Unde își petrec românii minivacanța de Rusalii. Specialist în turism: „Marea rămâne o atracție pentru această perioadă”. Ce alte destinații sunt favorite

Minivacanța de Rusalii este prilejul ideal de a evada din cotidian pentru câteva zile, iar majoritatea românilor aleg să-și petreacă timpul liber în țară. Fie că este vorba despre o escapadă la munte, în marile orașe din țară sau la mare, opțiunile pentru minivacanță sunt variate și potrivite pentru toate tipurile de turiști.

În anul 2026, sărbătoarea Rusaliilor ortodoxe va fi marcată la finalul lunii mai, în data de 31 mai, iar ziua de luni, 1 iunie, dedicată atât celei de-a doua zile de Rusalii, cât și Zilei Copilului, va fi liberă legal.

„Eforie este cea mai căutată stațiune de pe litoral”

Adrian Voican, fondatorul şi managerul agenţiei de turism Bibi Touring, a precizat, pentru Gândul, care sunt preferințele românilor pentru minivacanța de Rusalii în 2026. Potrivit acestuia, cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc este Eforie.

„Oamenii se leagă și de 1 iunie, deci avem o vacanță de aventură pentru copii. Simțim o creștere pe zona de festival, camping, activități în aer liber, concerte. Ieșim din bloc și stăm în aer liber pe dealuri, mai puțin la munte, în Deltă. Românii merg și la mare. Zona Buzăului este la mare căutare.

Marea rămâne o atracție pentru perioada aceasta pentru că oamenii sunt însetați după iarnă să meargă pe litoral. Și dacă vremea e bună, românii își vor cumpăra cazare pe ultima sută de metri.

Litoralul Mării Negre

Schimbare este ca oamenii nu mai cumpără din timp, ci last minute. Asta e schimbarea. Astfel că, predicțiile noastre sunt mai puțin precise în momentul acesta și mult mai meteo-dependente.

Eforie este cea mai căutată stațiune de pe litoral și urmează Mamaia. Apoi, stațiunile sunt răspândite – Neptun, Venus. În ultimul timp, stațiunea Eforie s-a apropiat mult de Mamaia. În anumite momente, în funcție de profilul turistului, una dintre ele e lider pe un anumit segment. Acum, minivacanța de Rusalii se combină cu 1 iunie și se caută locații care să aibă piscină interioară, all inclusive, locuri de joacă pentru copii, iar toate acestea facilități le găsim și în Eforie”, a explicat Adrian Voican.

Valea Prahovei, stațiunile balneare și marile orașe, alte destinații preferate

Și anul acesta, mulți românii aleg să își petreacă zilele libere pe Valea Prahovei.

„La munte, românii merg pe Valea Prahovei. Mulți aleg să meargă și în marile orașe din țară precum Sibiu, Timișoara, Alba- Iulia, Iași, Sighișoara”, a spus el.

La mare căutare sunt și stațiunile balneare. La Băile Felix, spre exemplu, un sejur de 3 nopți cu acces la aquapark și SPA costă aproximativ 1.600 de lei.

În 2026, prețurile au crescut cu 10%, însă hotelierii anunță numeroase promoții.

„Prețurile au crescut cu 10%, dar având în vedere că agențiile și hotelurile au ceva emoții fiindcă se vinde în ultima clipă și nu mai știu dinainte ce se întâmplă, mulți fac promoții”, a precizat Adrian Voican.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

The post Unde își petrec românii minivacanța de Rusalii. Specialist în turism: „Marea rămâne o atracție pentru această perioadă”. Ce alte destinații sunt favorite first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Amplă operaţiune de căutare în China, după tragedia de la mina de cărbune

Salvatorii au lansat duminică o amplă operaţiune de căutare...

Trump: Acordul cu Teheranul este „în mare parte negociat” / Ce spune presa iraniană

Un memorandum de înțelegere „în mare parte negociat” privind...

Trump: Acordul cu Teheranul este „în mare parte negociat” / Ce spune presa iraniană

Un memorandum de înțelegere „în mare parte negociat” privind...

Trump: Acordul cu Teheranul este „în mare parte negociat” / Ce spune presa iraniană

Un memorandum de înțelegere „în mare parte negociat” privind...

Trump: Acordul cu Teheranul este „în mare parte negociat” / Ce spune presa iraniană

Un memorandum de înțelegere „în mare parte negociat” privind...

