Petrișor Peiu pune punctul pe i în scandalul reactoarelor de la Doicești: „România riscă să plătească miliarde pe proiecte nucleare fără strategie”

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, pune punctul pe i în scandalul reactoarelor modulare de la Doicești. El arată că România riscă să plătească zeci de miliarde de dolari pe niște proiecte nucleare „fără strategie și fără garanții reale”.

Într-o postare pe Facebook, Petrișor Peiu critică autoritățile care în ultimii ani s-au ocupat de tot ce înseamnă sistemul energetic.

Potrivit acestuia, decidenții au transformat sistemul energetic românesc într-un haos de promisiuni politice, datorii uriaşe şi investiţii incerte.

„Timp de cinci ani, politicienii noştri au vândut iluzii atât propriilor cetăţeni, cât şi statului american. Ei s-au angajat să facă ceea ce nu puteau sau nu ştiau să facă. Minciuni după minciuni, doar pentru a-şi cumpăra câte o fotografie la Washington”, susține Peiu.

„Au vândut iluzii”

Referindu-se la proiectul de la Doiceşti, dar și la construcția reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, senatorul AUR insistă că România are atât de multe probleme încât nu-și permite să se arunce cu capul înainte pe ambele proiecte.

Din punctul lui de vedere, de vină sunt Ludovic Orban, Florin Cîţu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu şi Ilie Bolojan, plus foștii miniştri ai Energiei – Virgil Popescu, Sebastian Burduja şi Bogdan Ivan.

Iată postarea integrală a lui Petrișor Peiu:

Timp de cinci ani, politicienii noștri au vândut iluzii atât propriilor cetățeni, cât și statului american. Ei s-au angajat să facă ceea ce nu puteau sau nu știau să facă. Minciuni după minciuni, doar pentru a-si cumpăra câte o fotografie la Washington.

Pe fondul certurilor din interiorul coaliției de guvernare PSD PNL UDMR USR, românii au aflat, stupefiați, că tocmai s-au trezit cu o imensă problemă în brațe: un contract de vreo 9-10 miliarde de dolari (din care peste 7 ar trebui împrumutați de la americani) cu o firmă americană.

Pe scurt, problema este așa: dacă realizăm contractul, nu știm nici cati bani vom cheltui , nici dacă vom avea o nouă centrală nucleară la Doicești! Mai mult, dacă totuși vom construi centrală, ea va furniza cam tot atâta energie cât ar fi furnizat o centrală pe gaz, care ar fi costat de 20 de ori mai puțin sau una hidro cu pompaj invers, carear fi costat de 10 ori mai puțin.

Dacă nu îndeplinim contractul, ne vom trezi cu un arbitraj internațional cu mici șanse de câștig, plus un diferend uriaș cu SUA, partenerul strategic.

Cum s-a ajuns în această situație

Cum s-a ajuns aici? Prin populism, demagogie și minciună. Pur și simplu, politicienii au ignorat realitatea tehnică, științifică și economică, crezând că astfel își vor cuceri sprijinul american pentru propriile cariere politice.

Problema energetică nucleară a României este complicată, atât pentru posibilele reactoare 3 și 4 de la Cernavodă, cât și pentru mini-reactoarele nucleare (SMR).

  1. În ceea ce privește centrala de la Cernavodă, trebuie înțeles că noi avem acolo un tip de reactoare, numit ,,pressurized heavy-water” reactor (PHWR), deosebit față de majoritatea (peste 60%) reactoarelor din lume de generația aII-a , care sunt „pressurized water reactor” (PWR). Diferențele sunt foarte mari: reactoarele CANDU de la Cernavodă funcționează cu combustibil Uraniu natural (0,7% din masă izotopul U-235 ) și are agentul de răcire apă grea , în vreme ce reactoarele PWR , construite de marile puteri SUA; Franța, URSS/Rusia funcționează cu Uraniu îmbogățit (3-5% U-235) și cu agent de răcire apa normală.

Funcționarea reactoarelor PWR este mai economicoasă, ele fiind de putere netă mai mare (800 până la peste 1000MW ) decât cele CANDU (600-700 MW) și fiind alimentate doar la 18-24 de luni, în vreme ce reactoarele CANDU se alimentează mult mai frecvent.

