BREAKING NEWS | Împușcături în apropierea Casei Albe: un tânăr care se credea Iisus Hristos a fost ucis de Serviciul Secret la un punct de control

Un bărbat de 21 de ani, Nasire Best, care se considera Iisus Hristos și avea tulburări mintale, a deschis focul asupra unui punct de control din apropierea Casei Albe, fiind ucis de agenții Serviciului Secret. Incidentul a avut loc sâmbătă seara, când președintele Donald Trump se afla în zona respectivă. Un trecător a fost rănit, iar FBI-ul a participat la investigații. În ultimii doi ani, Trump a fost ținta a trei tentative de atac.

Un bărbat a deschis focul sâmbătă seara asupra unui punct de control de securitate din apropierea Casei Albe din Washington şi a fost rănit mortal de agenţii Serviciului Secret care au ripostat, potrivit autorităţilor. Potrivit relatărilor presei americane, suspectul se numea Nasire Best, avea 21 de ani și suferea de tulburări mintale, crezându-se Iisus Hristos.

Potrivit unui comunicat transmis presei de Serviciul Secret, responsabil cu protecţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui, trăgătorul a deschis focul asupra agenţilor Serviciului Secret, care au ripostat. Rănit de gloanţe, suspectul „a fost transportat la un spital din zonă, unde a decedat ulterior”, se arată în comunicat, notează News.ro

Un trecător a fost rănit în timpul schimbului de focuri, a adăugat Serviciul Secret, fără a oferi detalii despre starea sa de sănătate.

Preşedintele american Donald Trump, care a fost deja ţinta a trei presupuse tentative de asasinat în ultimii doi ani, se afla la Casa Albă în momentul incidentului, după ce şi-a anulat toate deplasările din weekend din cauza crizei cu Iranul.

„FBI-ul se află la faţa locului şi oferă sprijin Serviciului Secret, care intervine în urma unor focuri de armă trase în apropierea Casei Albe”, a scris pe X directorul poliţiei federale americane, Kash Patel.

Cine este suspectul ucis

Presupusul autor al împuşcăturilor de la Casa Albă se considera Iisus Hristos. Nasire Best, în vârstă de 21 de ani, fusese văzut plimbându-se în apropierea Casei Albe, înainte de a se apropia de aceasta şi de a trage asupra unui post de control sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, informează New York Post.

Tânărul, care suferea de tulburări mintale, era cunoscut de Serviciile Secrete pentru că se oprea adesea în apropierea diferitelor intrări ale Casei Albe, în ciuda unui „ordin de îndepărtare” emis împotriva sa.

El fusese arestat în special pe 26 iunie 2025 pentru că a blocat traficul rutier, apoi din nou pe 10 iulie 2025 pentru că a ocolit un punct de control al Casei Albe folosind un turnichet de ieşire. „[Nasire Best] a afirmat că era Iisus Hristos şi că voia să fie arestat”, indică, potrivit New York Post, procesele-verbale judiciare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Președintele SUA lucra la dosarul Iranului în Biroul Oval în momentul în care Nasire Best a deschis focul asupra agenţilor Secret Service, în faţa Casei Albe.

Steven Cheung, directorul de comunicare al Casei Albe, nu a făcut nicio declaraţie cu privire la acest incident, dar a precizat că preşedintele, imperturbabil, se concentra în continuare asupra situaţiei din Orientul Mijlociu la ora 21:30, ora locală din Washington (ora 4:30 dimineaţa în România).

„Este ora 21:30 într-o sâmbătă seara, iar preşedintele Trump se află încă în Biroul Oval, muncind din greu pentru poporul american”, a scris el pe X. „Este pur şi simplu unic în felul său”.

Donald Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost ţinta a trei presupuse tentative de asasinat, dintre care cea mai recentă a avut loc pe 25 aprilie, când un bărbat înarmat a luat cu asalt un punct de control de securitate situat lângă sala de bal unde preşedintele participa la o cină cu reprezentanţii mass-media.

În iulie 2024, în timp ce făcea campanie pentru preşedinţie, Donald Trump a fost ţinta unui atac în timpul unui miting la Butler, în Pennsylvania, de către un tânăr care a tras mai multe focuri de armă, ucigând un spectator şi rănindu-l uşor pe candidat la ureche, înainte de a fi împuşcat de forţele de securitate.

Câteva luni mai târziu, un alt bărbat înarmat a fost arestat pe un teren de golf din West Palm Beach, unde Trump juca o partidă.

„Slavă Domnului, preşedintele Trump este teafăr şi nevătămat”, au scris republicanii din Camera Reprezentanţilor pe X după împuşcăturile de sâmbătă seara. „Ne exprimăm recunoştinţa infinită faţă de serviciile secrete pentru intervenţia lor imediată şi eroică. Violenţa politică trebuie să înceteze”, au adăugat eI.

MAI MULT HOTNEWS.MD

ULTIMA ORĂ

Vasile Ernu, despre fenomenul Fenomenul Max Korj care a aruncat Bucureștiul în aer

Fenomenul Max Korj și ”invazia rusă” care a cucerit...

Vasile Ernu despre fenomenul Max Korj care a aruncat Bucureștiul în aer

Fenomenul Max Korj și ”invazia rusă” care a cucerit...

Horoscop 24 mai – o să fie un câștig în plan afectiv

Horoscop 24 mai – o zi a recuperării. O...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj...

ULTIMA ORĂ

Succes pentru elevii români la Olimpiada Asiatică de Fizică 2026: trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare

Elevii români au obţinut trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică 2026. Cinci dintre cei...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Succes pentru elevii români la Olimpiada Asiatică de Fizică 2026: trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare

Elevii români au obţinut trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică 2026. Cinci dintre cei premiaţi sunt elevi la Liceul Internaţional de Informatică, iar ceilalţi doi sunt de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei şi de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, anunță Ministerul Educației.The post Succes pentru elevii români la Olimpiada Asiatică de Fizică 2026: trei...

Panică în Poiana Brașov: un urs a intrat într-un hotel. „La 112 i s-a spus că nu este o urgență”

Un urs a intrat, vineri, 22 mai, într-un hotel din stațiunea Poiana Brașov, provocând panică în rândul angajaților și al turiștilor. Angajații unității de cazare susțin că ar sunat la 112, însă operatorii ar fi refuzat intervenția spunând că „nu este o urgență”. Personalul a fost redirecționat către Poliția Locală.The post Panică în Poiana Brașov: un urs a intrat într-un hotel. „La 112 i s-a spus că nu este...