Incendiu la show-ul lui Max Korzh din București. Pompierii au intervenit de urgență

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seară la concertul susținut de Max Korzh pe Arena Națională, în timpul unui moment pirotehnic pregătit de organizatori. Flăcările au fost lichidate rapid de pompierii aflați în dispozitiv, iar evenimentul nu a fost întrerupt, transmite mediafax.ro.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, focul a cuprins materiale combustibile din recuzita echipei artistului.

„În urma momentului pirotehnic pregătit de organizator în deschiderea evenimentului, s-au aprins materiale combustibile care făceau parte din recuzita echipei artistului. Flacăra a fost stinsă cu stingătoare de pompierii ISUBIF din dispozitiv, fără a fi pusă în pericol desfășurarea evenimentului sau integritatea spectatorilor”, au transmis autoritățile.

În paralel, echipajele medicale și de urgență mobilizate la Arena Națională au intervenit în 15 situații medicale, fără ca vreuna dintre persoane să necesite transport la spital.

Cele mai frecvente probleme semnalate au fost lipotimiile, excoriațiile și durerile sau traumatismele la nivelul membrelor inferioare.

Pentru desfășurarea concertului, în interiorul stadionului au fost amplasate echipaje medicale SMURD și autospeciale de stingere, poziționate în zonele de acces și evacuare, în apropierea scenei și în sectoarele de tribune.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Incendiu la show-ul lui Max Korzh din București. Pompierii au intervenit de urgență apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Discuții decisive la Comrat: Viitorul alegerilor din Găgăuzia, în dezbatere

O parte dintre deputații Adunării Populare a Găgăuziei, prim-adjunctul...

Atac armat lângă Casa Albă: Suspectul, împușcat de Serviciul Secret

Un atac armat a avut loc în apropiere de...

Maia Sandu își sărbătorește ziua de naștere! Câți ani împlinește Președinta țării

Președinta țării, Maia Sandu, își sărbătorește ziua de naștere....

Cum va fi vremea duminică în Moldova: prognoza meteo pentru întreaga țară

Meteorologii anunță pentru duminică, 24 mai, vreme instabilă în...

ULTIMA ORĂ

Zboruri la diferite altitudini și traiectorii deasupra Chișinăului, efectuate de o aeronavă: ce trebuie să știe locuitorii

Pe 24 mai, o aeronavă va efectua mai multe zboruri deasupra municipiului Chișinău, la diferite altitudini și traiectorii. Acțiunea are ca scop verificarea și calibrarea...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Zboruri la diferite altitudini și traiectorii deasupra Chișinăului, efectuate de o aeronavă: ce trebuie să știe locuitorii

Pe 24 mai, o aeronavă va efectua mai multe zboruri deasupra municipiului Chișinău, la diferite altitudini și traiectorii. Acțiunea are ca scop verificarea și calibrarea sistemului de aterizare, o procedură obligatorie conform cerințelor Organizației Internaționale a Aviației Civile, pentru asigurarea siguranței operațiunilor aeriene. Informațiile au fost comunicate de întreprinderea de stat „Moldatsa”. Întreprinderea a anunțat The post Zboruri la diferite altitudini și traiectorii deasupra Chișinăului, efectuate de o aeronavă:...

Extinderea prezenței vinurilor din Republica Moldova pe piața chineză, discutată de vicepremierul Mihai Popșoi la Shanghai

Perspectivele de extindere a exporturilor de vin moldovenesc pe piața chineză și promovarea imaginii Republicii Moldova prin produsele vitivinicole au fost discutate la Shanghai de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, care a avut o întrevedere cu ...

Box: Oleksandr Usyk l-a pe Rico Verhoeven şi îşi păstrează centurile la categoria grea. Meciul s-a desfăşurat la piramide, în Egipt – VIDEO

Pus în mare dificultate, regele greilor, Oleksandr Usyk, a fost foarte aproape de înfrângere, dar în cele din urmă s-a impus prin decizia arbitrului în faţa lui Rico Verhoeven, star al kickboxingului şi aproape novice în box, sâmbătă, în faţa piramidelor din Giza, Egipt.The post Box: Oleksandr Usyk l-a pe Rico Verhoeven şi îşi păstrează centurile la categoria grea. Meciul s-a desfăşurat la piramide, în Egipt – VIDEO first...

Tudor Giurgiu: Orice guvern normal la cap dintr-o ţarǎ al cǎrei regizor câştigǎ al doilea Palme d’Or ar trebui sǎ se preocupe, nu de...

Regizorul Tudor Giurgiu afirmă, după succesul obţinut de Cristian Mungiu la Cannes, cu filmul Fjord, că orice guvern normal la cap dintr-o ţarǎ al cǎrei regizor câştigǎ al doilea Palme d’Or ar trebui sǎ se preocupe, nu de decoraţii şi mesaje sforǎitoare, ci de asigurarea unui buget decent de reprezentare la campania pentru premiile Oscar. El apreciază că, mai mult decât de succesul meritat al filmului Fjord, este vorba...

SUA schimbă regulile pentru cei care vor să obțină cartea verde

Autoritățile americane schimbă regulile pentru cetățenii străini aflați temporar în Statele Unite care vor să obțină rezidență permanentă. Aceștia vor trebui, de regulă, să părăsească SUA și să depună cererea pentru carte verde din afara țării, prin intermediul Departamentului de Stat, transmite IPN care citează Reuters. Serviciile pentru Cetățenie și Imigrare ale Statelor Unite au anunțat că ofițerii vor analiza fiecare caz în parte pentru a stabili dacă există circumstanțe...

„Ni s-a spus să alergăm”: Jurnalistă surprinsă în direct de împușcăturile de la Casa Albă

Selina Wang nu transmitea un breaking news. Filma un material obișnuit pentru rețelele sociale, pe peluza de nord, la Casa Albă, când totul s-a schimbat brusc. I was in the middle of taping on my iPhone for a social video from the White House North Lawn when we heard the shots. It sounded like dozens of gunshots. We were told to sprint to the press briefing room where we are...

„Ni s-a spus să alergăm”: Jurnalistă surprinsă în direct de împușcăturile de la Casa Albă

Selina Wang nu transmitea un breaking news. Filma un material obișnuit pentru rețelele sociale, pe peluza de nord, la Casa Albă, când totul s-a schimbat brusc. I was in the middle of taping on my iPhone for a social video from the White House North Lawn when we heard the shots. It sounded like dozens of gunshots. We were told to sprint to the press briefing room where we are...