Câte reactoare CANDU sunt în lume

Problema noastră aici este următoarea: în lume sunt funcționale 26 de reactoare CANDU (17 în Canada, 3 în Coreea, 1 în Argentina, 2 în China , 1 în India și 2 în România), plus 18 derivate CANDU construite în India. Ultimul reactor CANDU propriu-zis conectat la rețea datează din 1994 în Coreea, din 1990 în India, din 1985 în Canada, din 1981 în Argentina, din 2003 în China și din 2007 în România. Deci ultimul reactor CANDU propriu-zis este conectat la rețea în 2007 la Cernavodă. Acum 19 ani. De atunci canadienii nu au mai livrat niciunul. oare or mai ști să facă încă două? Mai are cine să îl producă? Mai au unde?

  1. Problema legată de mini-reactoarele modulare este una de costuri și de riscuri. Ceea ce vrea NuScale să vândă la Doicești este un cap de serie, un prototip sau FOAK—First-of-a-Kind, care costă, de obicei de 2-5 ori mai scump decât un produs de serie, numit NOAK (Nth-of-a-Kind). Mai depresiv, proiectele nucleare FOAK se finanțează cu rate ale dobânzii de 8 până la 12% pe an ,din cauza primelor de risc, comparativ cu 3 până la 5% pentru tehnologiile cunoscute.

Ca exemplu, costurile de producție a energiei solare au scăzut cu 89% între 2010 și 2020. Costurile energiei eoliene au scăzut cu 70% în aceeași perioadă. Costurile inițiale de investiție în SMR sunt mai mari pe MW , de 2 până la 3 ori mai mult pe decât proiectele de reactoare mari clasice.

Rentează sau nu?

Cât privește costul standardizat (LCOE) al MWh produs (incluzând, investiția inițială, combustibilul și întreținerea) acesta sare de 100 USD/ MWh, dublu față de cele ale proiectelor de centrale nucleare clasice și comparabil cu cel din centralele pe cărbune!

Iată, deci, cât este de dificil de a alege ce să construim mai întâi, proiectul de la Doicești sau reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Unde mai pui incertitudinea de a construi două reactoare mari cu o firmă care nu a mai făcut-o de 19 ani.

Probabil că în 2030 am putea avea primul mini-reactor la Doicești, în vreme ce reactorul 3 de la Cernavodă ar fi gata de conectare 2-3 ani mai târziu.

Mai este un amănunt: România este o țară cu o situație financiară mult prea grea să își permită ambele proiecte, care ar costa împreună spre 20 de miliarde USD.

Perspectivă sumbră pentru România

În fine, să nu uităm și starea deplorabilă a sistemului energetic românesc: în 2027 se oprește pentru modernizare reactorul 1 de la Cernavodă, iar pe 31 august 2026 grupurile pe cărbune din Oltenia și nu știm dacă va fi gata primul grup de la Mintia! Între timp centrala de la Iernut nu este gata, iar centralele de la Turceni și Ișalnița nici nu au vreun constructor selectat, deci nici gând să fi început!

Nu știu cum va ieși țara din această situație complicată, dar vă pot spune cine au fost premierii care au girat această stare de lucruri, în mod populist, demagogic și mincinos: Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și (vreo zece luni) Ilie Bolojan. Să nu uităm să adăugăm și miniștrii energiei : Virgil Popescu, Sebastian Burduja și Bogdan Ivan.

Oare vor fi vreodată întrebați cum s-a ajuns aici?”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Petrișor Peiu atacă puternic. „Explozia prețurilor la îngrășăminte și închiderea Azomureș sunt rezultatul politicilor iresponsabile ale guvernelor ultimilor ani”

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, despre „pericolul din spatele programului SAFE!”

