CEDO: încălcarea vieții private a unui bărbat din Camenca prin divulgarea diagnosticului psihiatric

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Federația Rusă într-un nou dosar ce vizează încălcări ale drepturilor omului în regiunea transnistreană. În hotărârea pronunțată pe 21 mai în cauza V.I. c. Republicii Moldova și Rusiei, judecătorii de la Strasbourg au stabilit, în unanimitate, că Rusia a încălcat articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind respectarea vieții private și de familie. În cazul Republicii Moldova, Curtea nu a constatat nicio încălcare.

Dosarul a fost depus în 2017 de un cetățean al Republicii Moldova și al Ucrainei, originar din Camenca, reprezentat la CtEDO de avocații Alexandru Postică și Nicoleta Hriplivîi din cadrul Asociației Promo-LEX.

Cazul scoate la iveală practicile sistemului paramilitar din regiunea transnistreană, unde evidența militară începe încă din școală, iar tinerii sunt obligați să efectueze „serviciul militar”. Refuzul este pedepsit penal, iar în unitățile militare au fost documentate cazuri de violență, maltratare, condiții inumane și chiar decese.

În încercarea de a-l scuti de înrolare, părinții reclamantului au obținut în 2004 un certificat medical fictiv, în baza căruia tânărul a fost declarat inapt pentru serviciul militar din cauza unei presupuse boli psihice. Diagnosticul a fost inclus direct în livretul militar — document solicitat inclusiv la angajare — iar bărbatul spune că ani la rând a fost refuzat de angajatori din cauza acestei mențiuni.

În 2012, reclamantul a cerut „instanțelor” eliminarea diagnosticului și efectuarea unei expertize psihiatrice, însă solicitarea a fost respinsă definitiv în 2017 de așa-numita „Curte Supremă”. Nici autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu i-au oferit o soluție eficientă, plângerea penală și acțiunea civilă fiind respinse.

Abia după ce cauza a fost comunicată guvernelor de la Chișinău și Moscova, reclamantului i-a fost eliberat în 2018 un nou livret militar, fără mențiunea privind diagnosticul psihiatric. Un an mai târziu, acesta s-a putut angaja.

Judecătorii de la Strasbourg au concluzionat că includerea unor informații medicale sensibile într-un document destinat prezentării către terți reprezintă o ingerință gravă în viața privată. CtEDO a reiterat că structurile de la Tiraspol nu fac parte dintr-un sistem judiciar legitim și că actele emise de acestea nu pot justifica limitarea drepturilor garantate de Convenție.

Federația Rusă a fost obligată să achite reclamantului 7.500 de euro drept prejudiciu moral și încă 3.500 de euro pentru costuri și cheltuieli de reprezentare.

Avocata Nicoleta Hriplivîi a declarat că hotărârea „închide un capitol” care a afectat viața reclamantului mai bine de un deceniu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul CEDO: încălcarea vieții private a unui bărbat din Camenca prin divulgarea diagnosticului psihiatric apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Încă patru cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri de febră Q. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) într-un comunicat...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Încă patru cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri de febră Q. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) într-un comunicat publicat vineri, 22 mai. Potrivit ANSP, cazurile au fost înregistrate în municipiul Chișinău și în raioanele Criuleni, Călărași și Căușeni, la persoane cu vârste între 24 și 57 de ani. The post Încă patru cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova appeared first...

Ucraina respinge acuzațiile Moscovei: Kievul susține că a lovit o bază militară, nu un cămin studențesc

Armata ucraineană a respins vineri acuzaţiile Rusiei potrivit cărora ar fi atacat un cămin studenţesc în oraşul ocupat Starobilsk din regiunea Lugansk, calificându-le drept “manipulare”.The post Ucraina respinge acuzațiile Moscovei: Kievul susține că a lovit o bază militară, nu un cămin studențesc first appeared on Nexta.ro.

UE pregătește sancțiuni contra Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz

Uniunea Europeană a deschis calea, vineri, pentru instituirea de sancțiuni împotriva „persoanelor” și „entităților” din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, informează AFP. Această rută maritimă strategică, prin care tranzitează în mod obișnuit aproximativ 20% din hidrocarburile mondiale, este blocată de la sfârșitul lunii februarie de către Iran, ca ripostă la războiul declanșat de Statele Unite …The post UE pregătește sancțiuni contra Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz first appeared on...

UE pregătește sancțiuni contra Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz

Uniunea Europeană a deschis calea, vineri, pentru instituirea de sancțiuni împotriva „persoanelor” și „entităților” din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, informează AFP. Această rută maritimă strategică, prin care tranzitează în mod obișnuit aproximativ 20% din hidrocarburile mondiale, este blocată de la sfârșitul lunii februarie de către Iran, ca ripostă la războiul declanșat de Statele Unite …The post UE pregătește sancțiuni contra Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz first appeared on...

Explozie la un combinat petrochimic din Ungaria: Un mort și nouă răniți la uzina MOL

O explozie produsă la combinatul petrochimic al grupului petrolier și de gaze MOL din Tiszaujvaros, Ungaria, s-a soldat cu moartea unui angajat și rănirea altor nouă persoane. Compania a precizat vineri că incidentul a fost un accident industrial și nu există indicii privind o intervenție externă, scrie Reuters.

Bolojan: România, ca ţară, nu îşi mai poate permite ca în opoziţie să fie partide care, în afară de a contesta, nu au demonstrat...

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, atrage atenţia că, dacă partidele care s-au definit ”de sistem” vor continua să asigure ”o pseudo-stabilitate” şi în numele acesteia vor rămâne la guvernare, acest fapt nu va duce decât la consolidarea votului ”împotrivă”. ”România, ca ţară, nu îşi mai poate permite ca în opoziţie să fie partide care, în afară de a contesta, nu au demonstrat niciodată nimic”, spune Bolojan, subliniind că PNL nu...

Operă chineză și mașini de epocă pe Calea Victoriei. 25 de weekenduri de „Străzi deschise”

Potrivit Primăriei Capitalei, programul din acest weekend aduce pe Calea Victoriei momente inspirate din cultura chineză, dar și o expoziție de mașini istorice folosite de-a lungul timpului de ambulanță, pompieri sau armată. Cultura chineză pe Calea Victoriei În zona Cercului Militar sunt programate expoziții culturale, prezentări de costume tradiționale chinezești, demonstrații de artă a ceaiului și spectacole de operă chineză, organizate în colaborare cu Centrul Cultural Chinez. Mașinile istorice, din nou în...