Companii, amendate de Consiliul Concurenței pentru o înțelegere legată de furnizarea echipamentelor medicale

Potrivit comunicatului publicat, vineri, este vorba despre companiile Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), Camed Medical Systems GmbH (Germania) și BMS Ultraschall (Germania). 

Consiliul a acordat amenzi în valoare de 6,42 milioane de lei, echivalentul a 1,27 milioane de euro), pentru participarea la o înțelegere pe piața echipamentelor de imagistică medicală din România.

Compania Esaote SpA, alături de filiala din Olanda, și distribuitorii din România și Germania s-au înțeles să limiteze comercializarea echipamentelor de imagistică medicală marca Esaote pe teritoriul României, a concluzionat Consiliul Concurenței, în urma investigației. 

Astfel, în perioada 2020-2022, companiile sancționate au încheiat contracte și au adoptat un comportament prin care au restricționat vânzările paralele în și dinspre România, având ca efect izolarea teritoriului național în cadrul pieței europene”, potrivit Consiliului Concurenței. 

Sursa citată afirmă că, prin intermediul acordurilor formale încheiate cu distribuitorii DTL și Camed, și prin comportamentul pe piață adoptat după derularea unor proceduri de achiziție publică, furnizorii au restricționat posibilitatea distribuitorilor de a accepta solicitările venite de la clienți din alte teritorii.

România, izolată de restul pieței

Așadar, clienții români nu au putut primi echipamente de la firmele germane, deși le solicitaseră, iar firma iar DTL Medical SRL nu putea vinde la cererea unor clienți din afara teritoriului României.

Consiliul Concurenței a precizat că, prin această practică, România a fost izolată de restul pieței interne, fiind restricționată concurența intra-marcă pentru echipamentele Esaote. Înțelegerea dintre părțile implicate a limitat concurența, în special în ceea ce privește prețurile echipamentelor de imagistică marca Esaote.

Acest tip de înțelegeri pot afecta clienții publici, precum spitalele, prin reducerea accesului la oferte și prețuri mai mici pentru echipamente.

„Reamintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile”, precizează Consiliul Concurenței.

Grupul Esaote produce și furnizează dispozitive medicale de diagnostic imagistic, precum sistemecu ultrasunete și rezonanță magnetică (RMN).

Potrivit comunicatului citat, deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Decizia de sancționare va fi pusă în aplicare de ANAF.

The post Companii, amendate de Consiliul Concurenței pentru o înțelegere legată de furnizarea echipamentelor medicale first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Documentul care atestă implicarea lui Ilie Bolojan, în cazul fraților Micula. Care sunt faptele

Senatorul PSD, Daniel Zamfir, reacționează, după ce premierul demis,...

Documentul care atestă implicarea lui Ilie Bolojan, în cazul fraților Micula. Care sunt faptele

Senatorul PSD, Daniel Zamfir, reacționează, după ce premierul demis,...

Ministrul Apărării, atac dur la directorul Romarm: „A fost selectat pe ochi frumoși”

Radu Miruţă, ministrul interimar al Apărării şi fost ministru...

ULTIMA ORĂ

Guvernul anunţă dezvoltarea unei platforme pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE / Platforma realizează potriviri automate între cerere şi ofertă, fără intervenţie...

Guvernul României anunţă, vineri, dezvoltarea unei platforme digitale pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE, care, fără intervenţie din partea autorităţilor, realizează potriviri...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Scenariu de război în Europa: trupele britanice se pregătesc în metroul din Londra pentru o posibilă confruntare cu Rusia

Soldați britanici simulează respingerea unei invazii rusești de pe o platformă a metroului din Londra, într-un exercițiu militar care evidențiază faptul că Marea Britanie trebuie să investească mult mai mult în apărare sau riscă o posibilă înfrângere.The post Scenariu de război în Europa: trupele britanice se pregătesc în metroul din Londra pentru o posibilă confruntare cu Rusia first appeared on Nexta.ro.

Guvernul anunţă dezvoltarea unei platforme pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE / Platforma realizează potriviri automate între cerere şi ofertă, fără intervenţie...

Guvernul României anunţă, vineri, dezvoltarea unei platforme digitale pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE, care, fără intervenţie din partea autorităţilor, realizează potriviri automate între cerere şi ofertă.The post Guvernul anunţă dezvoltarea unei platforme pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE / Platforma realizează potriviri automate între cerere şi ofertă, fără intervenţie din partea autorităţilor / Nu înlocuieşte licitaţiile first appeared on Nexta.ro.

Guvernul anunţă dezvoltarea unei platforme pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE / Platforma realizează potriviri automate între cerere şi ofertă, fără intervenţie...

Guvernul României anunţă, vineri, dezvoltarea unei platforme digitale pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE, care, fără intervenţie din partea autorităţilor, realizează potriviri automate între cerere şi ofertă.The post Guvernul anunţă dezvoltarea unei platforme pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE / Platforma realizează potriviri automate între cerere şi ofertă, fără intervenţie din partea autorităţilor / Nu înlocuieşte licitaţiile first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Percheziții la Vulcănești și Camtemir: Patru persoane, reținute pentru comercializarea drogurilor

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 45 și 58 de ani, din raioanele Vulcănești și Cantemir, au fost reținute de polițiști pentru comercializarea substanțelor narcotice. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, oamenii legii au depistat obiecte artizanale utilizate pentru consumul de droguri, substanțe de tip PVP (sare), marijuana, precum și cântare electronice de înaltă precizie. Valoarea drogurilor ridicate depășește 200.000 de lei. Conform legislației în vigoare, persoanele implicate în traficul...

UE suspendă taxele la îngrășăminte pentru un an, cu excepția Rusiei și Belarusului

Consiliul Uniunii Europene a decis suspendarea, pentru o perioadă de un an, a taxelor vamale pentru principalele îngrășăminte cu azot folosite în agricultură, în special pentru uree și amoniac. Excepția nu se va aplica produselor provenite din Rusia și Belarus. Măsura are scopul de a reduce costurile pentru fermierii și producătorii de îngrășăminte din UE, ceea ce ar putea genera economii de aproximativ 60 de milioane euro din taxe de...

Mehedinţi: Tânăr de 18 ani aflat cu colegii la o pensiune din Dubova, găsit mort în Dunăre/ Băiatul ar fi ieşit dimineaţă pe ponton...

Poliţiştii din Mehedinţi fac anchetă în cazul unui tânăr de 18 ani, din Braşov, cazat la o pensiune din Dubova, care a fost găsit mort în Dunăre. Tânărul era în excursie împreună cu colegii săi, însă vineri dimineaţă, aceştia au constatat că băiatul lipseşte. Potrivit unor surse, tânărul ar fi ieşit pe pontonul pensiunii să vadă răsăritul şi nu a mai revenit în cameră.The post Mehedinţi: Tânăr de 18...

Letonia sugerează că tehnologiile rusești de bruiaj ar fi putut redirecționa dronele ucrainene căzute pe teritoriul său

Postul de televiziune leton LSM a relatat că două drone s-au prăbușit în apropierea unei instalații petroliere din orașul Rēzekne, pe 7 și 8 mai, după ce s-au abătut de la traiectoriile inițiale de zbor. Incindetele au ridicat semne de întrebare în Letonia cu privire la posibilitatea ca dronele să fi identificat din greșeală aceeași locație ca țintă. „Există forme incipiente de inteligență artificială în dronele cu rază lungă de acțiune. Acestea...