriei În zona Cercului Militar sunt programate expoziții culturale, prezentări de costume tradiționale chinezești, demonstrații de artă a ceaiului și spectacole de operă chineză, organizate în colaborare cu Centrul Cultural Chinez. Mașinile istorice, din nou în...

Scandal uriaș în Spania: FC Barcelona e investigată pentru spălare de bani

FC Barcelona a ajuns în centrul unui nou scandal de proporții, după ce o plângere oficială a fost depusă la Parchetul Spaniol Anticorupție în legătură cu un contract de sponsorizare semnat cu guvernul Republicii Democrate Congo, scrie digisport.ro.

Ciprian Ciucu vorbește despre trădare în PNL. „Mulți au crezut că ne-am pierdut sufletul”

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a afirmat că, atunci când preşedintele PNL, Ilie Bolojan, era jignit de social-democraţi, erau, de fapt, jigniţi liberalii care îl votaseră în fruntea partidului. Ciucu a menţionat că mulţi au crezut că liberalii şi-au „pierdut sufletul” şi vor „trăda din nou”, dar acest lucru nu s-a întâmplat, informează News.ro. Prim-vicepreședintele PNL …The post Ciprian Ciucu vorbește despre trădare în PNL. „Mulți au crezut că ne-am...

PORTERT: Gabriel Attal, moştenitorul rebel al lui Emmanuel Macron, candidează să-i succeadă la Palatul Elysée

Gabriel Attal, în vârstă de 37 de ani, cel mai tânăr premier din istoria Franţei, în 2024, care şi-a anunţat vineri candidatura la fotoliul de la Palatul Elysée în 2027, este principala figură emergentă din cei zece ani de putere ai partidului lui Emmanuel Macron, pe care l-a preluat după dizolvarea Adunării Naţionale, relatează AFP.The post PORTERT: Gabriel Attal, moştenitorul rebel al lui Emmanuel Macron, candidează să-i succeadă la...

PORTERT: Gabriel Attal, moştenitorul rebel al lui Emmanuel Macron, candidează să-i succeadă la Palatul Elysée

Gabriel Attal, în vârstă de 37 de ani, cel mai tânăr premier din istoria Franţei, în 2024, care şi-a anunţat vineri candidatura la fotoliul de la Palatul Elysée în 2027, este principala figură emergentă din cei zece ani de putere ai partidului lui Emmanuel Macron, pe care l-a preluat după dizolvarea Adunării Naţionale, relatează AFP.The post PORTERT: Gabriel Attal, moştenitorul rebel al lui Emmanuel Macron, candidează să-i succeadă la...

Bolojan trage linia în PNL: Nici clonă a USR, nici brelocul PSD

Ilie Bolojan a spus, vineri, la aniversarea a 151 de ani de la înființarea PNL, că România ca țară nu își mai poate permite ca în opoziție să fie partide care, „în afară de a contesta, n-au demonstrat niciodată nimic”. Premierul demis afirmă că are încredere acum, după 10 luni de guvernare, că pot fi schimbate foarte multe lucruri din guvernare în așa fel încât să fie limitate efectele nocive...

Bolojan: Încă nu s-a inventat nicio corecţie fără să deranjezi pe cineva şi dacă nu vrei să deranjezi pe nimeni ajungi să îi deranjezi...

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri seară, că una dintre erorile pe care PNL le-a făcut a fost crearea de coaliţii mari, care nu au corectat greşelile din trecut. ”Încă nu s-a inventat nicio corecţie, nicăieri, fără să deranjezi pe cineva şi, la final, dacă nu vrei să deranjezi pe nimeni ajungi să îi deranjezi pe toţi, pentru că nu vei face nimic”, a spus Bolojan, în acest...