ULTIMA ORĂ

Amplă operaţiune de căutare în China, după tragedia de la mina de cărbune

Salvatorii au lansat duminică o amplă operaţiune de căutare la o mină de cărbune din China pentru a-i găsi pe ultimii doi mineri dispăruţi după...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Amplă operaţiune de căutare în China, după tragedia de la mina de cărbune

Salvatorii au lansat duminică o amplă operaţiune de căutare la o mină de cărbune din China pentru a-i găsi pe ultimii doi mineri dispăruţi după o explozie devastatoare care a ucis cel puţin 82 de persoane, informează AFP.The post Amplă operaţiune de căutare în China, după tragedia de la mina de cărbune first appeared on Nexta.ro.

19 persoane au fost date dispărute după prăbușirea unui imobil în construcție în Filipine. Operațiunile de salvare continuă

Nouăsprezece persoane sunt date dispărute în urma prăbușirii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a unui imobil în construcție din nordul orașului Manila, în Filipine, a declarat un oficial pentru AFP.The post 19 persoane au fost date dispărute după prăbușirea unui imobil în construcție în Filipine. Operațiunile de salvare continuă first appeared on Nexta.ro.

Ziua Europeană a Parcurilor Naționale, sărbătorită pe 24 mai. Majoritatea parcurilor naționale din România sunt în Carpați

În fiecare an, la data de 24 mai, este marcată Ziua Europeană a Parcurilor Naționale, eveniment dedicat promovării și protejării ariilor naturale protejate din Europa. Sărbătoarea are rolul de a atrage atenția asupra importanței conservării biodiversității și a protejării ecosistemelor naturale. Primele parcuri naționale din Europa au fost create în Suedia Istoria acestei zile începe în anul 1909, când în Suedia au fost înființate primele nouă parcuri naționale europene. Printre acestea s-a...

Stațiile electrice pentru încărcarea mașinilor pot fi asigurate și în Moldova

Operatorii rețelelor naționale de stații pentru încărcarea vehiculelor electrice pot încheia polițe de asigurare pentru echipamentele instalate. Într-un răspuns pentru IPN, directoarea Asociației Uniunii Asiguratorilor din Republica Moldova, Svetlana Lupașcu, a menționat că doritorii trebuie să contacteze o societate de asigurări și să depună o cerere. Potrivit directoarei UNAM, polițe de asigurare a bunurilor sau de răspundere civilă, în funcție de riscurile pentru care solicită protecție. Acest tip de asigurare...

Vasile Ernu, despre fenomenul Fenomenul Max Korj care a aruncat Bucureștiul în aer

Fenomenul Max Korj și ”invazia rusă” care a cucerit Bucureștiul. Cum a creat un băiat dintr-un orășel bielorus o comunitate pentru o generație fără țară Zbor spre Chișinău – în jur mulți tineri din Bulgaria, Polonia, Serbia, România: pe toți îi unește muzica. Paradoxal – ei zboară să asculte muzica unui cântăreț mort ”reînviat” de The post Vasile Ernu, despre fenomenul Fenomenul Max Korj care a aruncat Bucureștiul în...

Vasile Ernu, despre fenomenul Fenomenul Max Korj care a aruncat Bucureștiul în aer

Fenomenul Max Korj și ”invazia rusă” care a cucerit Bucureștiul. Cum a creat un băiat dintr-un orășel bielorus o comunitate pentru o generație fără țară Zbor spre Chișinău - în jur mulți tineri din Bulgaria, Polonia, Serbia, România: pe toți îi unește muzica. Paradoxal - ei zboară să asculte muzica unui cântăreț mort ”reînviat” de IA care va concerta la Chișinău - Kino & Țoi. Eu merg să revăd fenomenul...

Trump: Acordul cu Teheranul este „în mare parte negociat” / Ce spune presa iraniană

Un memorandum de înțelegere „în mare parte negociat” privind un acord de pace cu Iranul ar duce la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, a declarat sâmbătă președintele american Donald Trump, deși agenția de știri iraniană Fars a contestat această afirmație, potrivit Reuters. Trump a afirmat pe rețelele de socializare că acordul în curs de negociere ar redeschide …The post Trump: Acordul cu Teheranul este „în mare parte negociat” / Ce spune...