Petrișor Peiu (AUR) vorbește deschis. „Președintele Nicușor Dan a dat de înțeles că va mai fi o rundă de consultări”

Senatul a adoptat proiectul AUR privind transparentizarea finanțării ONG-urilor. Organizațiile vor fi obligate să declare toate sursele de bani

The post Petrișor Peiu pune punctul pe i în scandalul reactoarelor de la Doicești: „România riscă să plătească miliarde pe proiecte nucleare fără strategie” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Tanczos Barna(UDMR) şi efectele unui guvern tehnocrat: „Nu a adus lucruri foarte bune. Dar este una dintre soluții la criza politică”

Vicepremierul UDMR, Tanczos Barna, spune că „tehnocrația în România nu a adus lucruri foarte bune. Dar este una dintre soluții la criza politică”. Declaraţia a...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Tanczos Barna(UDMR) şi efectele unui guvern tehnocrat: „Nu a adus lucruri foarte bune. Dar este una dintre soluții la criza politică”

Vicepremierul UDMR, Tanczos Barna, spune că „tehnocrația în România nu a adus lucruri foarte bune. Dar este una dintre soluții la criza politică”. Declaraţia a fost făcută ]n cadrul unei emisiuni la Digi24. Barna a mai spus că nu înţelege motivul real al declanşării crizei politice, dar că „UDMR n-ar fi făcut așa ceva niciodată”. „N-am fost un element care să răstoarne buturuga, care să răstoarne căruța într-un moment de cotitură,...

Ciucu anunță o posibilă sală polivalentă lângă Stadionul Ghencea

Bucureștiul ar putea beneficia de o sală polivalentă cu aproximativ 8.000 de locuri, amplasată în apropierea Stadionului Steaua din Ghencea, potrivit unei declarații făcute de primarul Ciprian Ciucu.The post Ciucu anunță o posibilă sală polivalentă lângă Stadionul Ghencea first appeared on Nexta.ro.

Ilie Bolojan, felicitări pentru Cristian Mungiu, premiat la Cannes: Mulţumim pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România

Premierul interimar Ilie Bolojan îl felicită pe regizorul Cristian Mungiu pentru premiul obţinut la Festivalul de Film de la Cannes cu fiklmul Fjord şi îi mulţueşte pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România, potrivit unul mesaj publicat pe Facebook.The post Ilie Bolojan, felicitări pentru Cristian Mungiu, premiat la Cannes: Mulţumim pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România first appeared on Nexta.ro.

Noi victime ale escrocheriilor telefonice: o femeie din capitală a rămas fără 2 milioane de lei prin înșelăciune

Poliția atenționează cetățenii asupra escrocheriilor telefonice. În ultimele ore, mai multe femei au transmis sume impunătoare de bani după ce au fost duse în eroare de persoane care s-au prezentat în mod fals drept angajați ai instituțiilor de stat, in...

Atac devastator asupra unui tren în Pakistan: cel puțin 24 de morți într-o explozie revendicată de separatiști

O explozie a lovit duminică un tren de legătură care transporta personal de securitate și familiile acestora în provincia Balochistan, din sud-vestul Pakistanului. Autoritățile locale spun că bilanțul a urcat la cel puțin 24 de morți și peste 70 de răniți, în urma unui atac revendicat de separatiștii din regiune, informează Reuters. Atac devastator asupra unui tren în Pakistan Explozia a avut loc în apropierea unei linii de cale ferată din...

Sportivii din Rusia și Belarus, reprimiți în competiții de Federația Europeană de Gimnastică

Într-un comunicat oficial, Federația Europeană de Gimnastică a anunțat că va urma decizia forului internațional de a ridica toate restricțiile privind participarea sportivilor din Rusia și Belarus la competiții. Măsura vine după ce Federația Internațională de Gimnastică a decis, în urmă cu șase zile, eliminarea completă a regulilor speciale introduse anterior pentru sportivii din cele două țări. Decizia, luată prin vot electronic Așa-numitele „reguli ad-hoc” au încetat imediat, a transmis FEG. „După decizia...

Salvaţi Copiii: Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruţi în ultimul an în România, iar numărul creşte pentru al treilea an consecutiv / 97%...

Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul în România, iar numărul este în creştere pentru al treilea an consecutiv, conform Organizaţiei Salvaţi Copiii. Aproximativ 60% dintre aceste cazuri reprezintă plecări voluntare din locuinţele sociale, căminele şcolare sau centrele DGASPC. De asemenea, Organizaţia Salvaţi Copiii a precizat că 97% dintre toate dispariţiile se încheie prin găsirea sau întoarcerea copiilor în termen scurt.The post Salvaţi Copiii:...