Ploile torențiale din această seară au provocat situații grave în mai multe localități din Republica Moldova. În satul Hîrjauca, raionul Călărași, digul unui iaz s-a rupt în urma precipitațiilor abundente, iar mai multe zone au fost inundate.
Situații dificile sunt înregistrate și în raionul Ungheni, unde au fost semnalate drumuri inundate, curți afectate și persoane blocate în zone cu acces dificil.
Potrivit informațiilor recepționate prin intermediul Serviciului 112, au fost înregistrate mai multe solicitări de ajutor. Este vorba despre persoane blocate în automobile, gospodării inundate, oameni refugiați pe acoperișuri și apeluri din zone afectate de viituri.
La fața locului intervin echipaje ale Poliției și subdiviziuni specializate de intervenție. Oamenii legii sunt mobilizați pentru securizarea zonelor afectate, evacuarea persoanelor și acordarea sprijinului necesar în misiunile de salvare.
Într-unul dintre cazuri, patru persoane aflate într-un automobil au fost salvate, însă mașina a fost luată de ape.
Poliția îndeamnă cetățenii să evite deplasările în zonele afectate și să respecte indicațiile autorităților.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_4485.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Alertă după ploile abundente: Salvatorii și poliția intervin în zonele afectate apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




