Victor Osipov rămâne în arest preventiv. Avocații anunță că vor contesta măsura

Fostul vicepremier pentru reintegrare, Victor Osipov, rămâne în arest preventiv. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au decis prelungirea măsurii cu 30 de zile în dosarul în care este învinuit de abuz în serviciu.

Contactat de IPN, avocatul ex-vicepremierului, Victor Munteanu, a declarat că nu există temeiuri pentru menținerea clientului său în arest și a calificat dosarul drept unul fabricat.

„Noi considerăm că nu există temeiuri pentru a-l menține în arest. Sperăm că, totuși, lucrurile se vor schimba. Este un dosar fabricat. Vom contesta, bineînțeles, decizia și sperăm că atât clientul nostru, cât și oamenii se vor bucura de o justiție onestă”, a declarat apărătorul.

Cauza vizează deschiderea magazinelor duty-free în regiunea transnistreană. Decizia instanței a fost luată în cadrul examinării demersului procurorilor privind menținerea măsurii preventive.

Într-o declarație transmisă prin avocați, Victor Osipov susține că acuzațiile se referă la activitatea sa din 2015, când a participat la elaborarea unor norme privind extinderea rețelei de magazine duty-free pe segmentul transnistrean al frontierei cu Ucraina. Acesta afirmă că inițiativa era discutată la nivel guvernamental și că măsurile adoptate ar fi fost legale.

Totodată, el menționează că, ulterior apariției suspiciunilor de nereguli, a solicitat investigarea cazului de către instituțiile statului și a inițiat un proiect de lege pentru anularea normelor respective. Osipov mai afirmă că deciziile vizate au fost adoptate prin vot colegial în Guvern și Parlament, nu individual, și respinge acuzațiile privind presupuse legături cu grupări criminale, anunțând că va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

The post Victor Osipov rămâne în arest preventiv. Avocații anunță că vor contesta măsura appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 18-24 mai. Cele mai importante știri din...

UE introduce noi sancțiuni la adresa Iranului

Consiliul Uniunii Europene a extins sancțiunile împotriva Iranului. Decizia...

Benzina și motorina, mai scumpe în weekend

Carburanții se scumpesc în weekend. Agenția Națională pentru Reglementare...

Benzina și motorina, mai scumpe în weekend

Carburanții se scumpesc în weekend. Agenția Națională pentru Reglementare...

Un nou cod galben de ploi, grindină și vijelie

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică a fost...

Moldova ar putea fi inclusă în lista destinațiilor turistice aprobate de China

Republica Moldova ar putea fi inclusă în lista destinațiilor...

ULTIMA ORĂ

Vicepremierul Valeriu Chiveri în dialog cu unii reprezentanți permanenți și diplomați la OSCE

În contextul vizitei de lucru la Viena, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a abordat problematica transnistreană cu mai mulți diplomați acreditați pe lângă OSCE, în...

Renato Usatîi: „La Mulți ani, Bălți! Împreună, am realizat multe proiecte frumoase și vom continua să facem lucruri importante pentru orașul nostru”

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, alături de deputații fracțiunii parlamentare, a participat la ceremoniile oficiale dedicate Hramului municipiului Bălți. Agenda festivităților a început în...

Important

Vicepremierul Valeriu Chiveri în dialog cu unii reprezentanți permanenți și diplomați la OSCE

În contextul vizitei de lucru la Viena, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a abordat problematica transnistreană cu mai mulți diplomați acreditați pe lângă OSCE, în particular din partea UE, SUA, Germaniei, Elveției, României, Pol...

Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 18-24 mai. Cele mai importante știri din fluxul IPN Directorul TRM a demisionat Directorul general al Companiei publice Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu, a demisionat în urma scandalului izbucnit după finala Eurovision, unde punctajul acordat de jurații moldoveni României a stârnit reacții aprinse atât în spațiul public, cât și în mediul politic. Țurcanu a precizat că mandatele celor doi adjuncți ai săi încetează odată cu demisia sa. Cererea de demisie urmează...

UE introduce noi sancțiuni la adresa Iranului

Consiliul Uniunii Europene a extins sancțiunile împotriva Iranului. Decizia prevede impunerea de interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru persoanele și entitățile care blochează tranzitul maritim legal în Orientul Mijlociu prin strâmtoarea Ormuz, transmite IPN. Măsura extinde cadrul de sancțiuni existent pentru a viza direct persoanele și entitățile implicate în politici care amenință libertatea de navigație. Decizia pune în aplicare acordul politic la care au ajuns miniștrii de externe din...

Satelit de spionaj chinez, observat de telescopul militar al Marii Britanii. Londra transmite un „avertisment” Beijingului

Ministerul britanic al Apărării a publicat imagini cu un satelit chinez clasificat, surprins de telescopul militar al Regatul Unit din Cipru. Oficialii occidentali suspectează că sistemul ar putea fi folosit pentru colectarea de informații din spațiu. Londra avertizează că va monitoriza atent activitățile Chinei în spațiu și că ar putea lua măsuri dacă se va considera amenințată.The post Satelit de spionaj chinez, observat de telescopul militar al Marii Britanii....

Troleibuze vechi de 77 de ani, expuse în acest weekend la RTEC

Vagoane ale tramvaielor de odinioară, care erau trase de cai, troleibuze din 1949 care au circulat pe străzile Chișinăului sau celebrele compostoare de bilete vor fi expuse, pe 23 și 24 mai, la Muzeul Transportului Electric din Chișinău, situat la intersecția străzilor Columna și Mihai Viteazul din capitală.

Constanţa: Angajatul unei service auto a murit strivit în timp ce repara un vehicul / Poliţiştii au deschis o anchetă

Angajatul unui service auto din municipiul Constanţa a murit strivit, vineri, în timp ce repara un vehicul, iar poliţiştii au deschis o anchetă.The post Constanţa: Angajatul unei service auto a murit strivit în timp ce repara un vehicul / Poliţiştii au deschis o anchetă first appeared on Nexta.ro.

Bătaie în Centrul Vechi al Capitalei, între două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul cântăreţului bielorus Max Korzh/ Un...

Două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul de la Bucureşti al cântăreţului bielorus Max Korzh, s-au luat la bătaie în Centrul Vechi al Capitalei, unul dintre ucraineni fiind rănit şi având nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Spitalul Universitar, iar ceilalţi scandalagii sunt audiaţi la Secţia 27 Poliţie. Conflictul a fost sesizat poliţiştilor vineri dimineaţă, în jurul orei 3.00, de către...