Hotărârea de Guvern HG pentru desecretizarea arhivei diplomatice, pe ordinea de zi a ședinței Executivului

Guvernul României a intrat în ședință, joi, începând cu ora 14:00 ședința în care urmează să fie dezbătută și proiectul inițiat de Ministerul Afacerilor Externe privind declasificarea documentelor care acoperă începutul anilor 1990 din perspectivă diplomatică. 

Inițiativa a fost anunțată la finalul lunii aprilie de ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Astfel, demersul vizează scoaterea din categoria secretelor de serviciu a 5.376 de dosare diplomatice, grupate în 768 de mape de arhivă care ocupă aproximativ 100 de metri liniari de rafturi. 

Printre titlurile dosarelor, se numără: „Reacții în URSS față de Revoluția din 22 decembrie 1989″, „Reunificarea Germaniei (1990)”, „Relații bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai” și „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu URSS”.

Oana Țoiu explica la începutul lunii mai că această lege nu trebuie să fie interpretată din perspectivă politică. 

Nu văd de ce ar fi un subiect politic. Am văzut și eu multe dintre comentariile din spațiul online. Dar este dreptul poporului român la propria istorie și la propria memorie. Nu văd cui i-ar fi teamă de poporul român, decât dacă la momentul respectiv l-a trădat în vreun fel” , spunea Țoiu. 

The post Hotărârea de Guvern HG pentru desecretizarea arhivei diplomatice, pe ordinea de zi a ședinței Executivului first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Suspiciunea de infecţie cu hantavirus în Caraş-Severin, infirmată de INSP. Analizele au ieşit negative

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunţat vineri...

Volodimir Zelenski va participa la summitul anual al NATO de la Ankara, confirmă Rutte

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la summitul anual...

Laura Codruța Kovesi a depus o plângere la Bruxelles împotriva Greciei pe fondul anchetei privind fraudele agricole

Procurorul-șef al Parchetului european, Laura Codruța Kovesi, a trimis...

Plan strategic de 60 miliarde de euro lansat de Stellantis

Grupul auto Stellantis a prezentat un nou plan strategic...

Plan strategic de 60 miliarde de euro lansat de Stellantis

Grupul auto Stellantis a prezentat un nou plan strategic...

ULTIMA ORĂ

Suspiciunea de infecţie cu hantavirus în Caraş-Severin, infirmată de INSP. Analizele au ieşit negative

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunţat vineri că pacientul din Caraş-Severin investigat pentru suspiciunea de infecţie cu hantavirus nu este infectat cu acest...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Suspiciunea de infecţie cu hantavirus în Caraş-Severin, infirmată de INSP. Analizele au ieşit negative

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunţat vineri că pacientul din Caraş-Severin investigat pentru suspiciunea de infecţie cu hantavirus nu este infectat cu acest virus, după ce rezultatele analizelor efectuate la Institutul „Cantacuzino” au ieşit negative.The post Suspiciunea de infecţie cu hantavirus în Caraş-Severin, infirmată de INSP. Analizele au ieşit negative first appeared on Nexta.ro.

Volodimir Zelenski va participa la summitul anual al NATO de la Ankara, confirmă Rutte

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la summitul anual al NATO care va avea loc în iulie, la Ankara, a confirmat secretarul general al Alianței, Mark Rutte. Participarea liderului ucrainean vine într-un context tensionat, marcat de divergențe cu administrația Trump privind războiul din Iran și sprijinul acordat Ucrainei.The post Volodimir Zelenski va participa la summitul anual al NATO de la Ankara, confirmă Rutte first appeared on Nexta.ro.

Volodimir Zelenski va participa la summitul anual al NATO de la Ankara, confirmă Rutte

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la summitul anual al NATO care va avea loc în iulie, la Ankara, a confirmat secretarul general al Alianței, Mark Rutte. Participarea liderului ucrainean vine într-un context tensionat, marcat de divergențe cu administrația Trump privind războiul din Iran și sprijinul acordat Ucrainei.The post Volodimir Zelenski va participa la summitul anual al NATO de la Ankara, confirmă Rutte first appeared on Nexta.ro.

Laura Codruța Kovesi a depus o plângere la Bruxelles împotriva Greciei pe fondul anchetei privind fraudele agricole

Procurorul-șef al Parchetului european, Laura Codruța Kovesi, a trimis o plângere oficială Comisiei Europene cu privire la demersurile Greciei de a împiedica procurorii UE să ancheteze parlamentarii. La începutul acestei săptămâni, guvernul Greciei a depus un amendament pentru a împiedica efectiv procurorii europeni să investigheze parlamentarii greci — un subiect extrem de sensibil din cauza unei anchete majore privind implicarea politică într-un scandal de fraudă agricolă de proporții, scrie...

Grupul auto Stellantis a prezentat un nou plan strategic pe cinci ani, în valoare de 60 de miliarde de euro, aproximativ 69,7 miliarde de dolari, prin care vizează revenirea la flux de numerar pozitiv până în 2027 și reducerea costurilor cu 6 miliarde de euro anual până în 2028.The post Plan strategic de 60 miliarde de euro lansat de Stellantis first appeared on Nexta.ro.