Accesul suporterilor pe stadion se va face începând cu ora 19:00, pe baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator. Suporterii echipei oaspetele care vin la meci organizat vor fi preluați intrarea în București de către echipajele de jandarmerie și poliție, urmând a fi conduși către stadion, sub protecția forțelor de ordine, potrivit jandarmeriei Capitalei.
Suporterii FC Botoșani care vin individual la meci pot folosi ca loc de adunare zona publică din dreptul Tribunei I, de unde vor fi preluați de forțele de ordine și conduși până la Peluza Sud, destinată lor. Aceștia vor intra pe stadion după controlul riguros realizat de jandarmi, dar și de agenții de pază.
Jandarmeria mai reamintește că Bulevardul Ghencea poate fi traversat doar pe trecerile de pietoni. De asemenea, pentru acest meci, jandarmii vor controla atât mașinile, cât și suporterii, pentru a opri introducerea materialelor pirotehnice pe stadion, dar și a altpr obiecte interzise.
Pentru evitarea aglomerației, suporterii sunt sfătuiți să vină pe stadion la timp, începând cu ora deschiderii porților de acces.
Cei care asistă la meci sunt îndemnați să fie răbdători, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte. În cazul în care cetățenii sunt martori a unor incidente de natură antisocială li se recomandă să solicite ajutorul forțelor de ordine din zonă. De asemenea, părinții care vin la meci cu copiii lor sunt îndemnați să-i supravegheze atent.
19 suporteri ai FCSB, 5 suporteri ai FC Botoșani, au interdicție
Potrivit jandarmeriei, 19 suporteri ai FCSB și 5 suporteri ai FC Botoșani au interdicție de a participa la meciurile de fotbal de pe stadion. Jandarmii atrag atenția că încălcarea acestei interdicții constituie infracțiune.
Spectatorii sunt obligați să respecte măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfășurare a competițiilor și jocurilor sportive, în apropierea și în interiorul Stadionului Steaua.
„Totodată, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine”, transmite Jandarmeria Capitalei.
Jandarmii avertizează că cei care comit fapte antisociale vor fi identificați în timpul meciului sau după ce jocul se termină. De asemenea, suporterii nu au voie să intre pe stadion cu alcool, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte ce pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
The post Măsuri de ordine publică pentru meciul FCSB – FC Botoșani. Ce trebuie să știe suporterii? first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





