Cinci ani de la moartea lui Eric Carle, autor și ilustrator de cărți pentru copii

Se împlinesc, sâmbătă, cinci ani de la moartea autorului și ilustratorului american de cărți pentru copii, Eric Carle. Acesta a murit pe data de 23 mai 2021, potrivit BBC.

Cea mai faimoasă carte a sa, „The Very Hungry Caterpillar” („Omida Mâncăcioasă”), a fost publicată în 1969 și s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare.

Cartea, tradusă în peste 60 de limbi

Povestea ce conține doar 224 de cuvinte a fost tradusă în 62 de limbi.

Fiul său, Rolfe, a declarat pentru The New York Times că autorul a murit din cauza insuficienței renale, potrivit sursei.

În 2019, Carle a explicat pentru BBC de ce crede el că povestea a dăinuit timp de 50 de ani.

„Timp de mulți ani, editorul și redactorul meu împreună cu mine nu am știut motivul pentru care Omida Mâncăcioasă este atât de populară”, a spus el.

„Este o carte a speranței”

„În timp, am ajuns să simt că este o carte a speranței. Și acest sentiment de speranță a făcut-o o carte de care cititorii de toate vârstele se bucură și își amintesc”, a mai precizat el.

Prima versiune a cărții „Omida Mâncăcioasă” s-a numit „O săptămână cu viermele Willi”. Titlul a fost inspirat de faptul că autorul a folosit un perforator pentru a crea cercuri într-o stivă de hârtie.

Carle a spus că editorul său nu era încântat de ideea unui vierme. Astfel, au fost discutate diverse alte animale. În cele din urmă, s-au hotărât asupra unei omizi și a unui fluture.

Tipografiile din America au refuzat publicarea cărții

Nicio tipografie americană nu a vrut să publice cartea din cauza paginilor cu forme diferite și găuri. În final, a fost găsită o tipografie în Japonia.

Este estimat că, în prezent, cartea lui Eric Carle este cumpărată la fiecare 15 secunde, mai menționează sursa.

De asemenea, există și versiuni animate a poveștii, diverse articole promoționale și o producție scenică. Cea din urmă a fost vizionată, până în prezent, de un milion de copii.

The post Cinci ani de la moartea lui Eric Carle, autor și ilustrator de cărți pentru copii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

USR şi Asociaţia Moaşelor propun modificarea legii pentru ca serviciile moaşelor să fie decontate în sistemul public

Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, secretar al Comisiei de sănătate din Senat, propune modificarea legislaţiei astfel încât moaşele să fie recunoscute explicit ca furnizor de...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Femeie din Ucraina, reținută pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei spre Moldova

O femeie din regiunea Hmelnițki, Ucraina, este bănuită că ar fi organizat o schemă de trecere ilegală a bărbaților apți de mobilizare peste frontiera de stat, spre Republica Moldova. Potrivit Procuraturii regionale Hmelnițki, femeia ar fi cerut 16 mii de dolari pentru serviciile sale, transmite IPN. Oamenii legii spun că în luna aprilie, suspecta i-ar fi propus unui bărbat apt de mobilizare să-l ajute să ajungă ilegal în Republica Moldova....

USR şi Asociaţia Moaşelor propun modificarea legii pentru ca serviciile moaşelor să fie decontate în sistemul public

Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, secretar al Comisiei de sănătate din Senat, propune modificarea legislaţiei astfel încât moaşele să fie recunoscute explicit ca furnizor de servicii de sănătate, introducând posibilitatea contractării directe de servicii cu CNAS.The post USR şi Asociaţia Moaşelor propun modificarea legii pentru ca serviciile moaşelor să fie decontate în sistemul public first appeared on Nexta.ro.

S-a întâmplat pe 23 mai: Un copil a jucat într-un film horror fără să știe

Ulterior, a devenit una dintre cele mai apreciate producții horror din istoria cinematografiei. Un detaliu inedit din culisele filmului îl privește pe actorul copil Danny Lloyd, interpretul personajului Danny Torrance. Lloyd nu a știut în timpul filmărilor că participa la un film horror. Regizorul Stanley Kubrick a decis să îl protejeze pe copil de scenele violente și de atmosfera tensionată a producției. Copilul a crezut că joacă într-o dramă despre o...

„Ce ar trebui să fac, să merg singură?”. Scandal înaintea nunții lui Taylor Swift și Travis Kelce

O invitată la nunta dintre Taylor Swift şi Travis Kelce s-a declarat nemulţumită după ce a aflat că nu are voie să participe la eveniment însoţită, scrie adevarul.ro.

Cupa Mondială: o „bulă de 21 de zile”… În Statele Unite, Casa Albă impune Republicii Democrate Congo să se izoleze din cauza virusului Ebola

Selecţionata congoleză va trebui să se izoleze într-o „bulă” timp de 21 de zile pentru a evita infectarea cu virusul Ebola dacă doreşte să intre în Statele Unite pentru a participa la Cupa Mondială peste mai puţin de o lună, a anunţat, vineri, Casa Albă.The post Cupa Mondială: o „bulă de 21 de zile”… În Statele Unite, Casa Albă impune Republicii Democrate Congo să se izoleze din cauza virusului...

Ultima semifinală Românii au talent, lider de audienţă. Patru concurenţi au obţinut „biletele” pentru Marea Finală

Cea de-a treia semifinală LIVE a sezonului 16 Românii au talent a adus, aseară, pe scenă emoție, suspans și momente spectaculoase.The post Ultima semifinală Românii au talent, lider de audienţă. Patru concurenţi au obţinut „biletele” pentru Marea Finală first appeared on Nexta.ro.

Alertă în Bucegi. Mai mulți turiști au alunecat pe gheață, între Cabana Mălăiești și refugiul Țigănești. A fost solicitat elicopter

DSU informează că mai mulți participanți la competiția montană „Transilvania 100” au fost implicați, sâmbătă, 23 mai, într-un incident în Munții Bucegi. Vom reveni cu amănunte.The post Alertă în Bucegi. Mai mulți turiști au alunecat pe gheață, între Cabana Mălăiești și refugiul Țigănești. A fost solicitat elicopter first appeared on Nexta.ro.