Scene dramatice în Bucegi: concurenți de la Transilvania 100, scoși de salvatori din gheață

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, echipele de intervenție au recuperat de pe traseu cinci persoane, toate conștiente și cooperante, care prezentau simptome ușoare de hipotermie. Acestea au fost transportate la Cabana Mălăiești pentru evaluare și monitorizare.

Trei persoane găsite într-o râpă

În apropierea refugiului Țigănești, salvatorii au identificat alte trei persoane într-o râpă.

Una dintre victime este conștientă, dar are multiple traumatisme, pentru aceasta fiind în desfășurare operațiunea de recuperare. O altă persoană se află în hipotermie, iar cea de-a treia este conștientă, însă a suferit fractură de bazin, traumatism cranio-cerebral și fractură la membrul superior drept.

Elicopterul SMURD nu poate interveni din cauza vremii

Intervenția aeriană este blocată momentan de condițiile meteo nefavorabile și de vizibilitatea redusă din zonă, estimată la aproximativ 100-150 de metri. Elicopterul SMURD solicitat pentru misiune rămâne însă pregătit să intervină imediat ce vremea va permite.

Operațiunea de salvare continuă

La fața locului intervin echipe ale Salvamont Brașov și Jandarmeriei Brașov, iar misiunea de salvare este în desfășurare.

„Transilvania 100” este o competiție de alergare montană (ultramaraton/trail running) organizată în Munții Bucegi. Participanții concurează pe trasee alpine de diferite lungimi, unele foarte dificile, care trec prin zone precum Bușteni, Mălăiești, Omu sau Țigănești.

The post Scene dramatice în Bucegi: concurenți de la Transilvania 100, scoși de salvatori din gheață first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu, după intemperiile care au afectat mai multe localități: Situația rămâne complicată

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj în contextul intemperiilor severe care au afectat mai multe localități ale țării în ultimele zile. Șefa...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Maia Sandu, după intemperiile care au afectat mai multe localități: Situația rămâne complicată

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj în contextul intemperiilor severe care au afectat mai multe localități ale țării în ultimele zile. Șefa statului a solicitat Guvernului și ministerelor responsabile să intervină prompt, să evalueze pagubele și să acorde ajutor acolo unde situația este critică, subliniind că prioritatea este protejarea vieții oamenilor și restabilirea normalității în comunitățile afectate. „Suntem alături de comunitățile care au avut de suferit, toate...

Fabuloasa colecție de bijuterii a fostei soții românce a împăratului canibal Bokassa este scoasă la licitație. În ianuarie, Gabriela Drâmbă a fost jefuită

Fabuloasa colecție de bijuterii a fostei soții românce a împăratului canibal Bokassa, Gabriela Drâmbă, este scoasă la licitație. Gândul a relatat că, în luna ianuarie a acestui an, aceasta a fost jefuită de persoane necunoscute, furându-i-se o sumă uriașă, în euro, din casă. La câteva luni de la acest incident, mai multe obiecte ale sale, primite în consignație de Artmark, sunt scoase la licitație. Licitația va avea loc în data...

Președinta Maia Sandu solicită intervenții continue pentru lichidarea consecințelor ploilor: autoritățile vor evalua pagubele și vor veni cu sprijin unde este necesar

Președinta Maia Sandu a dispus intervenții continue și rapide în contextul ploilor abundente din ultimele 24 de ore. Șefa statului a solicitat Guvernului și ministerelor responsabile să ia toate măsurile necesare, să evalueze pagubele și să vină cu sprijin acolo ...

Iranul acuză Statele Unite că sabotează negocierile de pace. Schimbarea de agendă a lui Trump alimentează speculaţiile că s-ar putea relua ostilităţile

Iranul a acuzat sâmbătă Statele Unite că sabotează negocierile pentru încetarea războiului cu „cerinţe excesive”, o schimbare de agendă a lui Donald Trump alimentând în acelaşi timp speculaţiile privind o reluare a ostilităţilor, relatează AFP.The post Iranul acuză Statele Unite că sabotează negocierile de pace. Schimbarea de agendă a lui Trump alimentează speculaţiile că s-ar putea relua ostilităţile first appeared on Nexta.ro.

ULTIMA ORĂ | Noi reguli pentru solicitanţii de Green Card în SUA

Administrația președintelui Donald Trump a introdus o nouă regulă care obligă solicitanții de Green Card, aflați temporar în SUA, să se întoarcă în țara lor de origine pentru a aplica. Excepții se fac doar în cazuri extraordinare. Până acum, peste jumătate din Green Card-urile emise în fiecare an se obțineau în modul anterior. Schimbarea urmărește concentrarea resurselor USCIS asupra altor priorități. Persoanele care doresc să aplice pentru Green Card vor...

Cod galben de inundaţii pe râuri de pe raza a trei judeţe, până duminică dimineaţa. Avertismentul hidrologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până duminică dimineaţa, pe râuri din trei judeţe.The post Cod galben de inundaţii pe râuri de pe raza a trei judeţe, până duminică dimineaţa. Avertismentul hidrologilor first appeared on Nexta.ro.

Cod galben de inundaţii pe râuri de pe raza a trei judeţe, până duminică dimineaţa. Avertismentul hidrologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până duminică dimineaţa, pe râuri din trei judeţe.The post Cod galben de inundaţii pe râuri de pe raza a trei judeţe, până duminică dimineaţa. Avertismentul hidrologilor first appeared on Nexta.ro.